O nouă traducere a capodoperei dostoievskiene „Adolescentul“

Diferit ca ton de celelalte capodopere ale scriitorului, romanul "Adolescentul" (1875) ocupă un loc aparte în creaţia dostoievskiană. Dostoievski zugrăveşte cu o măiestrie inegalabilă adolescenţa ca pe o stare de nesiguranţă, ignoranţă şi nedesăvârşire, dar şi de bogaţie şi exuberanţă în care totul este posibil.

Traducerea romanului "Adolescentul" (1875) a apărut în cadrul colecţiei "Biblioteca Polirom", în traducerea Liviei Cotorcea, o specialistă în literatura rusă şi unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Catedrei de slavistică a Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi. "Este bine ştiut că Dostoievski n-a fost preocupat niciodată să scrie frumos, în fraze bine lustruite şi armonioase, aşa cum cerea buna tradiţie a prozei secolului al XIX-lea. Se va spune că nici n-a avut cum să respecte acest canon, dat fiind că marile lui romane au fost dictate soţiei sale sub imperativul urgenţei unui contract sau al altuia cu editorii. Dar să nu se uite că scriitorul îşi revedea apoi de mai multe ori manuscrisele şi că, în mod constant, n-a intervenit în respiraţia discursului sau narativ, lucru ce ni se pare de cea mai mare importanţă. Acest discurs poartă amprenta vie a suflului şi a gândirii romancierului care se grăbeşte să transmită întocmai ritmul viu al naşterii ideilor şi al rostirii lor în faţa unui ascultător - în primă instanţă, soţia care-i consemnează spusele, în final, cititorul pe care-l are mereu în faţa ochilor. Toate scrierile lui Dostoievski ne propun un asemenea discurs frânt, fragmentat şi sacadat, care imprimă extraordinara energie a conceperii lor, precum şi dorinţa expresă a autorului lor de a surprinde "viaţa vie" din om sau calea trudnică de descifrare şi de cucerire de către om a sensului acestei vieţi. Cu atât mai evident ni se relevă această relaţie dintre fizionomia aparent dezordonată a frazării şi sensul respectiv într-un roman al formării, ca "Adolescentul". Nu claritatea şi curgerea lină, armonioasă a naraţiunii este ceea ce urmăreşte romancierul în "Adolescentul", ci realizarea unei orchestraţii şi a unei arhitecturi tonale care să dea seama de frăgezimea şi de prospeţimea unei intempestive intrări în lume, pe de o parte, prin fapte şi în relaţie cu ceilalţi, pe de altă parte, printr-un debut scriitoricesc, pândite, toate, de nesiguranţa şi lipsa de măsură a începutului, dar şi aşezate sub un semn auroral benefic", spune Livia Cotorcea, traducătoarea cărţii.

"Furat de poveste, cititorul se trezeşte apucat şi aruncat de colo-colo"

"Deşi personajele sale vorbesc mult, prea mult uneori, reacţia lui Dostoievski faţă de lumea ce-l înconjoară apare mai degrabă în manifestări decât în discurs: în felul în care se mişcă, gesticulează, se scarpină, se holbează sau râd aceste personaje. Rareori, în marasmul de gesturi, multe fără însemnătate, transpare câte o întorsătură de frază, câte un sunet al cărui înţeles adânc răscoleşte pe neaşteptate soarta eroilor, îi împinge, cu alte cuvinte, în scenă, îi trezeşte la viaţă", este de părere Andrew R. MacAndrew.

"Adolescentul" spune povestea lui Arkadi Makarovici Dolgoruki, fiul nelegitim al unui moşier depravat. Tânărul oscilează neîncetat între pornirea de a scoate la iveală greşelile tatălui şi dorinţa ascunsă de a-i câştiga preţuirea. Înarmat cu un document despre care îşi închipuie că îi va oferi puteri depline asupra celorlalţi, Arkadi pleacă la Petersburg să-şi întâlnească tatăl, însă această experienţă iniţiatică îi dezvăluie mizeriile concrete ale vieţii adulte şi îi schimbă din temelii viziunea asupra lumii. Dostoievski zugrăveşte cu o măiestrie inegalabilă adolescenţa ca pe o stare de nesiguranţă, ignoranţă şi nedesăvârşire, dar şi de bogăţie şi exuberanţă în care totul este posibil.

"Romanele lui Dostoievski sunt furtuni ale clarviziunii, vârtejuri în marea de nisip, capcane de apă care ameninţă să ne tragă în adâncuri la fiecare mişcare. Întâmplările şi personajele sunt ţinute alături de un singur liant, mai puternic decât oricare altul, materia sufletului. Furat de poveste, cititorul se trezeşte apucat şi aruncat de colo-colo până la uitarea de sine; orbit, sufocat, el se trezeşte victima unui rapt dumnezeiesc. Doar citind Shakespeare am avut aceleaşi revelaţii", consideră Virginia Woolf.