Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură O carte care te face să ştii, cutremurându-te

O carte care te face să ştii, cutremurându-te

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Data: 16 Apr, 2014

De curând, a apărut lucrarea „Martirii Poliţiei Române” semnată de comisarul de poliţie Florin Şinca, un iubitor al ţării noastre şi un pasionat al istoriei ei. Lucrarea a fost lansată luna trecută, la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne din Bucureşti. Totodată, s-a vizionat şi filmul documentar cu acelaşi titlu, regizat de Andrei Teodorescu, după un scenariu scris de Florin Şinca.
La începutul manifestării s-a vernisat o expoziţie de fotografii cu martiri poliţişti (realizată de Florin Şinca) şi cu uniformele poliţiei (realizată de Muzeul Poliţiei din Târgovişte). Au participat 400 de persoane, sala dispunând de 600 de locuri.
Totodată, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire a martirilor Poliţiei Române, morţi în închisorile comuniste.
Au urmat alocuţiunile academicianului Dan Berindei, Preasfinţitului Episcop Varlaam Ploieşteanul, ale lui Mircea Tudor, Dan Puric şi Şerban Dimitrie Sturdza.

Academicianul Dan Berindei:

„Eu sunt foarte mulţumit pentru că acela care a provocat toată această «furtună» dacă vreţi, de vară - numai sala aceasta plină o dovedeşte - este un poliţist cu totul special. Eu am mai spus-o, un poliţist atipic, cu totul deosebit. Suntem obişnuiţi încă din copilărie cu relatările privind poliţiştii, hoţii şi vardiştii… Florin este ceva cu totul special. N-am căderea să-i judec activitatea profesională, dar urmărindu-i cariera, bănuiesc că este foarte bună. Pot în schimb să-i apreciez activitatea lui ca istoric. Este un cercetător adevărat, pasionat, care s-a aruncat în apă fără să ştie să înoate, după care foarte iute a învăţat să înoate. Cred că lucrarea aceasta se datorează, mai ales, pasiunii, dăruirii sale. El nu face această cercetare ca o sarcină, ca o obligaţie. O face mânat de nişte forţe aproape invizibile. Şi iată că rezultatul merită a fi elogiat. Este o lucrare nouă. Dar are atâtea lucrări înainte! Are şi o lucrare de doctorat privind relaţiile româno-austriece. Are biografii foarte interesante, în general orientate tot în domeniul activităţii poliţiei.

Dar iată că astăzi a venit cu această nouă carte. Eu mă minunez şi de puterea sa de muncă, pentru că această carte nu este rezultatul câtorva ceasuri de studiu. Este o muncă uriaşă. Când urmăriţi pagină cu pagină, să vedeţi bogăţia de informaţie, bogăţia de ştiri, pe care le asamblează şi ştie să le asambleze şi ştie să le comenteze, o face cu o mare dăruire şi o face aşa, mânat parcă de o forţă irezistibilă.

De data aceasta a rechemat în viaţă - trebuie s-o spunem - sute de oameni, de care în general ştiam foarte puţin sau deloc. E bine că există o carte în care avem un adevărat repertoriu al suferinţei şi al unei suferinţe de tip special, dacă vreţi. Când spui «poliţia», te gândeşti doar la latura represivă. De data aceasta apar victimele dinăuntru. Şi victimele dintr-un moment de trecere de la o lume la altă lume. Efecte catastrofale. Sunt nişte cifre, au rămas 2% sau 3%. Deci a fost un proces îngrozitor!

Partea semnificativă este însă faptul că, chiar după această curăţire îngrozitoare - nu mai discut de metode! -, după acest lucru s-au născut forţe care au fost de partea binelui. În orice caz, acest inventar uriaş, aproape de necrezut, de suferitor, de victime, este impresionant! Şi Florin Şinca a făcut o operă de restituire nu numai a unei întregi categorii de oameni, dar gândiţi-vă la fiecare nume care e aici, care a fost rechemat la viaţă - poate a fost rechemat la viaţă tocmai prezentându-i-se momentele cele mai cumplite ale existenţei! Oricum, e bine să nu se uite aceste lucruri. Şi, mai ales, e bine ca această carte să ajungă la cât mai mulţi tineri, oameni de după 1989, care… nici nu înţeleg bine ce a fost.

