Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Teatrul ca rugăciune și mărturisire

Teatrul ca rugăciune și mărturisire

Un articol de: Ștefana Totorcea - 26 Feb, 2019

Eliza Bercu-Bodeanu, coordonator de proiecte culturale la ARCUB, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București, povestește cum a ajuns să pășească pe urmele lui Hristos - mai întâi în Țara Sfântă, iar apoi în viața personală și profesională. Regizoare și actriță de 40 de ani, ea a pus în scenă spectacolul „Urma pașilor Tăi...” Teatrul, ca artă a cuvântului, are puterea de a lucra cu sufletul, de a revela adevăruri profunde și a oferi experiențe transformatoare. De aceea, este convinsă că acum, mai mult ca oricând, este nevoie de teatru creștin.

Este emoționant să o asculți vorbind pe această femeie impunătoare care și-a păstrat pe chip un aer copilăresc. Nu degeaba a fost profesoară de arta vorbirii la Academia de Teatru din Chișinău, căci fiecare tăcere sau inflexiune a vocii sale transmite ceva. „Nu mă vedeam pelerin la Ierusalim. Dar acum, privind în urmă, mi se pare că am trăit numai pentru... ca să ajung acolo”, spune ea.

Prin toamna lui 2011, era într-o perioadă dificilă a vieții ei. Tocmai aflase că soțul avea un cancer limfatic. Atunci, o colegă de la ARCUB i-a cedat locul într-o deplasare de serviciu la Tel Aviv. „Du-te, ai nevoie de această ieșire!”, i-a spus colega. Ca toată lumea, era și ea prinsă de ale vieții: casa, munca... Nu avea timp nici de concediu. „Merg numai dacă am timp să ajung și la Ierusalim!”, i-a răspuns Eliza Bercu-Bodeanu. Da, era în program o zi dedicată vizitării Ierusalimului. Așa a ajuns să reprezinte ARCUB la un festival de dans contemporan de la Tel Aviv.

Pe urmele lui Hristos la Ierusalim

A luat cu ea în Țara Sfântă o carte: „Pe urmele pașilor Tăi, Iisuse...”, însemnările de călătorie scrise de Olga Greceanu după pelerinajul pe care l-a făcut la Locurile Sfinte în 1933. În ultima zi, organizatorii festivalului le-au oferit o excursie ghidată la Ierusalim. „Ne-am dus cu un autocar plin de artiști, directori de teatru și dansatori din toată lumea, din Canada până în China și Japonia”, povestește ea. Erau acolo și directorul Festivalului de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, și regizorul Petru Vutcărău de la Teatrul „Eugen Ionescu” din Chișinău. Erau și artiști din Rusia și Ucraina. A fost mai degrabă o excursie turistică pentru un grup multicultural, nu un pelerinaj. La final, ghidul i-a dus în fața Zidului Plângerii și le-a lăsat o oră și jumătate de program liber. „Eu vreau să ajung la Sfântul Mormânt!”, a spus ea. Tania, soția lui Constantin Chiriac, a zis: „Hai, că știu eu cum. Dar trebuie să aler­găm!” Au ajuns în fugă. Aproape că nu era rând la Sfântul Mormânt, astfel că s-au putut închina.

„Cred că eram cea mai ciudată din tot grupul, pentru că acolo trăiam o mare descoperire”, își amintește actrița. „Eram un căutător care descoperea ceva. Aici este schimbarea care s-a petrecut cu mine, ca om și artist: când L-am descoperit pe Hristos lucrător, viu în viața mea.”

Pe urmele lui Hristos în viață și profesie

Soțul a urmat tratament și este acum sănătos. Iar în ceea ce o privește pe Eliza Bercu-Bodeanu, schimbarea interioară a adus o revelație și în plan profesional. Oare ce înseamnă să-L descoperi pe Dumnezeu în profesia ta - mai ales una creativă cum este teatrul? Actrița și regizoarea explică: „La un moment dat, am zis: «Stop! Nu pot juca orice». Nu poți alege orice fel de text. Eu am avut și norocul de a face o școală a spectacolelor de text. Căutam un text, orice text bine scris”.

Îi place Cehov, de exemplu. Dar l-a „revizitat~ și pe Gogol. Și atunci și-a dat seama că existau texte în care mereu descoperea ceva nou. „De fapt, m-am descoperit pe mine. Descoperindu-L pe Dumnezeu lucrător, așa cum este El, eu nu am mai văzut altfel decât prin prisma lui Dumnezeu personajele și scriiturile”, mărturisește ea. Astfel, expe­riența religioasă ne deschide ochii ca să vedem mai mult în tot ce ne înconjoară. „Aceasta este descoperirea. Și este fără sfârșit. Este fără sfârșit drumul cu Hristos. Nu-ți ajunge o viață să descoperi în Hristos. Tot ce te înconjoară, absolut totul capătă sens”, spune artista.

Căutând un text pentru un spectacol creștin, a regăsit-o pe Olga Greceanu. „A venit ea probabil spre mine”, spune regizoarea, care a prelucrat și adaptat pentru scenă textul artistei. Apoi s-a întâlnit pe rând cu actorii Vitalie Bantaș, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Liliana Pană, Ana Maria Bercu, Maria Radu. „Am știut că trebuie să lucrez cu actori talentați, cu actori care Îl caută pe Dumnezeu și cred în El. Le împingeam câte o foaie: «Citește și spune-mi!»” Citind, uneori cu vocea întretăiată de lacrimi, reacția lor era: „Frumos! Minunat!”. Începea să se nască spectacolul „Urma pașilor Tăi...”, o reală provocare artistică a cărei premieră a avut loc în 2014 și care de atunci se joacă la ARCUB.

Nu este un spectacol simplu nici pentru actori, nici pentru public, căci se prezintă sub forma unui șir de monologuri pe marginea unor probleme existențiale. Este o piesă ca o rugăciune, în care personajele descoperă calea către și alături de Hristos. Odată cu ele, și spectatorul este purtat într-o călătorie interioară spre un loc unde nu mai rămâne decât el însuși cu Dumnezeu.

„Ce altceva merită mai mult să-i spui omului?”

Dar cum este primit teatrul creștin în cetatea culturii secularizate? Unii au sfătuit-o să nu-și mai prezinte demersul artistic ca fiind „creștin”, pentru că va îndepărta publicul. Dar ea nu vrea să se prezinte drept altceva decât este: „Profesia aceasta nu poți decât să o trăiești, adică să o treci prin tine”. De aceea, vrea să ofere publicului un act artistic onest.

A avut și spectatori care nu erau persoane religioase, dar, după spectacol, au venit și i-au spus că le-a oferit o mare și plăcută surpriză. Aceasta a convins-o că abia de acum teatrul creștin devine relevant și necesar. „Acest tip de teatru trebuie să existe. Chiar cred că i-a venit timpul și că este mare nevoie de el ca o alternativă la teatrul laic de azi”.