„Mi s-a spus că muzica mea face bine oamenilor“

"N-aş vrea să sune ca o profanare, dar aş putea să definesc relaţia mea cu Dumnezeu ca una de mare prietenie, pentru că El mă ghidează, mă sprijină, face parte din mine. Cred că aşa se explică faptul că mi s-a spus de multe ori că muzica mea face bine oamenilor, că transmite un sentiment de bine", mărturiseşte Felicia Donceanu, unul dintre muzicienii români contemporani apreciaţi în ţară şi străinătate, în interviul ce urmează.

Cum aţi parcurs, emoţional, evenimente din acest an care v-au sărbătorit şi mă refer aici la concertul cameral, din Aula Palatului Cantacuzino, de pe 28 ianuarie, dar şi la cele două recitaluri, primul pe 31 ianuarie la Biblioteca Metropolitană "Mihail Sadoveanu" din Bucureşti, iar cel de-al doilea la Consulatul român din Milano, pe 14 februarie?

M-am simţit înconjurată de prieteni de suflet, de care m-am simţit ocrotită şi de care mă leagă multe. M-am simţit emoţionată, importantă. Au fost atât de multe manifestări, încât am şi spus la un moment dat că parcă ar fi sărbătoare naţională (râde). M-am simţit o persoană importantă. Nu sunt modestă, ştiu câte parale fac, dar acum am avut impresia că sunt cântărită mai aproape de ceea ce pot să fac. 80 de ani sunt o viaţă de om, poate să fie o jumătate de viaţă sau mai mult decât o viaţă. Acest număr (cele două cifre), şi ca desen, optul care în picioare este o alcătuire de două rotunduri, înclinat sau culcat, poate să amintească de infinit, zeroul de alături, iarăşi, alt cerc, deci trei cercuri, trei semne care înseamnă un rotund, rotundul poate fi perfect. Îmi place cifra, îmi place cum arată şi aşa, ca fizionomie, dacă există o fizionomie a cifrelor.

Spuneţi-ne câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat pe 31 ianuarie.

Concertul a avut loc, găzduit fiind de Mirela Zafiri, care e organizatoarea şi iniţiatoarea, în primul rând, a acestor manifestări, într-o bibliotecă, între cărţi, într-un lăcaş de cultură, şi au fost oameni care au venit să asculte şi au fost prinşi de atmosfera creată de un buchet de interpreţi extraordinari, frumoşi, talentaţi şi cu toată dăruirea. A fost aşa o atmosferă... Un halou în acea mică sală, care pe mine m-a impresionat extraordinar... Atât de tare m-a impresionat încât, vă spun sincer, un domn care a fotografiat evenimentul m-a surprins într-o ultimă fotografie cu o figură jalnică, de un tragism cumplit. Sufeream de bucurie, dacă se poate spune aşa!

V-aţi gândit vreodată la "vecinătatea" zilei dumneavoastră de naştere cu cea a lui Mozart, 27 ianuarie? Simţiţi că vă interferaţi cumva cu spiritul mozartian?

Îmi vine să zâmbesc. Realitatea e următoarea: dacă cineva mă întreabă de data naşterii, atunci foarte făloasă, fără să spun data, răspund că sunt născută în aceeaşi zi cu Copernic şi a doua zi după Mozart. Aceste companii îmi plac teribil! Şi pe urmă am aflat că tot în 28 ianuarie s-a născut şi Martha Bibescu, o femeie şi jumătate, şi-mi place şi această "vecinătate". La Mozart, ce să spun... Dacă există, şi sigur există spiritul lui Mozart, n-ar fi exclus ca acesta să mă fi frecventat din când în când, ca să-mi dea câte-un imbold.

"Nici acum nu ştiu muzică, dar nimeni nu mă crede"

În afara compoziţiei, aveţi un condei literar de o gingăşie aparte, desenaţi şi pictaţi cu o imaginaţie şi o putere expresivă impresionante, aveţi o abilitate manuală ieşită din comun pentru tot ce înseamnă creaţie. Povestiţi-ne despre toate acestea, despre un început care n-a fost gândit spre muzică.