Este o carte într-adevăr eliberatoare şi, în plus, aş încheia aducând elogii lui Florin Şinca pentru un lucru. Reuşeşte să-şi facă lucrările într-un ambalaj frumos. Uitaţi-vă la această carte, cum se prezintă. Lucrul ăsta e foarte important. Sunt un cititor care vin şi mai întâi văd o carte… Această carte e frumoasă, dinainte de a-i cunoaşte conţinutul. Şi pentru acest lucru multe, multe felicitări!

Îi urez să stăruie mai departe în ambele direcţii, să înainteze şi profesional cât mai sus, că merită, dar, pe de altă parte, să nu-şi lase niciodată condeiul la o parte, pentru că are şi darul scrisului şi să continue cu această activitate, care cred că-i este utilă societăţii. În fond, ăsta e scopul vieţii noastre, să fim utili societăţii”.

Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal:

“Îmi revine plăcerea să amintesc că domnul Florin Şinca este îndrăgostit în aceeaşi măsură de Biserica neamului său, cum este îndrăgostit de instituţia pe care o slujeşte, Poliţia Română. A scris nu doar volume interesante privind anumite persoane din sistem, din poliţie, sau anumite monografii ale instituţiei, ci monografia bisericii din satul natal al domniei sale, monografia bisericilor satelor din jur, monografia Mănăstirii Crasna, din vecinătatea locurilor în care a copilărit, o monografie extrem de interesantă şi de valoroasă dedicată Mănăstirii Râmeţ şi altor monumente bisericeşti.

În după-amiaza aceasta am vizionat împreună acest film documentar realizat de dl regizor Andrei Teodorescu, după un scenariu scris de dl Florin Şinca şi mărturisesc că am fost copleşit de emoţie, aflând în detaliu despre drama Poliţiei Române, ca şi a altor instituţii ale statului român: Armata Română, Justiţia Română, Biserica, pe care cu smerenie o slujesc şi care a fost mai aspru executată.

Din film am constatat că în anul 1951 nu mai exista nici un angajat în Poliţia Română din cei pregătiţi în perioada interbelică. Au fost înlocuiţi cu tinichigii, cu croitori şi chiar cu ţărani, care au preferat să părăsească nobleţea satului şi să se angajeze într-o instituţie care a lăsat amintiri atât de groaznice, însă cu Biserica a fost mai greu pentru că slujbaşii ei n-au putut fi înlocuiţi chiar cu orice fel de oameni, pentru că trebuia o pregătire specială, însă, sigur, numărul preoţilor, al călugărilor care au murit, asemenea celor evocaţi în film şi în cartea dlui comisar-şef  Florin Şinca, a fost mult mai mare şi persecuţiile acestea s-au încheiat abia cu căderea regimului comunist.

Felicit din toată inima pe dl Florin Şinca, pentru că nu a privit aceste personalităţi care s-au stins în condiţii cumplite, persecutaţi de cei care au devenit, sub un regim opresiv, urmaşii în instituţia pe care ei au slujit-o cu credinţă şi devotament, ci i-a văzut în complexitatea personalităţii lor şi nu au fost puţine observaţiile că mulţi dintre ei au fost ctitori la mănăstire, la bisericile de mir, că şi-au donat averea, moşiile unor mănăstiri.

De asemenea, s-a văzut că o parte din poliţiştii care au suferit în închisori, după ce-au ieşit de acolo, au găsit nu doar un sprijin material, cât unul moral, intrând în atmosfera aceasta, în colectivele care slujeau bisericile şi mănăstirile, cum au fost chestorul care a vândut lumânări la Mănăstirea Caşin de aici, din Bucureşti. Un alt lucru emblematic pe care l-am remarcat în film îl reprezintă solidaritatea şi colaborarea unor înalţi oficiali ai poliţiei cu oameni ai Bisericii, cu care au luptat cot la cot, în speranţa că acest regim se va termina mult mai rapid decât s-a terminat în realitate.

