Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Patrimoniul muzeal omagiat prin joacă și artă
Asociația Da’DeCe își dorește ca vizita la muzeu pentru un copil să fie o experiență atât interactivă, cât și educativă, astfel că a luat naștere proiectul „Muzeu de buzunar”, care cuprinde două kituri de explorare creativă. Unul este disponibil la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și poartă numele „La drum cu Exuberanța”, iar cel de-al doilea poate fi găsit la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” și se intitulează „Arta simte ca tine”.
Muzeu de buzunar. Poate vă întrebați de ce am ține muzeul într-un buzunar. Asociația Da’DeCe s-a gândit că într-un buzunar găsești lucruri importante de care ai nevoie sau mici obiecte de care încă nu ești pregătit să te desparți - o piatră, o scoică, biletul de tren care încă poartă amintirea vacanței ce tocmai s-a încheiat sau alte mici amintiri. Pornind de la această idee, și muzeul poate fi redus la o dimensiune care să încapă în buzunar și să cuprindă o întreagă lume.
Iulia Iordan, inițiatoarea proiectului „Muzeu de buzunar”, consideră că „educația muzeală nu înseamnă lecții și teme, ci mirări și emoții. Educația muzeală mai este și liant între oameni și muzee. Starea ei de agregare nu este cunoscută, deși seamănă mult cu norii: spală praful de pe lucruri, dă viață, iar uneori este spectaculoasă, dar, ca și norii, este efemeră: creează legături semnificative între oameni și memorie, legături care durează puțin în timp. La «Da’DeCe» am dat în ultimii ani un pic materialitate acestei efemerități prin mai multe feluri de obiecte și resurse create special pentru o categorie sau alta de public. Kiturile din proiectul «Muzeu de buzunar» sunt un fel de a omagia patrimoniul muzeal prin joacă și artă, așa cum ne place nouă cel mai mult să o facem”.
Pentru copii, o vizită în muzeu poate fi o adevărată aventură, dar cu ajutorul kitului interactiv aceștia au șansa de a descoperi pas cu pas elementele importante și, totodată, de a se juca. În călătoria pe nava „Exuberanța”, spre exemplu, cei mici vor afla cât de important este să știi să te orientezi, descoperind o multitudine de hărți valoroase din colecția muzeului, dar și poveștile celor mai importanți cartografi ai lumii și instrumentele folosite de aceștia pentru realizarea hărților. Kitul conține un caiet de explorator și cartoline cu ajutorul cărora copiii pot descoperi într-un mod distractiv exponatele.
Kiturile sunt disponibile gratuit la intrarea de la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Este necesar doar să achiziționați biletul de acces în muzeu și apoi să vă bucurați de călătoria în lumea hărților și a artei. (A. D.)