O restituire vizuală a Craiovei de altădată

Utilizată în exces, imaginea a devenit azi și tentație, și risc, și modus vivendi. Motiv suficient de bun să credem că-și poate pierde din ­valoare și din puterea de a transmite mesajul timpului din care vine. Din fericire, ultimii ani au adus în atenția publicului larg proiecte de recuperare a memoriei chiar prin imagine, care, în reconstituirea unei epoci, au valoarea unei veritabile colecții de documente. Este și cazul volumului I al albumului „Craiova de ieri: 1927-1947”, de Mircea ­Georgescu, Mihai Mu­rărețu și ­Lucian Purcaru, prefațat de istoricul Nicolae Mihai, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăes­cu-Plopșor” al Academiei Române, și tradus în limba engleză de Andreea Bratu.

Lucrarea, recent publicată la Editura Argonaut din Cluj-Napoca, redă Craiovei de azi nuanțele și chipul urbei din perioada primei jumătăți a secolului trecut, delimitată, temporal, între sfârșitul domniei lui Ferdinand I Întregitorul și cel al ultimului monarh român, regele Mihai I.

Într-o piață de carte invadată de proiecte editoriale care pun accent pe imagine, cel de față se distinge prin caracterul său aproape știin­țific. Pentru că, deși nu sunt istorici, autorii au conceput volumul după toate rigorile unei lucrări academice. Multe dintre fotografiile reproduse în album au fost găsite după îndelungi și laborioase eforturi de documentare la Serviciul Jude­țean Dolj al Arhivelor Naționale, la ­Biblioteca Națională a României, la Muzeul Olteniei din Craiova. ­Altele au fost descoperite în colecții private, o parte consistentă provenind chiar din colecțiile lui Mircea Georgescu și Mihai Murărețu. Apoi, albumul se bucură de o excelentă deslușire cultural-istorică, în pre­fața semnată de cercetătorul craiovean Nicolae Mihai, care-l așază, pe temeiuri bine articulate, între cadrele unei lucrări de antropologie urbană. Lămuriri suplimentare, consemnate aproape gaze­tărește, regăsim și în capitolul intitulat „O scurtă cronică a Craiovei între 1927-1947”, în care autorii punctează evenimentele-­reper ale perioadei. De aici aflăm, de pildă, că la 16 iunie 1929, în parcul Bibescu din oraș, a avut loc botezul avionului „Dolj”, achiziționat de locuitorii județului prin subscripție publică. Că la 29 mai 1930 Craiova a fost vizitată de regele Mihai, pentru a participa la Campionatul Calului de Arme, că la 21 noiembrie 1941 a fost instalat IPS Nifon Criveanu ca Mitropolit al Olteniei, că la cutremurul din 10 noiembrie 1940 s-au produs „stricăciuni, în principal la bisericile orașului” sau că în 1945 s-a închis cel mai vechi studio foto al Craiovei - Atelierul foto Krauss.

Un puzzle alb-negru

Publicat în condiții grafice deosebite, albumul valorizează un prețios fond de fotografie alb-negru. Devenit deja o obișnuință în prima jumătate a secolului trecut, acest tip de imagine magnetizează, are puterea de a seduce infinit mai mult decât o face azi fotografia color. Pentru a înțelege asta, e de ajuns să privim, spre exemplu, imaginile din Colecția Costică Acsinte, din Ialomița secolului trecut. Sau pe cele ale inegalabilului fotoreporter al României interbelice, Iosif Berman.

La fel de fermecătoare sunt și cele din albumul celor trei craioveni: reconstituit din imagini alb-negru, orașul de atunci nu și-a pierdut din accente. Tușele sunt clare, simbolistica - impresionantă, poveștile urbei se văd limpede, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Crâmpeie dintr-o zi de muncă, clădiri sau străzi, chipuri de precupețe și meșteri, de muncitori sau de țărani, de doamne sau de copii, serbări naționale sau întruniri politice, toate se constituie într-un tablou proaspăt, din care nu lipsesc nici dinamica, nici legăturile nevăzute care plasează lumea aceasta pestriță în același spațiu, definindu-l. Ca într-un joc al oglinzilor, trecutul Craiovei ni se tot așază dinaintea ochilor, însă nu tern, rigid, ca-n cărțile de istorie, ci viu, tumultuos, uneori dramatic, alteori exuberant.

„Dacă imaginile din acest album trezesc un oraș nemaiaccesibil nouă și ne fac să-i simțim, în prezentul nostru, un vag parfum de epocă, autorii acestui album se pot considera mulțumiți. Nemaifiind contemporanii acelor imagini, le regăsim rostul, locul și sensul, învățând să ne apropiem un oraș care a fost înaintea celui în care trăim. (...) Prin narativitatea și structura sa secvențială, acest album fotografic se transformă într-un excelent mijloc prin care poveștile Craiovei pot fi spuse”, sintetizează, în prefața volumului, istoricul Nicolae Mihai.

Imagini, impresii, nostalgii

Atrag atenția în volum fotografiile realizate de diverși soldați germani în Craiova celui de-al Doilea Război Mondial, păstrate în fondurile  do­­cu­­mentare la care autorii au apelat. Sunt imagini-martor, subiective prin însăși subiectivitatea celor care le-au surprins, dar care completează eficient „fotografia” largă a urbei de atunci. Din acest punct de vedere, sunt similare celor surprinse de ofițerii francezi, în perioada Primului Război Mondial (vezi fotografiile din volumul „Jurnal de Război, Misiune în România. Noiembrie 1916 - aprilie 1918”, al lui Marcel Fontaine) sau celor realizate de Serviciul fotografic al Armatei franceze, surprinse pe frontul de pe Valea Cași­nului, în aceeași perioadă.

De o exemplară valoare sunt și fotografiile cu caracter etnografic - țărani, olari în Piața Centrală, ­care cu boi pe străzile târgului etc. - care amintesc de cele surprinse de Iosif Berman, în campaniile monografice gustiene, sau de cele ale lui Adolphe Chevallier, celebrul fotograf al Casei Regale, care a lăsat un bogat fond fotografic despre viața de pe Valea Bistriței (Moldova) din perioada interbelică.

Cele mai fecunde în simboluri, în puterea de a genera interpretări mereu noi rămân fotografiile care surprind urbanul - străzi, clădiri, monumente, ateliere, dughene. Fabuloase, din această perspectivă, sunt fotografiile panoramice ale Pieței Unirii, ale Palatului de Justiție, ale străzilor Lipscani sau Buzești.

Însă cea mai puternică imagine, care-ți stăruie în gând minute ­bune după ce închizi copertele ­albumului, este cea a străzii Mântuleasa - la capătul caldarâmului vechi, ce se încheie în fânațele de odinioară ale târgoveților, se zărește coborând o siluetă, pierzându-se în tușele tot mai difuze ale fundalului. Ca o discretă invitație de a ieși din prezent pentru a înțelege mai bine trecutul.