Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Poezie patriotică

Poezie patriotică

Data: 23 Sep, 2010

Octavian Goga (n. 21 martie 1881, Răşinari, d. 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, academician şi politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938. În altă ordine de idei, "Imediat după Eminescu - şi menţinându-se cu prudenţă în afara undelor de şoc ale eminescianismului - se află lirica patriotică de cu totul altă factură a unor poeţi precum George Coşbuc şi Octavian Goga. Datorită unor circumstanţe istorice particulare, până la Marea Unire din 1918, cei doi poeţi ardeleni se întorc, în poezia lor angajată, patriotică şi civică, la temele şi modalităţile lirice ale romantismului paşoptist dinainte de momentul eminescian. Poeziile lor descoperă noi valenţe ale poeziei ocazionale, într-un romantism cu prelungiri târzii, un romantism mai degrabă structural, care motivează, de pildă, opţiunea lui Octavian Goga pentru filonul mesianic. Lor le revine meritul de a fi adus în sfera temei patriotice surse folclorice", este de părere Ioana Bot, în "Poezia patriotică românească" (Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2001).

Noi

Octavian Goga

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă;

La noi atâţia fluturi sunt,

Şi-atâta jale-n casă.

Privighetori din alte ţări

Vin doina să ne-asculte;

La noi sunt cântece şi flori

Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,

La noi, bătrânul soare,

De când pe plaiurile noastre

Nu pentru noi răsare...

La noi de jale povestesc

A codrilor desişuri,

Şi jale duce Murăşul,

Şi duc tustrele Crişuri.

La noi, nevestele plângând

Sporesc pe fus fuiorul,

Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng

Şi tata, şi feciorul.

Sub cerul nostru-nduioşat

E mai domoală hora,

Căci cântecele noastre plâng

În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi

Când zboară-n zări albastre,

Doar roua de pe trandafiri

E lacrimi de-ale noastre.

Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi

Îşi înfioară sânul

Spun că din lacrimi e-mpletit

Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,

Copil al suferinţii,

De jalea lui ne-am răposat

Şi moşii, şi părinţii...

Din vremi uitate, de demult,

Gemând de grele patimi,

Deşertăciunea unui vis

Noi o stropim cu lacrimi...