Petru Popescu, scriitorul român care a cucerit America

Scriitorul Petru Popescu este autorul care a reuşit să cucerească atât publicul din România, cât şi pe cel din America. După plecarea sa din ţară, în 1973, a avut puterea să se reinventeze ca autor de scenarii la Ho­llywood, continuând în acelaşi timp să publice romane bestseller în limba engleză. 

Născut la 1 februarie 1944, la Bucureşti, Petru Popescu este cunoscut în România mai ales pentru cele două romane: „Prins”, publicat în 1969, şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, apărut un an mai târziu. Publicul a citit cu fervoare aceste două romane, care aduceau un suflu nou în literatura sufocată de ideologie şi conformism. 

„Prins” este, aşa cum au spus comentatorii cărţii, o descriere sinceră şi tristă a generaţiei „fără idealuri”, captivă în comunism, şi tocmai curajul de a aduce în atenție astfel de adevăruri i-a adus un succes imediat la public în general şi la cel tânăr în special. În celălalt roman, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, autorul pune serios problema patriotismului care devenea imposibil sub regimul totalitar. Scriitorul mărturisea în interviurile de după 1989 că a trebuit să rescrie părţi însemnate din romanele sale pentru a-i putea fi publicate. În orice caz, aceste două romane, sau mai bine zis succesul lor, au atras atenţia chiar lui Ceauşescu, care ar fi dorit să-l convingă să scrie cărţi cu sub­strat de propagandă. Mai târziu, în romanul „Supleantul” (2009), Petru Popescu relatează aceste lucruri, inclusiv relaţia sa cu Zoe Ceauşescu. 

În 1973, aflat în delegaţia de ziarişti care îl însoţea pe Nicolae Ceauşescu ce se afla într-o vizită în ţările latino-americane, romancierul s-a hotărât să rămână acolo. S-a înscris la Universitatea din Iowa, studiind un semestru în cadrul Programului Internaţional al Scriitorilor. A mers apoi la Londra, a publicat un volum de versuri şi un prim roman, amândouă în engleză, care au fost bine primite de critică. S-a hotărât să intre în lumea filmului american, fapt pentru care a studiat la Institutul American de Film din Hollywood. În 1978, s-a mutat în Los Angeles, unde s-a căsătorit cu Iris Friedman, cu care avea să aibă un băiat şi o fată. 

Primul său scenariu de film s-a numit „The Last Wave” („Ultimul val”) şi a primit numeroase premii internaţionale. Au urmat ani de activitate intensă: a scris scenarii de lungmetraj, de televiziune, de film documentar, fie singur, fie împreună cu soţia sa. În 1983, a cunoscut un succes răsunător. Atunci, Robert Redford l-a invitat la un seminar de-al său şi i-a propus scriitorului român ca el, marele actor american, să fie producătorul filmului „Moartea unui înger”, după scenariul lui Petru Popescu. Mai mult, studioul Fox l-a invitat să fie şi regizorul filmului. Au urmat alte reuşite, între care volumul documentar despre izvoarele Amazonului. 

Din 1973 până la căderea comunismului, cărţile lui au fost trecute la index, orice referire la ele în istoria şi critica literară a fost interzisă, iar cărţile vechi nu au fost reeditate. A revenit în România pentru prima dată în 1991, iar cărţile au început să-i fie reeditate sau traduse din engleză. După vizita în ţară, a călătorit la Washington pentru a face primul lobby pro-românesc, iar după aceea, trei ani a fost promotorul constant al unei bune imagini a României în America. 

Lista succeselor lui Petru Po­pescu în străinătate este lungă. Cât de uşor sau de greu a venit acest succes, mărturiseşte însuşi autorul într-o scrisoare către cititorii români din 1998: „Pentru cei care cred că mi-a fost uşor, cum au crezut şi când scriam în România, aş vrea să le fi putut arăta seria de birouri înguste, improvizate şi prost luminate, în care am lucrat un bun număr de ani înainte de a mă afirma ca scriitor american. Mormanele de pagini scrise care nu au fost publicate, care nu vor fi publicate niciodată.

Raftul special de dicţionare. Şi, mai ales, aş vrea să le arăt interiorul minţii mele, în care un om atât de spontan şi de nerăbdător ca mine a trebuit să-şi dezvolte o cruntă disciplină, ca să se poată ridica prin scris aici, în America. În acelaşi timp, trebuia să cresc doi copii, să apăr stabilitatea unei familii de crizele şi «nopţile de conştiinţă» prin care trece oricare adevărat artist”.

În aceeaşi scrisoare, aşezată în loc de prefaţă la reeditarea romanului „Prins” (Editura Gramar), autorul nu uită un lucru esenţial în devenirea sa: „Dar interesant şi tulburător, datoresc o gratitudine totală cititorilor mei din România de atunci (s.n.) care au ajutat să se formeze scriitorul de acum”.