Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Maestrul Valentin Tănase și ilustrațiile sale
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește expoziția „Valentin Tănase - 70”, realizată de Asociația Muzeul Jucăriilor, în cadrul căreia pot fi văzute peste 200 de cărți, reviste și planșe școlare cu ilustrațiile maestrului. Sunt expuse și desenele originale ale unor cărți din expoziție. De-a lungul vieții sale, Valentin Tănase a semnat mii de ilustrații de carte, iar toți cei care au copilărit cu creațiile sale își aduc aminte cu plăcere de felul în care contura personajele și de stilul său de a desena.
Valentin Tănase este grafician, pictor, ilustrator de carte, creator de benzi desenate, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1981 și directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei din anul 1997. În cei peste 50 de ani de carieră a ilustrat sute de cărți și reviste, benzi desenate în revistele Cutezătorii, Șoimii Patriei și Carusel. Prima sa bandă de amploare a fost „Burebista”, un serial întins pe 24 de pagini. A fost un portretist de excepție și a pus pe hârtie legendele istoriei noastre, de la Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Alexandru Ioan Cuza.
Mihai Dumitru, curator al expoziției și responsabil de întreaga bibliotecă pe care o deține Muzeul Jucăriilor, este încântat că a reușit să scoată din depozit cărți de care își vor aminti mulți vizitatori că le-au răsfoit în copilărie. „În această expoziție puteți vedea mai ales cărți și reviste ilustrate pentru copii. Avem seria de Povestiri istorice, Cartea junglei cu cele mai frumoase reprezentări și peste 20 de cărți din anii ’80, care impresionează prin ilustrații. Planșele sunt reprezentări la scară mai mare a paginilor desenate de Valentin Tănase în Povestiri istorice și au fost folosite la școală ca material didactic. Putem vedea și reviste apărute după 1990, când maestrul a avut o activitate intensă. Avem și planșe de benzi desenate în format original”, a menționat Mihai Dumitru, curatorul expoziției.
Președintele fondator al Muzeului Jucăriilor, Cristian Dumitru, consideră că expoziția este un prilej de rememorare pentru generațiile care au copilărit cu cărțile ilustrate. Aveți ocazia să admirați ilustrațiile maestrului Valentin Tănase în expoziția aniversară de la Muzeul Național de Istorie a României până la sfârșitul lunii septembrie. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)