O nouă ediție a „Şezătorii de la muzeu”, proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor, va avea loc vineri, 16 octombrie, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. Potrivit unui comunicat al
Moştenirea istorică şi culturală a germanilor din România
Expoziţia temporară „Moştenirea istorică şi culturală a germanilor din România”, organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României sub genericul „O experienţă europeană”, a fost vernisată miercuri, 12 iunie, în prezenţa a numeroase personalităţi.
Potrivit directorului MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, expoziţia este dedicată culturii şi istoriei minorităţii germane din România, una dintre cele mai prolifice din punct de vedere al dezvoltării culturale autohtone din ultimul veac.
`Toată lumea a auzit de saşi, de şvabi, dar puţini ştiu că au existat minorităţi germane în toate celelalte provincii româneşti şi, în procesul de constituire a statului medieval şi apoi a statului modern român, germanii au jucat un rol important în viaţa economică, culturală, politică a ţării. Muzeul Naţional are obligaţia de a păstra, de a transmite, de a face cunoscută mai departe moştenirea aceasta patrimonială extraordinară a germanilor”, a mai spus Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a arătat, în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis, că expoziţia este una semnificativă pentru minoritatea germană din România.



.jpg)