Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Pledoarie prin cultură pentru educația religioasă
În Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei propune redescoperirea unor valori reprezentative din cuprinsul eparhiei prin două volume publicate în colaborare cu instituții de cultură din zonă. Astfel, prin lucrarea „În grădina Ghetsemani”, tinerii buzoieni sunt îndemnați să nu uite că poetul Vasile Voiculescu s-a născut în Pârscov, iar vrâncenilor le este oferită lucrarea „Creștinismul românesc” a savantului Simion Mehedinți-Soveja.
Într-o societate în care tinerii reușesc cu anevoie să cearnă pseudovalorile puse pe tipsie de media, recursul la adevăratele modele le poate servi drept etalon în conturarea propriei personalități. Iar apartenența la zona în care te-ai născut îți oferă acele rădăcini pe care poți clădi un viitor sigur. De aceea, demersul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei de a publica sub auspiciile sale două volume oferite în dar tinerilor este unul salutar.
În cuvântul ce deschide ambele volume, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian pledează pentru redescoperirea izvoarelor de educație creștină, de această dată având drept călăuze două personalități recente ale culturii românești: „De două milenii, sufletele vremelnicilor viețuitori ai meleagurilor de la Dunăre și Carpați s-au bucurat de lucrarea harică a Cuvântului euharistic, Care i-a călăuzit, generații de-a rândul, spre credință jertfelnică, precum cea a poetului Vasile Voiculescu, sau spre râvnă pedagogică, precum cea a marelui savant Simion Mehedinți. Bucuria Învierii Domnului vestită de Apostoli, roditoare prin pilda atâtor sfinți și mărturisitori ai neamului românesc, este astăzi, din nefericire, umbrită de corupție și degradare morală. Lipsa unor autentice repere în societate face ca mai ales tânăra generație să își găsească cu greu rostul în această viață. Grija pentru creșterea tineretului se cuvine să ne preocupe mai intens, făcând apel la pedagogia românească tradițională și la valorile promovate de cultura noastră, iar nu la neverificate experimente educaționale străine”.
Lucrarea „În grădina Ghetsemani. Antologie de poezie mistică” apare la Editura Art și este îngrijită de Roxana Sorescu, reputat voiculescolog care semnează atât un studiu introductiv de prezentare a experienței mistice dobândită de Vasile Voiculescu „prin poarta poeziei” (pp. 7-29), cât și un tabel cronologic (pp. 31-74) în care prezintă primele experiențe spirituale ale poetului (1884-1890), formarea sa intelectuală și morală, viața sentimentală, cariera medicală, activitatea literară și culturală și participarea sa la viața cetății în perioada 1948-1958, până la calvarul temnițelor comuniste. Editorul a selectat opera lirică a lui Vasile Voiculescu din manuscrisul „Caietul negru”, recuperat din arhiva CNSAS, după cum mărturisește Roxana Sorescu în nota editorială: „Antologia de poezie mistică a lui V. Voiculescu cuprinde atât creații antume, de la poemul de debut până la poemele rămase în periodice, cât și creații postume. Stabilirea textului și a titlurilor poeziilor postume, ca și a ordinii lor, s-a realizat pe baza ultimului manuscris al lui V. Voiculescu, accesibil abia în anul 2003, coroborat cu principalele manuscrise anterioare. Astfel, ediția are un caracter de noutate atât în ce privește textele poetice, cât și în ce privește interpretarea ce îi este propusă cititorului”. Volumul se încheie cu o addenda ce reproduce exegeza poetului mistic buzoian asupra rugăciunii „Tatăl nostru”.
Ajunsă la cea de-a V-a ediție, lucrarea „Creștinismul românesc, adaos la caracterizarea etnografică a poporului român” a lui Simion Mehedinți a apărut la Editura Terra din Focșani, în cadrul colecției „Biblioteca Simion Mehedinți”. Editorul Costică Neagu semnează studiul intitulat „Simion Mehedinți și «vestea cea bună» - Evanghelia” (pp. XV-XL). Pe parcursul a 189 de pagini este reprodusă ediția din 1941 apărută, sub îngrijirea autorului, la Editura Cugetarea. În prima parte a lucrării, Simion Mehedinți descrie, în 11 capitole, „caracterele cele mai vădite ale creștinismului românesc, privite sub lumina etnografiei și a istoriei” (pp. 13-144). Partea a doua (pp. 145-191) prezintă, în două capitole, o „verificare istorică” a informațiilor prezentate și o „orientare în viitor” descrisă paradigmatic prin îndemnul: „Îndărăt - spre poporul nostru!”. Conceptul „kalos kagathos”, prezentat de savantul sovejean, este laitmotivul educației creștine a tinerilor, care trebuie îndrumați către armonia dintre frumos și bine.
Prin această danie a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, bibliotecile tinerilor din eparhie se îmbogățesc cu două titluri esențiale în perioada studiilor, după cum nădăjduiește Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian: „Darul nostru de carte poate revigora interesul tinerilor pentru educația sănătoasă a unei societăți creștine autentice, ancorată în valorile neamului românesc”.