„Laur” și Sfânta Xenia sau viața dăruită iubirii aproapelui

Pentru majoritatea dintre noi, scrierile despre viețile sfinților sunt file de ficțiune din vremuri îndepărtate, pe care puțini le mai citesc cu luare aminte și încredere. Aceste scrieri, însă, la fel ca literatura de ficțiune, au ca suport realitatea. Un exemplu este romanul „Laur” și Sfânta Xenia din Sankt Petersburg.

Scriitorul contemporan Evgheni Vodolazkin a inventat personajul Arseni, devenit călugărul Laur, eroul principal al cărții intitulate chiar așa, „Laur”. Acest personaj și Sfânta Xenia din Sankt Petersburg, care a trăit în secolul al XVIII-lea, par a avea vieți asemănătoare. Ambele destine au cunoscut o deviere de la obișnuit odată cu apariția unei situații-limită, și anume moartea timpurie a unei persoane dragi exact când toate păreau că se desfășoară după bunul plac. A accepta o astfel de realitate și a-i face față fără revoltă, ba dimpotrivă, a-ți lua avânt pe calea cea strâmtă cu iubire și credință în Dumnezeu sunt abordări despre care deseori se teoretizează cu ușurință, în lipsa unei trăiri aidoma lor.

Personajul literar Arseni s-a născut în Rusia anului 1440. A crescut avându-l ca îndrumător și figură paternă pe bunicul său, Hristofor, tămăduitor vestit prin mijlocirea plantelor și om cu credință în Dumnezeu. Rămas singur pe lume, dar deprins cu știința leacurilor, Arseni a continuat încă din adolescență să dea ajutor bolnavilor prin puterea plantelor și prin încrederea în voia Domnului. Viața i se scurgea obișnuit, departe de sat, lângă cimitir. A întâlnit-o pe Ustina, pe care familia a alungat-o de acasă pentru a-i da șansa să scape de molimă. Nici un sat nu a primit-o. Se temeau că va aduce molima cu ea. Viața Ustinei și viața lui Arseni au devenit una în ambientul frust al izbei și în împrejurimile sălbatice. Ei au devenit una, dar copilul lor nu s-a mai născut așa cum nici Ustina nu a mai revenit la viață, oricât de iscusit fusese până atunci Arseni în a salva vieți.

După moartea Ustinei, Arseni a pășit pe drumul renunțării la toate cele vremelnice și al dăruirii pentru binele celorlalți. Salva sate întregi de boli și de la moarte. L-a refuzat pe cneaz, care voia să îl facă doctorul curții și să îl țină la palat. Intențiile lui Arseni erau altele. Prin faptele sale voia să aducă mântuire Ustinei și copilului lor de a căror moarte nevinovată se simţea responsabil. Cum ar fi putut fi posibilă mântuirea lui fără mântuirea Ustinei și a copilului lor?! Și așa, Arseni a devenit nebun pentru Hristos.

Sfânta Xenia s-a născut, după estimările documentare, pe la anul 1731. Xenia Grigorievna a fost educată într-o familie nobilă. După ce a împlinit 22 de ani, s-a căsătorit cu Andrei Teodorovici Petrov, colonel. După mărturiile adunate în timp, au avut o căsnicie scurtă, de trei ani, pe care au respectat-o ca pe o taină sfântă. Se spune despre Sfânta Xenia că a știut ce înseamnă fericirea conjugală, pentru că ea însăși a trăit-o și astfel s-ar explica și de ce răspunde rugăciunilor de ocrotire a familiei. În timpul epidemiei de tifos, Andrei Teodorovici a murit.

După moartea lui Andrei Teodorovici, văduva Xenia și-a lăsat casa săracilor din Petersburg, și-a împărțit toate lucrurile și banii celor nevoiași și bisericii. Pentru ea a păstrat doar haina de militar și numele soțului ei. Spunea tuturor că Xenia Grigorievna a murit, iar în locul ei va trăi veșnic Andrei Teodorovici. Așa a trăit în orașul Petersburg, fără adăpost, ca un ascet, devenind nebună pentru Hristos.

Finalul romanului „Laur” îl prezintă pe Arseni, devenit călugărul Laur, ducând la bun sfârșit ceea ce nu a reușit să facă pentru Ustina. O salvează pe Anastasia de la a-și sacrifica pruncul, oprește furia sătenilor contra ei și o ajută să-și aducă pe lume copilul. În tot acest timp, gândul îi este la Ustina. „Sunt aici, dragostea mea, răspunde Laur. Și suntem împreună”... Și apoi s-a stins.

Viața Sfintei Xenia s-a încheiat după patruzeci și cinci de ani de asceză în Petersburg. A iubit rugăciunea și fapta bună. La bă­trânețe îi ajuta în ascuns pe zidari la construirea bisericii din cimitirul Smolensk. Noaptea, aducea cărămizi în cimitir pentru a ușura povara lucrătorilor din timpul zilei. Cu timpul, lumea s-a obișnuit să o numească Andrei Teodorovici, așa cum a voit ea, pentru pomenirea soțului său. Se spune că niciodată nu a lepădat uniforma celui alături de care primise binecuvântarea căsătoriei. De aceea, multe icoane o înfăți­șează pe Sfânta Xenia din Sankt Petersburg purtând o haină de militar.

Nebunia pentru Hristos este un drum al ascensiunii spirituale în esență. Nebunii pentru Hristos sunt învredniciți de multe daruri dumnezeiești, fără ca acestea să constituie pentru ei un scop în sine. Cum este posibilă o asemenea viețuire? Prin alegere personală în favoarea sacrificiului de sine pentru aproapele.