Savanți chimiști de elită din România

Școala de chimie românească a avut încă de la începutul ei savanți de nivel înalt, care și‑au pus amprenta asupra învățământului superior din acest domeniu, câteva nume de referință fiind Petru Bogdan de la Iași sau Eugen I. Angelescu, la București.

 Fiul primarului satului Cozmești (Iași), Petru Bogdan (1873‑1944) a rămas orfan de timpuriu, tatăl său, Vasile, murind în timpul Războiului de Independență din 1877. A făcut liceul la prestigiosul „Național” din Iași, apoi a urmat cursurile Facultății de Științe de la Universitatea din același oraș. Cu ajutorul profesorului Petru Poni, care îl aprecia, Petru Bogdan a plecat să studieze la Berlin, la Universitatea „Friedrich Wilhelm”, unde a avut profesori prestigioși, precum: Jacobus Henricus van ât Hoff (primul laureat al Premiului Nobel pentru chimie, în anul 1901), Hans Heinrich Landolt (directorul celui de‑al doilea Institut de Chimie al Universității din Berlin), Hans Jahn - chimie fizicală, Emil Fischer - chimie minerală sau Friedrich Paulsen - filosofie.

După ce și‑a susținut, în anul 1901, teza de doctorat „Despre rata de migrare a ionilor”, a urmat o perioadă de cinci ani de lucru alături de mai mulți profesori ai Universității din Leipzig, printre care profesorii Max Bodenstein și R. Luther, apoi în laboratorul de chimie fizicală al profesorului Wilhelm Ostwald (viitorul laureat al Premiului Nobel pentru chimie, în 1909).

După acești cinci ani fecunzi de lucru peste hotare, Petru Bogdan s‑a întors la Iași, unde a predat și în învățământul secundar, la Liceul Internat, și la Liceul Național, precum și la Școala Normală „Vasile Lupu”, al cărui elev fusese.

Din anul 1906, profesorul Petru Bogdan a activat în cadrul Universității din Iași, el înființând și conducând, din anul 1913, prima catedră de chimie fizică. A fost și decan al Facultății de Științe, în 1925, iar între anii 1926 şi 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității din Iași, în timpul rectoratului său construindu‑se, printre altele, aripa nouă a Universității. Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Meritele științifice ale profesorului au fost recunoscute și la nivel internațional, el primind în anul 1924, din partea universității franceze din Nancy, titlul de Doctor Honoris Causa.

Odată cu anul 1926 a devenit membru titular al Academiei Române. Încă din tinerețe, profesorul Bogdan era prieten cu personaje mari din publicistică: Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, astfel că a făcut parte din prima grupare a revistei „Viața Românească”, unde se ocupa de rubrica de știință a revistei.

Astăzi, casa în care a locuit pofesorul Petru Bogdan, de pe strada Sfântul Atanasie la numărul 13 (care a fost și bunicul scriitorului și istoricului regiliilor Ioan Petru Culianu), este inclusă pe lista Monumentelor Istorice, fiind cunoscută sub numele de Casa Bogdan‑Culianu, Casa Ianov sau Casa cu pridvor de lemn.

Un alt savant român important din domeniul chimiei a fost Eugen I. Angelescu (1896‑1968), membru titular al Academiei Române din anul 1963. A studiat la Facultatea de științe a Universității din București, între anii 1915 şi 1920, iar în anul 1924 și‑a luat doctoratul în chimie, la Roma. Din anul 1928 a fost conferențiar de chimie fizică la Universitatea din București, Catedra de chimie agricolă, iar între 1936 și 1966 a fost profesor de chimie organică la aceeași facultate. Cercetările sale s‑au axat pe legăturile dintre structura și proprietățile fizico‑chimice ale compușilor organici, absorbția și solubilitatea selectivă în dizolvanți polari și în amestecuri de dizolvanți. A mai cercetat și natura combinațiilor moleculare dintre aminele aromatice și acizii alifatici, cinetica unor reacții chimice ale compușilor organici. A elaborat anumite metode chimice și fizico‑chimice pentru analizarea și caracterizarea unor compuși organici destinați industriei.

Odată cu anul 1948 a devenit profesor la Facultatea de Chimie din cadrul Universității București, pentru ca, între 1958 şi 1960, să fie numir prorectorul universității. Profesorul Angelescu a fost membru corespondent al Academiei Române (1939), membru titular (1963) și profesor emerit și membru al Asociației chimiștilor din Franța și Kolloid Gesellschaft din Germania. A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

Nici o vorbire despre chimiștii români nu poate fi făcută fără amintirea lui Costin D. Nenițescu (1902‑1970), fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și, de asemenea, membru al Academiei Române. Provenea dintr‑o familie importantă, tatăl său fiind Dimitrie S. Nenițescu, doctor în drept și științe politice, avocat, secretar general al Ministerului de Interne, director al Băncii Naționale Române, deputat, fruntaș al Partidului Conservator și ministru al industriei și comerțului (1910‑1912).

A învățat la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, apoi a continuat studiile în domeniul chimiei la Zürich, apoi la München până în anul 1925, când și‑a luat doctoratul condus de Hans Fischer, mentorul său științific. În 1925 s‑a întors în țară, unde a fost profesor la Universitatea din București, predând chimie organică și chimie generală.

Prima lucrare științifică a publicat‑o pe când avea numai 26 de ani, în anul 1928, și cuprindea două tratate: „Chimie organică” și „Chimie generală”. Sunt două tratate de referință în chimie, după ele învățând peste 40 de generații și încă sunt de actualitate.

Din aceste lucrări reiese, printre altele, și capacitatea intuitivă în plan științific a autorului lor, care a adus contribuții de bază în domeniul chimiei, două exemple ar fi chimia reacțiilor ce decurg prin ioni de carboniu și problema ciclobutadienei. De asemenea a publicat „Manualul inginerului chimist” și manuale de liceu.

A colaborat în cadrul amplelor sale cercetări în chimie cu profesori celebri din SUA, a contribuit la scrierea unor tratate de chimie, iar unii compuși organici și unele reacții îi poartă numele. Un exemplu ar fi „hidrocarbura Nenițescu”. Profesorul a fost pionierul aplicării metodelor fizice în chimia organică în România.

Munca lui Costin Nenițescu înseamnă peste 262 de articole originale și 21 de brevete. În anii 1970 lucrările sale au numărat 1.000 de citări. În ziua de azi, Chemistry Citation Index numără mai mult de 20 de citări pe an. A fost pentru scurt timp decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii București.

În onoarea lui, Facultatea de Chimie Industrială organizează în fiecare an Concursul National de Chimie „C.D. Nenițescu”. A fost ales membru al Academiei Române și al altor academii din străinătate (Germania, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia) și a primit numeroase premii, dintre care Medalia „A.W.von Hofmann”, una dintre cele mai prestigioase medalii științifice.