„Mi-aş dori ca în generaţiile viitoare să se nască un alt Gusti“

Astăzi, 17 mai, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" aniversează 75 de ani de la inaugurare, datată 17 mai 1936. La acest moment aniversar, directorul general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", conf. univ. dr. Paula Popoiu ne-a acordat un interviu.

Care sunt punctele de atracţie spre care vizitatorii se vor îndrepta astăzi, 17 mai, odată cu extinderea Muzeului Satului?

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va inaugura în data de 17 mai zona sud sau cum deja o numim "satul nou, de lângă satul lui Dimitrie Gusti". Este vorba, de fapt, de proiectul de organizare a 3,5 ha de teren, pe care muzeul le posedă din 1990, dar până acum, din motive diverse, nu s-a pus în practică un proiect coerent de dezvoltare. Între 1990 şi 1998, aici au fost aduse câteva monumente, dar după 1998 zona a fost lăsată în paragină. După amenajarea terenului şi conservarea monumentelor, din 2007, posedăm un proiect de organizare. Practic, construim un mic muzeu după toate regulile moderne ale muzeologiei. Va fi mai ales un loc în care încercăm să facem totul să funcţioneze după regulile unui sat adevărat. Un punct de atracţie va fi biserica - un monument de secol al XVIII-lea, aflat în muzeu de la înfiinţare, dar niciodată nu a fost în circuitul muzeal. Biserica va fi centrul "satului", iar lângă ea vom transfera o şcoală de sat, care sperăm că va fi locul în care mulţi profesori vor dori să ţină cursuri adevărate pentru elevi. Vom avea o alee dedicată etniilor. În acest moment, în muzeul nostru nu există decât casa de lipoveni şi casa secuiască. Dorim să aducem casă de saşi, de turci, de evrei, de ucraineni. Vor fi reprezentate şi alte etnii în măsura în care vom avea spaţiu şi fonduri. Trebuie să amintesc aici faptul că gospodăria săsească va fi adusă cu sprijinul financiar al Fundaţiei "Hans-Christian Habermann" a saşilor transilvăneni, cu sediul la München. Şi trebuie să mai spunem că deja, ca în orice sat, avem străzi cu nume: strada Bisericii, aleea academician Nicolae Cajal (aleea minorităţilor), uliţa meşteşugarilor. Un loc sigur de atracţie va fi locul de joacă pentru copii, unde aceştia vor învăţa jocuri tradiţionale. Tot aici vom promova jocul naţional - oina, care se spune că a fost inventat de păstorii români. Trebuie însă să precizăm că deşi zona sud va fi inaugurată în 17 mai, proiectul va fi finalizat în aproximativ trei ani. Între timp, se va putea vedea cum se transferă un monument în muzeu, cum decurge procesul de restaurare sau conservare. Adică, vom construi muzeul cu publicul alături şi la vedere. Va fi un şantier deschis.

În etapa sa de început, concepând Muzeul ca un muzeu sociologic, Dimitrie Gusti a adus, periodic, să locuiască în casele din muzeu familii de ţărani din satele de origine a monumentelor. O asemenea idee ar mai putea fi pusă în practică astăzi?

Nu, şi nici atunci nu a fost o idee bună, pentru că muzeul presupune, în primul rînd, conservarea patrimoniului. Ideea a fost părăsită foarte repede, iar din punctul meu de vedere, cred că este o utopie. Să nu uităm că noi reamintim, recontextualizăm, dar un muzeu rămâne un muzeu, iar din funcţiile importante ale unei astfel de instituţii rămâne, totuşi, păstrarea în condiţii optime a patrimoniului. Dincolo de ce vede publicul, noi desfăşurăm o muncă ştiinţifică sistematică în laboratoarele muzeului pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului.

În schimb, comunitatea satului din care provine monumentul poate veni şi rămâne în curte şi în casă şi poate trăi aşa cum ar fi făcut-o dacă se aflau în sat într-o zi de sărbătoare. Deja se întâmplă acest lucru, când locuitorii satelor de unde provin bisericile vin împreună cu preotul şi fac slujbe de pomenire a morţilor.

Noi, românii, avem multe umbre, dar avem şi multă lumină

Ce ar trebui să reţină cititorii noştri despre predecesorii dumneavoastră - distinşii Dimitrie Gusti, Gheorghe Focşa şi, bineînţeles, fosta directoare Georgeta Stoica?

