Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Prezentare de ansamblu a teologiei ortodoxe
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, volumul "Teologia ortodoxă în secolul al XX-lea şi la începutul secolului al XXI-lea", coordonat de pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă.
Volumul reprezintă o prezentare de ansamblu a teologiei ortodoxe din secolul al XX-lea şi a celei de la începutul secolului al XXI-lea, şi a fost elaborat de un colectiv de 30 de autori, profesori la principalele instituţii de învăţământ teologic superior din Patriarhia Română. În "Cuvântul înainte" al lucrării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că "teologia ortodoxă este explicitarea credinţei Bisericii pentru fiecare generaţie de credincioşi şi pentru fiecare context pastoral aparte, cu scopul de a face cunoscută oamenilor iubirea lui Dumnezeu faţă de întreaga lume, exprimată prin Evanghelie, şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii şi a sfinţeniei, adică a comuniunii de iubire cu Dumnezeu şi întreolaltă. Fie că se elaborează în spaţiu universitar sau în parohie, în societate sau în mănăstire, "la umbra crucii" sau "în gloria" fiecărui timp, adevărata teologie este - în concepţia ortodoxă - cuvânt de viaţă născut în viaţa Bisericii care trăieşte în Duhul Sfânt misterul şi adevărul înomenirii lui Dumnezeu şi al îndumnezeirii omului în Iisus Hristos". Privire de ansamblu asupra dezvoltării gândirii teologice ortodoxe Coordonatorul acestui proiect, pr. dr. Viorel Ioniţă, profesor universitar la Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, ne-a arătat cum a luat naştere acest proiect editorial: "Acest volum face parte din primul plan editorial iniţiat de Preafericitul Părinte Daniel, la scurtă vreme după instalarea sa ca cel de al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în septembrie 2007. Este vorba de un plan editorial care includea elaborarea unei "Enciclopedii a Teologiei Româneşti", lucrare încredinţată pr. prof. dr. acad. Mircea Păcurariu, precum şi reluarea proiectului de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi în limba română, proiect încredinţat domnului prof. dr. acad. Emilian Popescu. Aceste trei proiecte se completează oarecum unul pe altul şi au menirea să ofere o bază largă de informare teologică şi spirituală, atât pentru studenţii teologi, pentru membrii clerului, cât şi pentru toţi credincioşii care doresc să cunoască mai adânc tainele teologiei ortodoxe. Volumul de faţă era menit să ofere o privire de ansamblu asupra dezvoltării gândirii teologice ortodoxe pe parcursul secolului trecut şi la începutul acestui secol. Nu este deci vorba de o istorie a teologiei ortodoxe, ci de o prezentare de ansamblu destul de detaliată a acesteia. O astfel de lucrare nu putea fi elaborată de o singură persoană, ci doar de un grup de specialişti din diferitele domenii teologice prezentate, care în cazul acestui volum sunt în total 30 la număr". Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă ne-a vorbit şi despre perspectiva editării unei a doua ediţii, în continuarea volumului de faţă: "Elaborarea unei astfel de lucrări a implicat în mod obligatoriu asumarea de către coordonator a mai multe riscuri. Primul risc a fost acela de a include în acest volum o serie de materiale, care prin natura lor se deosebesc unele de altele, atât cu privire la conţinut, cât şi la stil şi terminologie. Din fericire, în forma finală materialele respective se completează pentru a oferi o imagine de ansamblu coerentă. În al doilea rând, alegerea autorilor acelor materiale a implicat riscul excluderii altor specialişti, chiar din sânul Bisericii Ortodoxe Române. Acest neajuns se va putea înlătura în prespectiva elaborării unei a doua ediţii a acestei lucrări, care va putea fi iniţiată în funcţie de felul cum va fi primită prima ediţie. În sfârşit, autorii materialelor din acest volum sunt recrutaţi în exclusivitate din spaţiul românesc, ceea ce riscă să nu ofere informaţii exhaustive despre teologii mai reprezentativi din toate Bisericile Ortodoxe. Şi acest eventual neajuns va putea fi înlăturat printr-o a doua ediţie, la care să fie cooptaţi autori din toate aceste Biserici". Referitor la conţinutul volumului, pr. prof. dr. Viorel Ioniţă a precizat: "Cu privire la structura sa, după partea introductivă, volumul se împarte în două părţi, şi anume: prima parte prezintă factorii care au favorizat dezvoltarea gândirii teologice ortodoxe pe perioada de timp abordată, iar cea de-a doua parte cuprinde direcţiile de dezvoltare pe care le-a urmat gândirea teologică ortodoxă în acea perioadă de timp, direcţii care se suprapun, în mare parte, cu profilul disciplinelor predate în instituţiile teologice de grad universitar din întreg spaţiul ortodox. Partea introductivă include, mai întâi, un Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin care se fac câteva precizări importante cu privire la identitatea teologiei ortodoxe, precum şi la raportul acesteia cu spiritualitatea aceleiaşi tradiţii bisericeşti. Tot în partea introductivă este inclusă şi o scurtă introducere a subsemnatului, în calitate de coordonator al volumului, prin care sunt prezentate câteva lămuriri în legătură cu structura şi caracterul volumului în cauză, precum şi cu privire la destinaţia acestui volum, care a fost gândit atât ca instrument de studiu, cât şi ca material cu caracter misionar şi pastoral, pus la îndemâna publicului larg interesat. De altfel, această lucrare se traduce în prezent în limba engleză şi va fi publicată în curând, tot prin bunăvoinţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către Patriarhia Română, urmând a fi pusă in circulaţie pe plan internaţional. Astfel, volumul acesta se va adresa nu doar publicului de limbă română, ci unui cerc foarte larg de cititori, dincolo de graniţele de comunicare ale limbii române".