Şi a fost elogiat aici chipul emblematic al unui martir al Bisericii noastre, arhimandritul Gherasim Iscu, stareţul Tismanei, care a fost condamnat, închis şi a murit în închisoare pentru ajutorul pe care l-a dat nu numai oamenilor care au ieşit din închisoare şi pe care i-a ascuns, ci şi luptătorilor din munţi, care au luptat cu arma în mână, sperând că vor înlătura de la putere acest regim adus de forţe străine, duşmănoase şi potrivnice întregii spiritualităţi şi coloanei vertebrale a poporului român: credinţă, limbă, identitate, cultură ş.a.m.d., ori, comisarul-şef Florin Şinca l-a apreciat la adevărata valoare.

Îl consider, fără să exagerez, un instrument al proniei lui Dumnezeu - dl academician Berindei a subliniat faptul că, prin acest volum, dl Şinca aduce din nou, postmortem, la viaţă, chipurile uitate ale acelor eroi, nepomenite până astăzi, deşi de la dobândirea libertăţii s-au scurs deja 24 de ani. Asupra acestei categorii profesionale continuă să existe anumite prejudecăţi istoriografice, aşa cum există împotriva unor categorii sociale, împotriva unor organizaţii politice, care s-au remarcat prin patriotism, prin identitate faţă de naţiunea căreia îi aparţineau.

Noi, oamenii Bisericii, am văzut în toate personalităţile acestea, care au stat 15-20 de ani în închisoare, care-au ieşit vii de acolo şi pe care Dumnezeu i-a ţinut în viaţă până la 95, aproape 100 de ani, o răsplată a lui Dumnezeu pentru anii petrecuţi pentru El şi pentru credinţa în El, în închisori. Pentru că oamenii aceştia n-au trădat, nu s-au pus în slujba noului regim, au răbdat toate ororile sistemului represiv, din dragoste faţă de Dumnezeu, care a purtat de grijă acestei naţiuni de-a lungul veacurilor.

De aceea, văd în dl Şinca un instrument al proniei pentru că, prin lucrarea sa meticuloasă, care presupune efort, cercetarea arhivelor, să restabilească în demnitatea lor firească persoanele acestea care strălucesc pe cerul neamului românesc. Sunt nenumăraţi martirii pe care noi, Biserica, îi pomenim la toate liturghiile, împreună cu eroii soldaţi, cu toţi cei care au sfârşit în temniţe pentru apărarea ţării, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Încă o dată doresc să îl felicit pe dl comisar-şef, pe dl regizor al filmului, nu în zadar a luat premiul CineMAiubit, este cu adevărat un documentar extrem de preţios care trebuie văzut mai ales de către tinerii care nu ştiu aproape nimic despre ceea ce s-a întâmplat în jumătatea de secol XX şi, mai ales, în anii comunismului stalinist. De aceea, este bine ca, în contextul educării lor, să aibă parte şi de aceste informaţii, pentru că atunci când nu le cunoaştem cum trebuie, riscăm să retrăim momentele atât de dramatice prin care au trecut slujitorii Poliţiei Române.

Încă o dată, felicitări tuturor poliţiştilor, subliniind aici exemplara colaborare dintre Biserica Ortodoxă Română şi Poliţia Română, care ne sprijină în toate acţiunile noastre, la ceremonii, la slujbe, la sfinţiri, la hramuri.

Colaborăm şi ne bucurăm de sprijinul lor în protejarea patrimoniului cultural naţional bisericesc, care reprezintă 80% din Patrimoniul Cultural Naţional. De asemenea, colaborăm în proiectele sociale, cum este prevenirea delincvenţei juvenile, a traficului de persoane şi altele”.

