Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Mărturii documentare despre epidemiile din Țările Române
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României și Asociația „Dar Development”, a deschis expoziția fotodocumentară ,,Epidemii în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare”. Vizitatorii vor putea să descopere, astfel, cu ajutorul documentelor de arhivă expuse, alte episoade epidemice care au avut loc în spațiul românesc, precum și modul în care acestea au fost depășite în trecut.
De-a lungul timpului, au avut loc epidemii care au afectat diferite zone ale actualului teritoriu al României, de la epidemia de ciumă la cea de holeră, care a făcut ravagii în secolul al 19-lea, până la epidemiile de varicelă, tifos exantematic și gripă spaniolă de la finalul Primului Război Mondial. Expoziția „Epidemii în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare” a fost deschisă, săptămâna trecută, cu ocazia marcării a 190 de ani de existență a Arhivelor Naționale ale României, depozitare ale memoriei trecutului, care păstrează mărturii documentare încă din veacul al 12-lea.
Cristina Păiușan Nuica, cercetător la MNIR, consideră că „documentele expuse surprind modul în care instituțiile vremii au răspuns provocărilor acestor boli, metodele de stopare și urmele pe care acestea le-au lăsat în societate. Începând din secolul al 17-lea, Țările Române au fost lovite, în principal, de epidemii de ciumă și holeră. Din acele vremuri se păstrează un document interesant din care aflăm despre soarta unui locuitor din Țara Românească, care a murit împreună cu întreaga sa familie de ciumă. Primii care luau măsuri în cazul epidemiilor erau medicii, bineînțeles, însoțiți de preoți. Astfel, într-un document de la Arhivele Naționale, care datează din 3 iulie 1813, se spune: «Preasfinția Ta, Părinte Mitropolit, știut este că pentru trebuincioasa cheltuială a spitalelor, când se întâmplă primejdii, iată năpraznica boală a ciumii (…)». Erau ceruți mai mulți bani pentru suplimentarea fondurilor bisericești, pentru că Biserica se implica în izolarea și îngrijirea bolnavilor”.
Expoziţia, care pune în lumină mărturii și fotografii despre epidemiile din istoria Țărilor Române, va fi deschisă până la data de 7 noiembrie, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară aflate în vigoare. (A. D.)