Preotul David Voniga, un pionier în publicistica bănăţeană

Expoziţia dedicată presei bisericeşti care a fost deschisă de curând în muzeul Catedralei mitropolitane din Timişoara ne-a dus cu gândul la preotul David Voniga şi la rolul său de pionier în domeniul presei bisericeşti din Banat. Născut la Gyula la 8 septembrie 1867, preotul Voniga a urmat studii teologice la Arad, iar apoi a fost preot paroh în străvechea comună Giroc. Vorbind despre activitatea sa aici, muzeograful Marius Matei, fiu al localităţii Giroc, mărturiseşte că „rolul cultural şi spiritual pe care l-a avut preotul David Voniga a trecut demult graniţele localităţii noastre, fiind cunoscut încă din timpul vieţii în această zonă ca un vrednic slujitor şi bun orator, un om de acţiune. Datorită lui presa bănăţeană, şi mai ales cea bisericească, s-a dezvoltat foarte mult“.

A tipărit mai multe cărţi, în special cu conţinut omiletic şi catehetic şi nu numai, adăugându-se şi o parte de lucrări rămase în manuscris, cum este „Enciclopedia biblică, bisericească şi teologică“, o lucrare monumentală concepută în 3-4 volume, cuprinzând, aşa cum afirmă Remus Jurca, „25 de mii de articole din întregul domeniu al cultelor, al ştiinţelor biblice, unică operă de acest gen din literatura noastră de specialitate“.

S-a ocupat mult de luminarea credincioşilor şi de editarea de studii şi articole, accentuând rolul Bisericii în ceea ce priveşte cateheza, activitatea socială şi de îndrumare morală a socetăţii.

În anul 1925 apare la Timişoara studiul „Presa bisericească, importanţa ei şi mijloacele de întreţinere“, în care preotul Voniga arată rolul incontestabil al presei bisericeşti în societatea de atunci. Comunicarea credinţei vii în fiecare epocă şi cultură, cu păstrarea neştirbită a datului revelaţional, constituie Tradiţia dinamică a Bisericii. Utilizând diferite forme de exprimare moderne, Biserica nu întemniţează cuvântul lui Dumnzeu între limitele limbajelor umane, mai vechi sau mai noi. Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu reprezintă pentru Biserică vocaţia sa primordială, lucrarea sa misionară pentru viaţa lumii. De aceea, în fiecare epocă istorică, comunităţile religioase parohiale şi centrale dinamice s-au implicat activ în cunoaşterea şi utilizarea noilor tehnologii de comunicare. Elocvent în acest sens este şi faptul că primul rezultat al tiparului cu litere mobile inventat de Johannes Gutenberg a fost o Biblie. Manifestarea în spaţiul public ţine de însăşi fiinţa Bisericii. Publicistica slujeşte acestui domeniu de acţiune a Bisericii în baza universalităţii mesajului scripturistic. Pentru a interveni în dialogul public dintre grupările sociale, Biserica are nevoie de publicistică, aşa cum afirma H.J. Dörger.

Părintele Voniga susţinea că „astăzi presa e considerată ca una dintre cele mai mari puteri ale vieţii publice şi una dintre cele mai cu efect de arme, în luptele de orice nuanţă, atât pentru interesele particulare ale grupărilor, cât şi pentru cele generate ale statelor... Astăzi, presa este văzută ca mijloc de mediaţiune spirituală şi de propagandă culturală, ca armă de apărare în luptele pentru interesele naţionale, ca creatoare a unităţii spirituale“.

Preotul bănăţean mai afirma: „Niciodată şi nici un predicator, fie cât de celebru, nu a produs şi nu produce atâta efect cât produce un ziarist iscusit în zilele noastre. Au fost şi sunt oratori celebri cărora le succede din vreme în vreme să atragă un auditor de câteva zeci de mii. (...) Biserica trebuie să recunoască importanţa şi puterea presei şi s-o aprecieze după valoarea şi după efectele ei. Iar a-i recunoaşte aceste calităţi şi a le aprecia înseamnă: a-şi impune sieşi datoria de a o şi crea şi a o şi susţine la nivel, căci în zadar vom ridica şcoli şi biserici dacă vom neglija presa şi dacă nu vom ţine seamă de cuceririle ei moderne. Noi vom vedea. Presa e amvonul modern al timpului nostru“.

Părintele David Voniga a subliniat acest rol al presei:  „unul dintre cele mai însemnate şi mai tari mijloace de învăţătură, de îndrumare, de conducere şi de propagandă - fără îndoială că este presa. Presa este cel mai potrivit şi cel mai activ mijloc al pastoraţiei maselor, adică al pregătirii şi cultivării grâului spre a-l face bun şi potrivit a aduce roade îmbelşugate. Iar această cultivare a grâului - nu se impune azi mai imperios decât oricând şi cu atât mai vârtos, că duşmanii Bisericii lui Hristos operează cu cel mai de efect mijloc de propagandă şi de cucerire - cu presa. Cu aceasta îndrumă şi înstrăinează de biserică - nu pe unii singuratici - ci mase întregi“.

Pentru acea vreme se propuneau şi următoarele tipuri de presă bisericească: presa ştiinţifică-teologică şi de viaţă bisericească (pentru preoţi), presa pastorală şi de propagandă misionară (pentru popor), presa militantă şi informativă (pentru Biserica întreagă), presa administrativă şi informativă (oficială, pentru Biserica întreagă). (Alexandru-Constantin Chituţă)