Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Meșteri tradiționali și artiști contemporani într-o singură expoziţie
Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) găzduieşte expoziţia de artă contemporană colaborativă între meșteri tradiționali, care păstrează vii meșteșuguri arhaice, și artiști contemporani, care îmbină arta cu inovația și cu noile tehnologii, intitulată „Tradiție circulară (Conectat la natură)”. Evenimentul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în colaborare cu MNȚR și Centrul Cultural Subcarpați și Școala de la Piscu, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB, cu sprijinul financiar AFCN, ca parte din circuitul RDW Design GO.
Expoziţia este o continuare a inițiativei „România Tradițiilor Creative”, demarată în 2017 de Vintilă Mihăilescu și Teodor Frolu, și aduce în atenţia publicului arta contemporană, multimedia, performance-uri și instalații de artă. Pentru partenerii rețelei „România Tradițiilor Creative” și a aspiranților evenimentul cuprinde şi cea de-a IV-a ediție a forumului Tradițiilor Creative.
Unul dintre proiectele expuse este realizat de artistul Virgil Scripcariu, fondatorul Muzeului Școala de la Piscu, împreună cu meșterul Csaba Bálint. „Am văzut câteva ateliere de olari, pline cu vase de ceramică. Sunt impresionat mereu de performanța gestului repetat, iară și iară, serialitatea, capacitatea de a reproduce același obiect, cu precizie. În proiectul #Neliniști», realizat împreună cu olarul Csaba Bálint, am păstrat serialitatea, dar am scos obiectul din funcțiunea lui obișnuită, încărcându-l cu mesaj și concept, într-un context diferit și, totodată, familiar olăriei din totdeauna. În acelaşi timp, obiectele rămân investite cu virtuțile tehnice ale ceramicii vechi realizate la roată”, a spus Virgil Scripcariu.
În cadrul acestei expoziții poate fi admirată și o lucrare a lui Mircea Cantor, intitulată „Când ulciorul este izvor”, realizată în colaborare cu meșterul olar Tănase Burnar. Despre această lucrare, Mircea Cantor spune că „este un ulcior tradițional nesmălțuit, realizat din lut, cu motivul specific undei apei. Am adăugat 11 găuri pe fiecare vas: 5 simetrice, corespunzătoare degetelor mâinii când țin să bea din ea, iar cea de-a 11-a gaură se află în partea de jos, așa că este nevoie de o a doua persoană care să ajute, astfel încât apa să nu fie irosită”.
Expoziția poate fi vizitată în sala Tancred Bănățeanu a MNȚR, până în data de 3 iulie 2022. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)