La Centrul eparhial Iași a avut loc, recent, prezentarea a două cărți: „Cuvântul și Sfintele Taine”, semnată de pr. dr. Nicolae Dura și „Români de seamă din Viena de altădată, 1663-1918”, scrisă de
27 Noi, 2024
Marele Gatsby
Pe marile ecrane a rulat o nouă versiune a celebrei povestiri scrise acum aproape 100 de ani de un mare autor american, aparţinând a ceea ce istoria literară numeşte „lost generation“. Este vorba de Scott Fitzgerald, cel care a devenit celebru şi prin această carte, dar mai ales prin romanul „Tender is the night“, carte autobiografică, în care erosul şi dependenţa de droguri formează un aliaj tulburător. Marele Gatsby, simbol al Americii puternice, tinere şi generoase, pe care afacerismul veros o va distruge, este interpretat de data aceasta de nimeni altul decât de Leo di Caprio, cu totul schimbat faţă de imaginea sa ingenuă, aşa cum l-au reţinut toate adolescentele în „Titanic“-ul lui Cameron. Din această cauză versiunea de acum cumva întristează fiindcă, aşa cum sunt vremurile, nici Gatsby nu mai este ce a fost.
Mintea mi-a fost furată de o altă versiune a faimoasei nuvele pe care am vizionat-o în urmă cu mai bine de trei decenii, avându-l în rolul principal pe Redford, alături de Mia Farrow. Cel care îl va omorî pe Gatsby este interpretat de Bruce Dern, bătrân acum, prezent în juriul de la Cannes. Iată cum trece vremea! În versiunea din trecut Redford avea o aură de neimitat, aproape de neprihănire. În noua producţie, Leo di Caprio poartă deja stigmatul timpurilor a căror victimă va deveni. Evident, avem de-a face cu o altă viziune regizorală, dar pe deasupra acesteia se impune un anumit „duh“ al actualei epoci care nu mai îngăduie recuperarea unui tip de sensibilitate. America din prezent nu mai poate simţi aşa cum erau în stare părinţii ei. Fitzgerald a fost până la urmă un nefericit, dar a intuit fără greşeală care sunt resursele de bărbăţie, patriotism şi devotament ale marii sale ţări. Cine mai poate să facă aşa ceva? Meritul unui asemenea film este acela că ne determină să ne întoarcem spre carte şi să recitim nuvela care a făcut carieră. Gatsby este aproape un mit de aceeaşi factură cu don Quijote. În fiinţa lui s-au comprimat trăsături care nu se regăsesc îngemănate decât o dată în veac. De aceea încorporarea unui asemenea personaj este extrem de delicată. De aceea, anvergura hollywoodiană nu-i poate prii. De aceea îl privim pe marele Gatsby cu emoţia acelora care nu mai pot fi ce au fost odinioară. (Dan Stanca)
