Nicolae Bălcescu, omagiat de Academia Română

Secția de științe istorice și arheologie și Secția de filologie și literatură ale Academiei Române au organizat marţi, 8 octombrie, o sesiune aniversară cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu. În cadrul acesteia, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a elogiat personalitatea marelui istoric, scriitor şi diplomat român, dar a şi deplâns dezinteresul manifestat de societatea noastră faţă de trecut şi de marile personalităţi.

Preşedintele Academi­ei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a deplâns dezinteresul, în raport cu trecutul şi cu marile personalităţi ale acestuia, manifestat de o societate românească grăbită şi preocupată de interese trecătoare.

„Ne putem plânge de un anumit dezinteres, astăzi, deopotrivă în raport cu trecutul şi cu marile personalităţi ale trecutului. Cine să se mai gândească astăzi, la 200 de ani de la naşterea lui, la Nicolae Bălcescu? O face Academia Română. Dar într-o societate românească grăbită, preocupată de interese trecătoare şi dornică să evite tot mai mult apelul la memoria colectivă, şi Bălcescu, şi Avram Iancu, şi Kogălniceanu, şi fraţii Golescu, şi Ion Ghica, şi Bariţiu, şi Bărnuţiu rămân îngropaţi în colbul filelor din trecut. Cu toate acestea, la 200 de ani de la naşterea lui Bălcescu, Academia Română e datoare să marcheze marea lui personalitate şi să ne-o readucă în memorie”, a afirmat Ioan-Aurel Pop.

Vorbind de contribuţia lui Bălcescu, cel „care a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei”, la ceea ce a numit „primăvara popoarelor” de la 1848-1849, preşedintele Academiei a spus că acesta a evidenţiat valoarea testamentară a ideilor marelui istoric şi revoluţionar român.

„Revoluţionarii români n-au reuşit atunci, la 1848-1849, să preia puterea statornic datorită mai ales intervenţiei prin forţă armată a imperiilor vecine conservatoare - otoman, rus şi habsburgic, dar şi din cauza neînţelegerii dintre liderii unor revoluţii din regiune. Pe de altă parte, nici o revoluţie din Europa n-a reuşit pe deplin atunci, dar «primăvara popoarelor» a rămas ca un memento care a rodit treptat. Nicolae Bălcescu a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei şi a murit, în condiţii vitrege, într-un colţ al Europei, unde odihneşte şi acum. El a transmis generaţiilor viitoare un testament, un testament canalizat pe două direcţii: construirea unei noi Europe bazate pe principiile democratice ale libertăţii, egalităţii şi frăţiei şi edificarea unei Românii moderne în care toţi fiii săi să poată trăi între fruntariile statului naţional unitar modern. Aceste direcţii din testamentul lui Bălcescu nu s-au înfăptuit pe deplin nici până astăzi. De aceea, lucrarea lui trebuie să ne rămână mereu în minte şi s-o transmitem, dacă noi suntem umili epigoni, generaţiilor următoare”, a încheiat Ioan-Aurel Pop.

Academicianul Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, a vorbit despre actualitatea lui Nicolae Bălcescu şi a operei sale.

„Luaţi astăzi orice pagină din Bălcescu şi rămâneţi cu impresia că a fost scrisă ieri, nu acum 150, 170 de ani. În fapt, deşi aparţine epocii sale, el iese din rând şi se bucură printre cei puţini rămaşi până în zilele noastre de nemurirea istorică. (...) Bălcescu este al nostru, mai mult decât alţi cărturari ai veacului său”, a spus istoricul.

În opinia acestuia, Nicolae Bălcescu rămâne „un om modern şi un european, cetăţean al lumii în vremea sa”, care „a crezut în România” până la „sfârşitul trist şi implacabil”.

„Lipsit de mijloace, măcinat de boală, departe de ai săi, Bălcescu a trăit un sfârşit trist şi implacabil, păstrându-şi crezul. A crezut în România, a luptat pentru ea şi a rămas neclintit în credinţa sa. Mort în îndepărtatul Palermo, Nicolae Bălcescu a dobândit, treptat, dimensiuni istorice. În ciuda vremurilor care ne despart, Bălcescu ne este un contemporan. Îi datorăm respect şi recunoştinţă şi, în orice caz, neuitare şi nemurire. Mă bucur că am putut totuşi spune câteva cuvinte pentru un mare om şi un adevărat şi un mare român”, a mai spus acad. Dan Berindei.

Academia Română a organizat marţi sesiunea aniversară „Nicolae Bălcescu, 200 de ani de la naştere”. La evenimentul desfăşurat în Aula Academiei Române au mai susţinut comunicări academicienii Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură – „Iubirile şi prieteşugurile lui Nicolae Bălcescu”, şi Victor Spinei, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie – „Nicolae Bălcescu - editor de izvoare istorice”. Despre „Nicolae Bălcescu, tactician politic” a conferenţiat dr. Alexandru Mamina de la Institutul de Istorie `Nicolae Iorga” al Academiei Române.

Un simbol al Revoluţiei de la 1848

Nicolae Bălcescu (1819-1852), istoric, scriitor şi diplomat român, rămâne unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. S-a remarcat drept un intelectual dedicat cauzei revoluţionare, participând la elaborarea proiectului de Constituţie a Ţărilor Române, şi un militant în afirmarea autonomiei şi pregătirea proclamării independenţei, în adoptarea votului universal şi împroprietărirea ţăranilor.

Întemeietor al istoriografiei naţionale ca ştiinţă, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Bălcescu a elaborat, din perspectiva unui istoric pasionat, studii care au vizat analiza unor subiecte îndelung dezbătute la jumătatea secolului al XIX-lea: cauzele economico-politice ale declanşării Revoluţiei de la 1848, izvoarele istoriei românilor, relaţiile politice dintre provinciile româneşti şi Imperiul Otoman.

Academia Română l-a desemnat în 2015 membru post-mortem.