Mircea Tudor, inventator, CEO MBTelecom Ltd:

„Pe Florin Şinca l-am cunoscut ca pe un ţăran şi l-am recunoscut imediat într-o sală de câteva sute de persoane, după mândria - în sensul bun al cuvântului - cu care purta un strai muntean, printre noi, ţăranii, deghizaţi în orăşeni. Se întâmpla asta cu puţin timp în urmă, cu câteva săptămâni şi mărturisesc că am fost foarte invidios pe acest costum, m-a surprins atât prin calităţile estetice, cât şi prin cât de bine îi stătea acestui om costumul de ţăran, aşa cum, la fel de bine, constat că-i stă uniforma de poliţist.

În momentul în care am văzut atunci ţăranul român, arhetipul ţăranului român într-o sală bucureşteană, am avut revelaţia de a vedea nu doar un om, ci profilul tridimensional, imaginea identităţii noastre naţionale. O identitate care se plimba printre noi, vorbea, şi vorbind cu el am înţeles că nu doar o reprezintă ca imagine, ci o caută, răscoleşte arhivele… Şi aşa cum noi, cercetătorii în tehnologie, încercăm să cercetăm spre viitor, el se îndreaptă cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi determinare, cu aceeaşi răbdare, către trecut. Şi găseşte acolo lucruri cel puţin la fel de fascinante şi, în orice caz, la fel de utile nouă, celor care trăim astăzi, pentru că, iată, fără efortul lui, fără această pasiune de a ne aduce în faţă astăzi astfel de detalii, pe care evident nu le cunoşteam, n-am fi ştiut că nici unul dintre acei - le putem spune eroi ai Poliţiei Române - nu a fost avansat în grad postmortem, nici unul dintre torţionarii acestor eroi nu a plătit pentru ceea ce a făcut.

Şi cred că, cu ruşine, ar trebui să constatăm cât de mare nevoie avem de astfel de oameni, care aduc adevărul în faţa noastră, atât acel adevăr trecut uitat, cât şi adevărul prezent, pe care-l trăim, dar de care se pare că nu suntem conştienţi decât în momentul în care astfel de oameni au curajul de a-l aduce în faţa noastră şi de a ne face conştienţi despre el.

Cred că, peste acest curaj, nu mai e nimic de spus şi mă înclin în faţa dlui Florin Şinca pentru bucuria de a-l fi cunoscut şi de a fi parte la acest eveniment.”

Dan Puric, actor şi regizor:

„Când veţi citi această carte, scrisă cu febrilitate, o să simţiţi următorul lucru: documentul istoric nu este inert. Este tulburat. Pentru că dl Florin Şinca, în timp ce a scris, a suferit. Ţi-l aduce aproape.

Am avut o întâlnire cu IPS Bartolomeu Anania -Dumnezeu să-l odihnească! - şi am spus:

- IPS, cum se canonizează un sfânt?

- Dănuţ, întâi intră în evlavia populară şi după aceea Sinodul Bisericii îl canonizează.

- Dar ce ne facem, Înaltpreasfinţite Bartolomeu, dacă poporul nu ştie, uitaţi, cum n-am ştiut eu, până în '89, din ce neam am venit. Ştiam de Vasile Roaită, de I.C. Frimu, … se retrage la depoul Ilie Pintilie, nu ştim nimic.

Eu, până acum trei săptămâni, n-am ştiut de martirii Poliţiei Române. Ce ne facem? Şi IPS Bartolomeu Anania, care avea geniu de câine ciobănesc, dulău, deci nu minţea, era perfect, a zis: «Ştii că la asta nu m-am gândit!?»

Deci, această carte te face să ştii, cutremurându-te. La fel ca şi filmul. Pentru ca să scrii o asemenea carte, trebuie să ai o anumită natură. Sigur că, într-un fel, este mai bine că s-a născut dl Florin Şinca în România, că dacă era în Polonia, preşedintele Kacinski - Dumnezeu să-l odihnească! - l-ar fi invitat în avionul acela, unde el se ducea să mărturisească ce-au făcut ăia la Katin.

