Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Spații sacre redate în acuarele pe pânză
Centrul de cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” găzduiește expoziția „Spațiul sacru - pictură și artă decorativă”, realizată de Galeria FormART, din dorința de a prezenta, în această perioadă a Postului Mare, lăcașuri de cult pline de încărcătură sufletească, precum și detalii din biserici și mănăstiri. Expoziția cuprinde lucrări în ulei pe pânză, care poartă privitorul de la Mănăstirea Sucevița până la Mănăstirea Horezu și ajunge apoi în curtea Catedralei Patriarhale.
În Galeria Ghețăria de la Mogoșoaia și-au găsit locul aproximativ 30 de lucrări de inspirație religioasă, pe care artiștii le-au realizat în călătoriile lor prin țară, atunci când au ajuns la mănăstiri și biserici. Credința, dragostea pentru artă și dorința de a pune în valoare spațiul sacru sunt elementele comune ale artiștilor care expun.
Curatorul expoziției, Magda Mihăilescu, spune că „ceea ce vedem pe simeze sintetizează creația artistică religioasă și aduce laolaltă o multitudine de stiluri. Spațiile sacre sunt printre cele mai durabile și mai impresionante construcții ridicate de oameni de-a lungul timpului. Care este însă semnificația lor? Ce este sacru? Dar spațiul sacru? Expoziția noastră dorește să răspundă în imagini și culoare acestor întrebări ale unor artiști pe care noi îi cunoștem deja foarte bine și aș vrea să-i evidențiez. Maestrul Ștefan Pelmuș cu lucrarea Bolta, Corina Perianu, cu o superbă fereastră de biserică, Florin Șuțu, Lidia Zadeh, Mugur Popa, Cornel Vana, Petre Chira, Marius Burhan, Kata Rudakova, artista refugiată din Ucraina, Petru Asimionesei, cu două biserici superb pictate, Carmen Poenaru, cu Mănăstirea Horezu, Angela Tomaselli, cu arhitecturi suprapuse, Sorin Bărgăuan, cu o culă foarte frumoasă pictată, și, nu în ultimul rând, maestrul Dumitru Macovei, cu lucrarea «Sfârșitul timpului la Voroneț». Spațiul sacru este locul care îți oferă cel mai mult confort emoțional și siguranță. Arhitectura sacră este expresia culturii și spiritului locului și a epocii sale. Majoritatea lucrărilor sunt pictate în ulei sau în acrilic, pe pânză, întinse pe șasiu, sunt înrămate, fiecare artist cum a reușit să facă această lucrare să arate cât mai frumos. Sunt unele realizate și în cuțit. Fiecare artist are o tehnică proprie pe care poate uneori nu vrea să o dezvăluie”.
Una dintre lucrările care se remarcă în expoziție este polipticul artistei din Ucraina, Kata Rudakova, cu Mănăstirea Sucevița, care este piesa centrală, în jurul căreia sunt încă 12 lucrări mici ce o completează și o pun în valoare cu detalii. Artiștii din expoziție consideră că lumea noastră ar fi cu mult mai săracă dacă nu ar exista spații sacre, pentru că ele sunt porți către cer.
Expoziția „Spațiul sacru - pictură și artă decorativă” va rămâne pe simeze la Palatul Mogoşoaia până în 28 aprilie 2024 și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00. Ulterior puteți admira lucrări ale artiștilor din cadrul expoziției la Galeria FormART de pe Bdul Magheru din Bucureşti. Obiectul galeriei este să sporească vizibilitatea artiștilor în curs de afirmare. (A. D.)