Dacă aţi şti ce voiam eu să devin când voi fi mare, mi-am reamintit de curând chiar. Încă din şcoala primară voiam să fiu farmacistă, după aceea aş fi vrut să fiu doctoriţă. Bineînţeles, nici una, nici alta nu s-au împlinit, dar îmi explic acum de ce mi-am dorit să mă fac farmacistă, pentru că mi-a plăcut întotdeauna să fac combinaţii şi am simţul acesta al măsurii lucrurilor, al proporţiei. Cât despre medicină, pentru că aveam impresia că sunt mai puternică decât toţi cei din jurul meu, mai rezistentă decât oricare, că pot fi folositoare, că am sânge rece, că am îndemânare, că pot să fac bine oamenilor. Sigur, multora le place să facă bine, dar eu cred că sunt şi eficientă. Unde pun eu mâna, pune şi Dumnezeu mila, cum se zice. Cu muzica am început clămpănind la pian şi compunând fără să ştiu cu adevărat muzică. Nici acum nu ştiu muzică, dar nimeni nu mă crede. În sfârşit, probabil că talentul ăsta pentru farmacie, combinat cu fantezia muzicală, cred că de aici este capacitatea mea de a face muzică fără să ştiu muzică. Neştiind muzică, nu am avut nici o intenţie să dau admitere la Conservator. M-am pregătit temeinic pentru examenul de admitere la regie de teatru, dar examenul s-a dovedit a fi un complex de evenimente (şi aici este o altă lungă poveste) care mi-a schimbat cursul vieţii. Aşa am devenit studentă la Conservator, la clasa maestrului Mihail Jora, căruia îi port o foarte mare recunoştinţă, în primul rând, pentru faptul că a înţeles că trebuie să mă lase să mă manifest ca un spirit liber.

Cum s-au născut cele câteva dintre lucrările de inspiraţie religioasă pe care le-aţi dăruit publicului?

N-aş vrea să sune ca o profanare, dar aş putea să definesc relaţia mea cu Dumnezeu ca una de mare prietenie, pentru că El mă ghidează, mă sprijină, face parte din mine. Merg pe stradă şi atunci stau de vorbă, îmi vin ideile, iar comunicarea cu El mi se pare ceva foarte familiar. Rar mi se întâmplă să stau propriu-zis şi să mă rog. Când intru în biserică mă preocupă atmosfera, prefer să nu fie nimeni, şi atunci mi se adună gândurile, atunci mă pot concentra, mă simt şi ocrotită, şi liberă, e un sentiment foarte plenar. Şi revin la ideea că mă pune să fac lucrurile astea, de la El pleacă. Cred că aşa se explică faptul că mi s-a spus de multe ori că muzica mea face bine oamenilor, că transmite un sentiment de bine.

Cât despre muzica religioasă, am scris "Tatăl nostru" într-o împrejurare cu totul specială. Se petrecea în perioada evenimentelor din â89 şi a fost un imbold, în urma unui telefon primit de la un văr de-al meu, născut în aceeaşi zi şi lună cu mine, mult mai tânăr, care era la Timişoara, şi care mi-a spus doar atât: "Am învins!".

Ţinea foarte mult la mine, şi eu la el, ca după aceea, la scurt timp, să aflu că a fost sacrificat, a murit acolo, la Timişoara. Era extraordinar de evlavios, Dominic se numea. Aşa s-a născut acest "Tatăl nostru", care a fost cântat în primă audiţie în primele zile după â90 de către o persoană specială, Maria Simion, în Germania, monodie fără acompaniament, numai cu clopot. Apoi a fost preluat de către Georgeta Stoleriu, Steliana Calos, în limba greacă, pornind, bineînţeles, de la aceeaşi melodie. Am insistat în muzica mea asupra cuvântului "iertăm", pentru că trebuie să iertăm. La fel pentru sintagma "Facă-se voia Ta", pentru că numai Domnul ştie, noi nu ştim ce vrem... voia Domnului trebuie să se facă în toate.

"Poezia mă alege pe mine"

Născută la 28 ianuarie 1931 la Bacău, Felicia Donceanu a urmat Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (1949-1956), unde a

studiat cu reputaţi profesori

şi muzicologi.

A scris muzică de scenă, muzică vocal-simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică pentru voce şi pian, muzică pentru copii, teatru instrumental.

Artista a compus special pentru ediţia 2010 a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov două piese pe versuri extrase din povestea "Ciobanul şi domniţa", scrisă de Regina Maria a României, şi "Salve Regina", un imn religios, o rugăciune în limba latină, transmisă din generaţie în generaţie.

A obţinut numeroase premii, printre care Menţiune specială la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Mannheim (1961), premiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1983, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, 1997), Ordinul Meritul Cultural, cls. I (1981), Premiul "George Enescu" al Academiei Romane (1984).

"Poezia mă alege pe mine", a mărturisit, la un moment dat, compozitoarea, despre care Grigore Constantinescu, în "Cuvânt introductiv" la Concertul medalion din 24. 02. 1981, a spus: "Felicia Donceanu şi-a alcătuit o proprie selecţie de versuri, care trăiesc în sufletul ei şi îşi aşteaptă pe rând intrarea în cântec".