Cartea aceasta nu face altceva decât să scoată de sub pământ demnitatea de a fi poliţist, demnitatea Poliţiei Române. În orice societate civilă, poliţia e respectată şi iubită. Numai noi, acum, după 20 şi ceva de ani, avem sentimente confuze. Deci, dintr-un foc, această carte igienizează raportul populaţie civilă - poliţie. Toţi aceşti oameni, pe care i-aţi observat, au fost pedepsiţi în mod absolut pentru simplul fapt că şi-au iubit ţara.

În clipa în care zici 1714, zici Brâncoveanu. Şi fiţi foarte atenţi. Cartea nu este numai document istoric, este şi pomenire. Biserica pomeneşte, cum am făcut noi în hol şi-am zis «Veşnica pomenire!» Într-o fracţiune de secundă eşti străbătut de morţii tăi.

În clipa în care te afli în faţa unui act de pomenire, încă o dată morţii tăi mai trăiesc prin tine. Când zici de Brâncoveanu - se împlinesc 300 de ani de la martiraj - nu ai o amintire de istorie. Eşti străfulgerat de jertfa aceea. Toţi, absolut toţi, să vă uitaţi la chipul lor, nu vorbesc numai de ideea să-l vezi ofiţer, să-l vezi general, să-l vezi sergent şi pe urmă distrus. Să vă uitaţi la ochi. Sunt ochi româneşti. Sunt o specie care aproape a dispărut. Ochii de astăzi - cum mi-a zis mie un şofer de taxi: «Dl Dan, nu mai aveţi pretenţii, că ăştia sunt după vişini» - este o specie pe care au ucis-o. O specie de român frumos.

Un român, un elev, un student care citeşte această carte va şti să respecte Poliţia Română. Asta este linia de forţă extraordinară. Pentru el nu va mai fi miliţianul nenorocit care-l opreşte şi care, cum să zic, este mână în mână cu infractorul, ci va avea cotă de demnitate.

Şi am să vă mai spun că în ultimă instanţă, mărturisitorul - dl Florin Şinca nu este un istoric, este un mărturisitor - are valoare în timp, nu pe moment. S-ar putea ca prin grija agenţilor angajaţi, această carte să fie şi ea marginalizată. Depinde de felul cum ne contaminăm cu această stare de suflet.

Şi am să închei cu următorul lucru: să nu vă fie teamă. Oameni de genul acesta - şi vă daţi seama, din interiorul poliţiei - care încep să facă curat, aşa cum eu am încercat în interiorul teatrului să fac curat, şi care în aparenţă sunt minoritari, ducând pe umeri nu felul de a fi, ci responsabilitatea unui trecut extraordinar, nu pot să fie învinşi. Această carte va lucra în timp. Să nu deznădăjduiţi şi să-l iubiţi pe acest om!”

Principele Şerban Dimitrie Sturdza:

„La aproape un sfert de veac de la evenimentele din 1989, iată că a venit vremea ca această impresionantă carte-document să apară. Astăzi, la 25 ani de la prăbuşirea parţială a comunismului, tot mai multe voci, îndeosebi ale tinerilor, încep să relativizeze oroarea fărădelegilor comise timp de jumătate de secol în România. În absenţa unui adevarat proces al comunismului, această lucrare de excepţie, deosebit de utilă şi de necesară, a cărei apariţie trebuie într-adevăr salutată, ne ajută să descoperim şi să înţelegem, cât se poate de bine, ceea ce ni s-a ascuns timp de zeci de ani. Sigur, în ultimele două decenii şi jumătate au fost publicate numeroase volume referitoare la victimele comunismului; dar este pentru prima oară când ceea ce autorul însuşi numea „patimile şi răstignirea Poliţiei Române” devine obiectul unei cercetări asidue şi avizate, concretizate în paginile lucrării de faţă, «Martirii Poliţiei Române». Un titlu mai grăitor şi mai bine ales decât acesta cu greu ar fi putut fi găsit. Căci poliţistul a fost şi el victimă a acelor vremuri. Iar el avea şi el o mamă, o soţie, un frate sau un copil. Prin urmare, nu doar viaţa sa a fost distrusă, ci şi aceea a celor de lângă el.

