Fundaţia World Vision România a lansat, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca, „Târgul de la sat“, prima platformă online gratuită, destinată promovării meşterilor populari - www.targuldelasat.ro -, realizată în cadrul celor trei etape ale proiectului „Atelierul de meşteşuguri“, conform unui comunicat al MET. Fundaţia a dat startul unei suite de zece expoziţii cu obiecte realizate manual de meşteri populari, care vor fi organizate în zona Transilvaniei de Nord, până în 15 martie 2014. La evenimentul de lansare de la MET au participat vestiţi meşteri populari din sate transilvănene, printre care Pălăguţa Hodor din comuna Strâmtura, judeţul Maramureş, împreună cu ucenicii lor, copiii cu vârste între 10 şi 12 ani. Ei au făcut demonstraţii de ţesut la războiul manual, de pictură pe lemn şi de confecţionare de podoabe din mărgele. În expoziţia de la MET pot fi admirate lucrări făcute manual: păpuşi realizate de Irina Varga din satul Mera, o casă ţărănească în miniatură de Augustin Nistor din satul Sănduleşti, dantele confecţionate de Asociaţia „Creatorii de frumos“, broderii pe pânză sau din mărgele, pe catifea, precum cele ale Adrianei Felicia Pătăcean şi Corneliei Bodescu din satul Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, cămăşi din pânză de in brodate cu măiestrie, coşuri împletite din paie, componente de costume tradiţionale etc., conform Agerpres.
De asemenea, „Atelierul de Meşteşuguri“, proiect cofinanţat din fonduri structurale europene, se desfăşoară în perioada aprilie 2012 - martie 2014 şi este destinat exclusiv persoanelor din mediul rural din Regiunea Nord - Vest. Programul a inclus cursuri gratuite de ţesut manual tradiţional şi de artizanat textil, în judeţul Cluj, încomunele Apahida, Băişoara, Baciu şi în satele Mera şi Dezmir. Ucenicii au devenit meşteşugari cu diplomă şi cu abilităţi de antreprenori. La Cluj-Napoca a fost înfiinţat un centru regional de servicii suport, iar la Dezmir a fost deschis un atelier pilot de meşteşuguri. Au fost constituite trei asociaţii profesionale locale ale meşterilor din regiunea Nord - Vest şi s-a creat şi o reţea de colaborare cu pensiuni rurale, conform Agerpres.(Oana Rusu)