Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
Păstrarea tradiţiilor prin revigorarea jocurilor
O parte importantă a tradiţiilor unui popor o reprezintă activităţile, care astăzi intră în categoriile „divertisment” şi „socializare”, precum şezătorile şi jocurile. Acestea din urmă sunt parte din comoara culturală ce trebuie transmisă mai departe, mai ales într-o perioadă dominată de tehnologie. Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” din Sfântu Gheorghe a demarat un proiect prin care, pe parcursul lunii noiembrie, în zona Întorsura Buzăului, se va încerca revigorarea unui joc foarte drag părinţilor şi bunicilor noştri: ţurca. Un fel de oină, dar în loc de minge se folosea un băţ mai mic, care era lovit cu unul mai mare. Iată, inventivitatea copiilor săraci, care nu aveau nici măcar o mingiucă, nu a putut fi învinsă, bucuria şi pofta lor de viaţă triumfând aproape în orice situaţie.
Coordonatorul proiectului, Dan Buzea, a declarat pentru Agerpres că originile acestui joc nu sunt cunoscute, dar a fost foarte popular până la la Revoluţie. Cauzele declinului său au fost, aşa cum am sugerat şi noi, permanenta evoluţie a tehnologiei, care a mutat jocul copiilor de la parc, teren de sport şi maidan, la birou.
Proiectul cuprinde atât cercetarea şi documentarea jocului de ţurcă, cât şi organizarea unor competiţii demonstrative. Cercetarea se va realiza prin interviuri, aplicarea de chestionare şi înregistrări audio-video cu oameni care au jucat ţurca.
„Încercăm să redescoperim acest joc al copilăriei, guia, cum mai este cunoscut în diferite zone ale ţării. Până în 1995 am jucat şi eu, dar de atunci o singură dată am mai pus mâna pe bâtă. Vrem să acumulăm o bază de date serioasă cu cei pe care reuşim să îi găsim, care au practicat la jocul de ţurcă, să avem un material documentar despre acest joc, să îl putem salva şi valorifica pe viitor”, a declarat Dan Buzea, citat de Agerpres.
Partenerul proiectului este Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Covasna (DJSTC), iar printre cei implicaţi se vor afla elevi şi profesori de la şcoli din zona Întorsura Buzăului.
„Este o mare provocare. Cunoaştem că tinerii nu ies să facă sport, să facă mişcare, iar acest proiect poate fi o alternativă, poate fi folosit ca oportunitate (...)”, a declarat Cătălin Lazăr, consilier în cadrul DJSTC.