În primul rând, asemenea oameni dedicaţi unei idei mari se nasc rar şi, iată, noi am avut norocul ca aceşti oameni să se consacre într-un interval scurt de timp (la scara istoriei, evident) construirii unei instituţii cu totul deosebite, care să conserve nu marile opere, nu monumentele copleşitoare prin dimensiune şi destinaţie, ci umilele creaţii ţărăneşti, dar care pentru noi sunt documente de identitate. Ele sunt o parte a trecutului nostru şi doar cei care nu au memorie le dispreţuiesc. Mulţi întreabă cine a fost Dimitrie Gusti? A avut el putere de decizie? Cum i-a convins pe mai-marii vremii de necesitatea unui astfel de muzeu? Dincolo de opera sa grandioasă, de funcţiile pe care le-a avut (preşedinte al Academiei Române, preşedinte al Radiodifuziunii, ministru, creator de instituţii), Dimitrie Gusti a fost un vizionar şi un intelectual carismatic, cum sunt foarte puţini.

Gheorghe Focşa i-a urmat la conducerea muzeului, dar, mai presus de orice, i-a urmat ideile şi le-a dezvoltat. Gheorghe Focşa a fost un luptător şi, aş zice, un diplomat, pentru că în vremuri periculoase, cum au fost cele ale comunismului, a reuşit să dezvolte muzeul şi să-l salveze de la distrugere. Doamna Georgeta Stoica este, din multe puncte de vedere, continuatorul celor doi, dar dânsa a fost, în primul rând, profesorul nostru, al celor care astăzi punem în practică multe din lucrurile pe care le-am învăţat, nu numai la orele de curs, dar şi stând de vorbă cu dânsa. Doamna Georgeta Stoica a fost numită director general într-un moment greu pentru muzeu - după incendiul devastator din 2002 şi a fost omul care a repus Muzeul Satului în drepturile sale de loc special şi de instituţie de cultură iubită de oameni. După incendiu, numărul sponsorilor care au contribuit la refacerea caselor a fost impresionant de mare.

Aş spune, în concluzie: trei oameni mari pe care trebuie să-i avem ca model, nu numai pentru cele ştiintifice, dar şi pentru pasiunea cu care au construit şi au dat mai departe.

Cât de entuziaşti sunt vizitatorii români de existenţa unui loc atât de important pentru cultura şi spiritualitatea noastră, având în vedere refuzul multora dintre ei pentru tot ce este românesc, autentic?

Eu cred că refuzul pentru ceea ce este tradiţie, cultură şi spiritualitate românească aparţine doar unor creaturi ciocoieşti, snoabe şi needucate şi aceştia nu sunt mulţi. Doar cei care au fost scoşi la suprafaţă de apele tulburi de după 1990. Ştiţi că totdeauna o viitură aduce la suprafaţă şi gunoaie. Dar nu ei sunt majoritatea şi nu ei ne reprezintă. Noi ne raportăm la oameni adevăraţi, pentru care o maşină puternică şi o casă mare şi mov nu înseamnă tot ce-ţi poate oferi viaţa. Ne referim la cei care au memoria locului din care se trag, la cei care citesc şi ştiu versuri din Mihai Eminescu, la cei pentru care istoria înseamnă baza pe care îşi construiesc identitatea. Poate că noi, românii, avem multe umbre, dar avem şi multă lumină. Nu trebuie decât să revenim pe cărarea care ne duce către marile nume ale culturii noastre şi sigur pe această cărare ne vom întâlni şi cu arta anonimă a iconarilor din satele româneşti, sau cu truda femeilor care fac ouă încondeiate, sau cu olarul care dă viaţă lutului. Trebuie doar să ne deschidem mintea şi inima.

Noi avem pe an peste 300.000 de vizitatori. Suntem cel mai vizitat muzeu din ţară şi cred că, statistic, asta spune cât de atraşi sunt oamenii de acest muzeu.

Muzeului Satului, în rândul instituţiilor de anvergură internaţională

Care este locul Muzeului în viaţa ştiinţifică şi muzeală internaţională?

Muzeul Satului face parte din multe organizaţii internaţionale, fiind unul dintre cele mai cunoscute muzee din ţară. Faptul că sunt mulţi oameni de cultură străini, dar şi multi şefi de state sau alte personalităti care doresc să cunoască şi să viziteze muzeul ne plasează pe un loc important în simpatia celor din afara graniţelor tării. Faptul că participă la sesiuni internaţionale sau găzduim asemenea sesiuni, că facem parte din grupuri de lucru europene sau suntem invitaţi să participăm la proiecte cu muzee din Europa, Canada sau America spune totul despre locul Muzeului Satului în rândul instituţiilor de anvergură internaţională.

Ce vă doriţi să reprezinte Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" pentru generaţiile viitoare?

Ceea ce reprezintă acum şi chiar mai mult. Îmi doresc ca mai-marii vremurilor, oricare vor fi ei, să fie mai conştienţi de valoarea acestei instituţii şi de contribuţia imensă pe care o are la promovarea României, ca ţară creatoare de valori. Şi mi-aş dori ca în generaţiile viitoare să se nască un alt Gusti care să facă pentru cultura românească ce a făcut fondatorul Muzeului Satului.