Prin ani, cu Felicia Donceanu

Din fericire, Dumnezeu mai lasă printre noi minţi şi suflete trezite, făuritori de frumos, păstrători de românism, oameni cărora le pasă că istoria trece prin ei ireversibil, ca trăitori pentru această ţară. Aşa poate începe portretizarea unei distinse doamne a muzicii româneşti de azi şi parcă dintotdeauna, compozitoarea Felicia Donceanu.

Face parte dintre artiştii a căror unicitate nu se încadrează în nici un curent stilistic, un creator atins de geniu şi de Dumnezeu cu harul său. Muzica sa îmbrăţişează, apropie, suferă, glumeşte, povesteşte, pictează, copilăreşte, dăruieşte, înţelepţeşte, vindecă, iubeşte... Ascultând atâta bogăţie de a trăi prin sunete, înţelegi că muzica sa construieşte punţi între suflete, între timpuri care se înrudesc printr-o aură spirituală comună între oameni adevăraţi de azi şi de odinioară. În muzica compozitoarei Felicia Donceanu te regăseşti ca într-un album cu poze de familie, în care te întâmpină bunii şi străbunii neamului zâmbind duios dintr-un timp încercănat de poveri, al cărui adevăr te îndeamnă să-l spui mai departe, ca să nu se stingă... Este o muzică, o stare ce urcă de-a lungul unor rădăcini vechi şi adânci, culegând în drumul către lumină toate vibraţiile acestui pământ.

O sărbătoare aureolată de "Rugăciunea Domnească"

Din aceste vibraţii ancestrale s-a născut tălmăcirea sonoră a rugăciunii "Tatăl nostru" (sau "Rugăciunea Domnească"), căreia i-a dat glas, în deschiderea serii de 28 ianuarie, la Palatul Cantacuzino, soprana Georgeta Stoleriu, împreună cu "Studioul de Muzică veche", alcătuit din pianista Verona Maier şi Anca Iarosevici (viola da gamba). A fost seara în care toţi cei prezenţi, adunaţi laolaltă de "Rugăciunea Domnească", au sărbătorit-o pe această doamnă a spiritualităţii româneşti, compozitoarea Felicia Donceanu. Ne-a strâns pe toţi, împreună, întreaga creaţie izvorâtă din acest spirit neobosit de fermecător. Ne-am strâns cu toţii la ceas de sărbătoare, chiar în seara zilei de naştere a domniei sale, pentru a-i dărui crâmpeie din preaplinul propriei muzici, înveşmântat de preţuire, dragoste şi alint. Pentru că toţi cei ce pătrund în universul acestei desăvârşite artiste nu se pot împărtăşi din muzica ei fără să o iubească. Se întâmplă o alchimie secretă între compozitor şi interpret, iar în cazul Feliciei Donceanu se întâmplă mereu, astfel că ne aşază pe toţi, aproape pe neştiute, sub semnul dragostei.

Cu această aură deasupra noastră, seara a continuat cu "Întrebare" şi "Dorinţi" din ciclul "Mărturisiri", cinci poeme pe versuri de Al. Voitin, în interpretarea plină de expresivitate a basului Claudiu Şola şi a pianistei Inna Oncescu. Fiecare moment a avut emoţia lui, iar cântecul "Lacrimi" a fost unul dintre ele; tenorul Dragoş Cohal, acompaniat la pian, a însufleţit un filigran al cărui text aparţine compozitoarei. O imagine cu fineţe de peniţă, un vers de o puritate copilărească, o bucurie de-o clipă.

A urmat timpul marilor poeţi în "Imagini", pe versuri de Mihai Eminescu; "Cu penetul", "La mijloc de codru", "Lumineze stelele", trei lieduri în viziunea sensibilă şi plină de culoare a sopranei Georgeta Stoleriu şi a pianistei Verona Maier. Din ciclul "Mărgele", pe versuri de Tudor Arghezi, "Bâlci în Aldebaran" a venit cu o imagine foarte vie, chiar teatrală, creionată de duoul deja consacrat pe scenele muzicale, mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Inna Oncescu.

Popas la curtea lui Petru Cercel

A urmat un popas cu accente uşor exotice tocmai la curtea lui Petru Cercel, într-o suită pentru viola da gamba şi clavecin; cinci tablouri decupate dintr-un alt timp de către Anca Iarosevici şi Verona Maier, într-o adaptare cu pian a variantei pentru clavecin: "Forfotă la acareturi", "Drofinia" sau "Călimarul lui Cercel", "Trigaliar evropenesc", "Văluri şi iatagane" şi "Kapuka de chindie". Într-o dimensiune mai abstractă, proiectată prin versurile lui Mihail Crama şi respectiv ale lui Cornelius Greissing, soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Remus Manoleanu au creat o altă atmosferă cu totul aparte prin cele două cicluri de lieduri, "Patru elegii" şi "Ceasul fântânii", într-o interpretare limpede şi transparentă, cu accente impresioniste.

Oprindu-se asupra unor texte din folclorul copiilor, Felicia Donceanu se întreabă, asemenea poetului, dar în imagini sonore, "Unde eşti copilărie?". Au dat glas muzicii şi cuvântului rostit cu candoare acelaşi duo Claudia Codreanu şi Inna Oncescu.

După multe ipostaze vocale, seara a dat ultimul cuvânt muzicii instrumentale prin "Dedicaţie", trio pentru violă, clarinet şi pian interpretat de cei pentru care a fost scris, şi anume "Trio Mozaic" (Oana Spânu Vişenescu, Emil Vişenescu, Diana Spânu Dănilă), precum şi prin "Remember", un vis romantic desprins din alt timp şi picurat în suflete la încheierea magicei seri de către violonistul Lucian Gabriel Dănilă şi pianista Diana Spânu Dănilă.

De-a lungul serii, printre versuri şi muzici, Felicia Donceanu a depănat gânduri, amintiri şi poveşti de viaţă, alături de un prieten drag, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, a cărui îndreptăţită curiozitate a stârnit când maliţioase refuzuri, când răspunsuri cu haz şi tâlc, înviorând o sală plină cu oameni dragi şi apropiaţi ai sărbătoritei.

A fost o seară a elitelor. Noi, cei de pe scenă, care am cântat cu o imensă dragoste, am putea spune că a fost o seară a iubirii, o seară ca o urare, o seară cum n-a mai fost alta, o seară... a Feliciei Donceanu.

" În muzica compozitoarei Felicia Donceanu te regăseşti ca într-un album cu poze de familie, în care te întâmpină bunii şi străbunii neamului zâmbind duios dintr-un timp încercănat de poveri, al cărui adevăr te îndeamnă să-l spui mai departe, ca să nu se stingă..."