Prima retrospectivă Silvia Cambir

Galeria "Anticariat" Curtea-Veche găzduieşte, până în data de 14 mai, o expoziţie de grafică şi pictură semnată Silvia Cambir. Pentru a înţelege mai bine discursul expoziţional, am purtat un dialog itinerant cu Alina Cambir, fiica artistei, şi cu Marius Nicolescu, corifeii acestui act de restituire a operei unui artist cu vaste posibilităţi de expresie picturală, dar rămas după moarte, prea puţin vizibil în memoria artei contemporane.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră această expoziţie?

Daniel Nicolescu: Expoziţia de faţă este reabilitarea printr-un gest a unei relaţii postume cu autorul. Plănuiam demult o retrospectivă Silvia Cambir, o artistă cu o consistenţă, cu vizibile calităţi, contrar puţinelor lucrări rămase. Expoziţia are o poveste anume pentru că am cunoscut omul Silvia Cambir cu care îmi făcea plăcere să discut, iar lucrările ei au toate datele necesare pentru a stârni un ecou, iar în cele din urmă cred că am reuşit. M-a interesat în special, tracasarea la care se supunea singură în ceea ce priveşte gestul de a picta. Revenea mereu asupra pânzelor în ulei, în timp ce acuarelele s-au păstrat ca atare pentru că tehnica nu permite această revenire.

Alina Cambir: Deşi foarte modestă, purtând picturii o dragoste ieşită din comun, mama ar fi fost întotdeauna bucuroasă de o recunoaştere. De când nu mai este printre noi, m-am gândit mereu la o retrospectivă Silvia Cambir, dar parcă nu găseam sala potrivită, până când, în decembrie anul trecut, m-a sunat domnul Nicolescu şi mi-a spus că ar dori să organizeze o expoziţie în memoria Silviei Cambir şi, treptat, a început configurarea expoziţiei. Apreciez genul de pictură popularizat de Galeria "Anticariat" Curtea-Veche, unde au fost expuse nume importante din arealul artei contemporane, asemeni lui Ion Bitzan, Ştefan Bertalan, Ion Grigorescu etc. Iniţial temătoare, abia după ce am aranjat tablourile în paspartuuri am început să prind curaj, aşa cum afirmă doamna Aurelia Mocanu: "Când ai o personală, prinzi curaj pentru că începi să arăţi celorlalţi ceea ce eşti tu în adevăratul sens al cuvântului."

Căutări expresioniste, gestualitate

Care a fost criteriul de selecţie a lucrărilor?

D.N.: Am selectat câteva tablouri din puţinele lucrări rămase, pentru că Silvia Cambir avea obiceiul să le şteargă sau să intervină continuu asupra unei picturi, fapt datorat nu unui spirit negativist, ci unuia optimist şi pozitiv, urmărind mereu ca următoarea lucrare să fie cea mai bună. De multe ori îşi distrugea lucrările în ulei şi aş putea să o asemăn cu Lucio Fontana, care sfâşie pânza pentru a pătrunde într-un "dincolo", spre deosebire de Silvia care distruge lucrarea pentru a se regăsi într-un "nimic plin".

A.C.: Odată cu organizarea acestei expoziţii am descoperit lucrări bruegeliene în coloristică şi în atmosfera peisajului şi a oamenilor, care datau din anii â68, â69, altele din â80, expuse sau nu. Şi m-am hotărât la câteva picturi pe care Silvia le iubea în mod deosebit şi care o şi reprezentau. Aici aş numi pânza "Solistul", o lucrare din anii â90, căreia fiul meu îi mai spune şi Mona Lisa şi care o reprezintă atât în căutările expresioniste, cât şi în desen, cu gestualitatea şi atmosfera specifică.

V-aţi gândit la o retrospectivă structurată pe câteva puncte de forţă stilistică?