Prin dezvăluirea suferinţelor îndurate de aceştia, domnul Şinca ne demonstrează că Procesul Comunismului are loc chiar acum, iar domnia sa a înţeles să se implice, şi prin scris, în acest necesar proces de asanare morală.

Dăruindu-ne astăzi această carte, domnul Şinca pune umărul, ca un adevărat ostaş fidel neamului său, la curăţirea noastră spirituală. După atâtea decenii de comunism, nu mai avem adevăraţi oameni de stat. Lipsa lor este cauzată în primul rând de faptul că elitele acestei ţări au fost nimicite, omorâte, torturate, batjocorite, în puşcăriile comuniste, la Sighet, la Aiud, la Piteşti, la Periprava, la Canal. Ori, aceşti oameni deosebiţi, crema societăţii româneşti de la acea vreme, ar fi putut transmite generaţiilor următoare acele valori naţionale, patriotice, creştine care ne definesc. Însă odată cu dispariţia lor, lanţul firesc al transmiterii valorilor s-a rupt.

Poliţiştii, alături de mulţi alţi martiri ai neamului românesc, au suferit enorm în lagărele comuniste de exterminare. Astăzi aflăm şi noi ce au îndurat, căci această carte ne povesteşte despre torturile fizice şi psihice la care aceştia au fost supuşi. Dar, în ciuda tuturor prigonirilor şi pătimirilor, niciodată nu şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi speranţa de a elibera, într-o zi, ţara de ciuma comunistă.

În această lucrare, domnul Şinca ne arată ce a însemnat să mori pentru un ideal, să fii drept, să fii bun, să nu te lepezi de Hristos şi să mergi demn spre groapă, fără a-ţi pleca fruntea.

La pagina 351 a acestui volum ni se vorbeşte despre Prinţul Alexandru Ghyka, fost director general al poliţiei. Alecu Ghyka a fost un exemplu pentru colegii săi de detenţie, care l-au aşezat pe un piedestal: «A fost printre puţinii care a refuzat reeducarea şi a rezistat până la final. Îndelung rugător Domnului, era hotărât să moară fără a face vreun compromis.»

Florin Şinca este o persoană deosebită, pe care trebuie să ştim să o preţuim. Comisar-şef de poliţie, doctor în istorie, mare patriot, bun creştin, soţ şi tată iubitor, sunt doar câteva dintre faţetele personalităţii şi firii acestui om. Un român autentic, pentru care dragostea de ţară şi neam şi bucuria de a fi creştin ortodox se împletesc în modul cel mai firesc posibil. Dânsul trece cu naturaleţe de la urmărirea şi prinderea infractorilor la folosirea condeiului pentru reîmprospătarea memoriei noastre.

Aveţi în faţa dumneavoastră un om rar. Domnul Şinca face parte dintr-o familie care sporeşte zi de zi, fără încetare. Familia iubitorilor de ţară. A patrioţilor! Nu este întâmplător că distinse personalităţi ale vieţii noastre academice, culturale, spirituale ori savanţi se alătură domniei sale. Cum nu putem lăsa deoparte nici faptul că domnul comisar-şef este apreciat, susţinut şi încurajat de elitele poliţiei noastre naţionale. Câtă vreme mai avem în România oameni ca dânsul, putem rămâne încrezători în viitorul neamului românesc”.

La eveniment au fost prezente zeci de personalităţi din viaţa academică şi culturală a ţării noastre, dar şi colegi din cadrul Poliţiei Române. Deşi s-au expediat invitaţii, din păcate, din partea Ministerului Afacerilor Interne nu a participat nimeni.