La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
„Mama mi-a fost model permanent“
Festivalurile de folk din această vară ne-au oferit şansa unei întâlniri de suflet cu unul dintre cantautorii iubiţi de români, Ducu Bertzi. Astfel, credinţa pentru acest artist atât de cunoscut este o stare de spirit de care nu te poţi lepăda niciodată. „Trebuie să crezi în tine, în primul rând, şi pentru toate care nu mai depind de tine, trebuie să crezi în Dumnezeu, ca forţa divină care le rânduieşte pe toate, deasupra de tine şi de puterile tale.“
Când s-o împărţit norocul, Ducu Bertzi era prezent, pentru că „norocul meu este că merg ades prin ţară, în toate timpurile şi anotimpurile. Lumea e altfel decât cea creionată la Bucureşti. La ţară, în comunităţi bine ordonate după reguli străvechi, acolo este realitatea acestui neam. Legătura cu natura, cu biserica, legătura între oameni ca fiinţe care trăiesc în acelaşi loc este mult mai pregnantă. Am multe observaţii realizate de-a lungul timpului şi toate îmi întăresc ideea că acolo starea de normalitate este predominantă. Recunoştinţa celor din jur contează enorm. Dacă ai reuşit să-i faci fericiţi, dacă ai reuşit să-i sensibilizezi, asta contează. Oamenii îşi dovedesc caracterul în momente de cumpănă şi descumpănă. Atunci poţi proba că tot ceea ce ai crezut despre un om, despre convingerile sale sunt elemente esenţiale ale caracterului său, sau nu“, spune folkistul.
Evident că discuţia a atins şi perioada copilăriei, pe care Ducu Bertzi o consideră cu totul şi cu totul specială. „Mama mi-a fost model permanent de luptătoare. Cinstită, mult prea corectă şi mereu într-o luptă cu minciuna de zi cu zi. M-a învăţat să fiu cinstit, să-i respect pe cei din jurul meu şi să iubesc oamenii mai mult decât pot ei să mă iubească. Mi-a rămas în minte copilăria mea, dar mi-au rămas şi obiceiurile, pregătirile din casă, schimbările care se făceau în viaţa noastră de copii, în jocuri, în tot. De aceea, de fiecare dată când vorbesc despre copilărie, vorbesc şi despre anotimpuri. Am avut şansa de a mă fi născut în Maramureş, pentru că acolo am învăţat foarte multe lucruri legate de muzică. Mă consider norocos că am cântat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, şi mediul în care m-am desfăşurat a fost unul foarte, foarte bun. Apoi, tot noroc a fost şi întâlnirea cu poetul Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra. Am scris mult mai multe piese decât cele pe care le-am fixat pe albume şi am fost excesiv de pretenţios cu cântecele mele. Nu am vrut să iasă orice pe piaţă şi de aceea toate melodiile care au ieşit au fost foarte îndrăgite de spectatori“, crede cu tărie Ducu Bertzi.
Rugăciunea la care sufletul său rezonează este Tatăl nostru. Şi mai rezonează Ducu Bertzi cu pământul românesc şi limba în care a învăţat să spună rugăciuni. „În primul rând e limba pe care ai învăţat-o, în care te-ai exprimat de la începuturi. Apoi locurile care îţi devin treptat comune, sunt ale tale, le regăseşti cu bucurie în fiecare anotimp. Oamenii se mai schimbă, se mai înstrăinează, dar per total ţara e aceeaşi. Eu am fost şi rămân un patriot şi nu mi-e jenă să spun lucrul acesta, deşi pentru unii a devenit desuet. Mulţi confundă patriotismul cu comunismul. O mare greşeală, o diferenţă de la cer la pământ între o doctrină şi un simţământ profund“, afirmă artistul. (Loreta Popa)