D.N.: Raporturile expoziţionale s-au creat aici, prin lucrări şi prin panotarea expoziţiei de către Marin Gherasim, Paula Ribariu şi Ioan Iacob. Lucrările din expunere scindează spaţiul în diferite raporturi cromatice sau structurale, iar totul se compune într-un cadru unitar.

În tablourile Silviei Cambir am simţit şi ceva influenţe din pictura lui De Kooning. În timp ce lucrările lui sunt împăstate de culoare, având o paletă cromatică vastă, picturile Silviei Cambir sunt mai reţinute din punct de vedere cromatic, acordurile de gri şi ocru fiind cele care-i construiesc cromatic pânza.

A.C.: Pânzele expresioniste ale Silviei Cambir nasc efectele psihologice, prin exagerarea datelor realului, fie prin cromatică, fie simplificându-le. Este foarte important să o situez pe mama, atât în ceea ce priveşte căutarea ei stilistică, dar şi în ceea ce priveşte căutarea ei în materie, în două tehnici şi texturi diferite - în pictură, cât şi în acuarelă, de asemenea este esenţială gestualitatea pânzei, amprenta şi emoţia lăsată în final.

D.N.: De Kooning era de un dramatism exploziv, Silvia Cambir este mai gravă. În memoria afectivă a Silviei rămâneau unele lucrări, care mai târziu ajungeau să o influenţeze. Îi iubea pe De Kooning, pe Antonio Saura, pe Oskar Kokoschka.

O artistă care avea ochi pentru acel je ne sais quoi

Lucrările din expunerea de la Galeria "Anticariat" Curtea-Veche structurează spaţiul în raporturi de intensităţi cromatice şi structurale: în jocuri de verticale, în zone de griuri, fapt datorat celor trei artişti care au trudit la expunerea pe simeză: Marin Gherasim, Paula Ribariu şi Ioan Iacob. Ochiul artistic avea să dispună altfel lucrările, după cum mărturiseşte criticul de artă Alina Cambir, iar implicarea venită din partea acestora avea să aducă o confirmare a tablourilor alese. Rezultatul este o expoziţie unitară, un tot organic, un dialog stilistic, compoziţional şi coloristic.

"În funcţie de taberele de creaţie la care participa, Silvia Cambir s-a exprimat prin diferite tehnici artistice. A lucrat mult în acuarelă, în taberele din Maramureş (din â67), din Deva (în anii â70 aici a pictat alături de Teodor Moraru), apoi într-o tabără din Târgovişte, urmată de Balcic în anii 2000 - o etapă îndrăgită de Silvia Cambir, la invitaţia "Elite Art" şi a doamnei Marilena Murariu, tabără care

s-a finalizat cu o expoziţie ce i-a adus mai apoi Marele Premiu al Uniunii, revenind astfel în atenţie. Aflarea inefabilului din peisaj a apropiat-o de Ion Nicodim, Marin Gherasim, Paul Gherasim, de grupul "Prolog", iar dintr-un gest finaliza o acuarelă, deţinând acea ştiinţă a desenului. Ea surprindea acel je ne sais quoi, dincolo de realitate, dincolo de linie, de culoare, care poate se datorează şi studiilor făcute cu Nutzi Acontz, Clara Cantemir şi Camil Ressu. În deschiderea expoziţiei, Marin Gherasim chiar a punctat interesul Silviei legat de construcţie, chiar şi în acuarele este vizibilă o apropiere a ei de Morandi, de Paul Cézanne sau de Picasso", afirmă Alina Cambir.

Silvia Cambir revenea continuu asupra lucrărilor. Numai în cazul în care pânza era lăudată, atunci nu mai intervenea asupra ei. Este şi cazul câtorva lucrări din expoziţie, cum ar fi "Femeia" din 2004 care a fost apreciată de Ion Nicodim, dar asupra căreia a revenit în decursul anilor, fiind într-o continuă căutare.

@Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la e-mail:

raluca.brodner@ziarullumina.ro