Tezaurul de la Pietroasa, istorie şi prezent

Tezaurul de la Pietroasa, denumit popular Cloşca cu puii de aur, este cel mai mare și unul dintre cele mai valoroase tezaure antice din lume descoperit pe teritoriu românesc. Pe locul unde a fost găsit, sătenii din Buzoian au ridicat un monument pe care este scris: „În acest loc, în 1837, a fost descoperit Tezaurul Cloşca cu puii de aur de la Pietroasa de doi pietrari: Ion Lemnaru şi Stan Avram. Tezaurul este compus din 22 de piese şi cântăreşte 19 kilograme”.
Povestea descoperirii este următoarea. În primăvara anului 1837, Stan Avram şi ginerele său, Ion Lemnaru, doi țărani din Pietroasa Mică de Buzău, în timp ce scoteau piatră din carieră, au dat peste tezaur. Închipuindu-şi că obiectele erau de aramă, unul dintre ei a dat o bucată unui ţigan, ca să-i cârpească o tingire, iar acesta, neputând să dea de capăt lucrării, ar fi zvârlit cât colo bucata de metal, zicând proprietarului ei că „nu e bună de nimic”. În 1838 a plouat foarte mult, iar apele umflate ale râului Câlnau din apropiere au dărâmat podul, construit de Kiseleff peste apă. A fost numit ca antreprenor la lucrările de reparare a podului Anastase Tarba Verusi, un „aventurier balcanic”, cum avea să fie numit de Odobescu. Cei doi ţărani i-au propus lui Verusi să vadă lucrurile ciudate găsite de ei. Verusi Arnăutul le-a dat 4.000 de lei vechi, preţul unei perechi de boi, nişte mici cadouri şi a primit de la ei obiectele de o valoare istorică inestimabilă. Pentru a nu bate la ochi mărimea pieselor, a tăiat în patru, cu toporul, tava uriaşă de aur de 8 kg. Verusi a luat, în total, 40 kilograme de aur pe mai nimic. Gheorghe Frunză Verde, arendaşul moşiei Pietroasele, a aflat ce comoară are Verusi şi a obținut şi el o parte din ea, dar, pentru că n-a primit cât a vrut, l-a pârât la Episcopie, iar părintele econom Filotei, mai târziu episcop, a făcut denunţul. Ancheta a fost drastică la început. Banul Ghica Mihalache, ministrul „trebilor dinlăuntru”, care era rudă cu Alexandru Ghica Vodă, s-a ocupat personal de mersul anchetei. Au fost arestaţi și duși la București: Lemnaru, Avram, Baciu, cel la care ţineau obiectele, și cei doi fii ai săi, precum şi Verusi. Ancheta a durat un an, dar a început apoi să stagneze, întrucât vizitiul postelnicului Dumitrache a intervenit în cercetări şi a păstrat pentru sine „două tăblițe mici de aur” și „pietre verzi”, provenind din tezaur. Vizitiul a declarat că restul aurului era la moșierul Alecu Ghica, ruda „îndepărtată” a domnitorului. Tezaurul a fost aşezat, în 1842, în muzeu. La 1867, Alexandru Odobescu a dus la Paris, la Expoziţia universală, prețioasa descoperire istorică, care a uimit pe toată lumea. Era cel mai valoros tezaur antic, întrucât cel al lui Tutankhamon încă nu se descoperise.

Teorii despre provenienţa tezaurului

Deşi au trecut atâţia ani de la descoperirea tezaurului, specialiştii nu ştiu încă precis cine a lucrat piesele din aur cu pietre preţioase şi nici cărui popor au aparţinut. Alexandru Odobescu a fost unul dintre cei care au cercetat toată viaţa această comoară istorică. Rezultatele cercetării sale se găsesc publicate în trei volume, ce compun monumentala sa operă. El susține că datele locuirii zonei Pietroasa ar merge undeva prin secolul al IV-lea d.Hr. Dar alți oameni de știință afirmă că piesele tezaurului descoperit acolo nu par a fi lucrate toate în aceeași epocă. În timpul lui Odobescu, exista un răspuns unitar. Alături de el, istoricii și arheologii Bock, Linas şi Lasteyrie au fost de părere că a aparţinut goţilor, de neam germanic, care au făurit piesele în veacul al IV-lea d.Hr. Există şi azi susţinători ai teoriei. Cei care afirmă provenienţa germanică spun că pe pateră, una dintre piesele tezaurului, se află reprezentate o serie de zeităţi sincretice, care aparţin neamurilor germanice, dar înrudite cu lumea clasică greco-romană. Acest lucru a fost pus în legătură cu regele vizigot Athanaric, care a trăit în acea perioadă. Cercetătorii cred că momentul îngropării pieselor de aur a fost între anii 376, când a avut loc marea invazie a hunilor dinspre răsărit, şi 380, când Athanaric a părăsit teritoriile din nordul Dunării pentru a se refugia în imperiu. Piesele din tezaur sunt lucrate în trei stiluri diferite: primul stil este caracteristic pieselor din aur masiv, fără alte incluziuni, lucrate în atelierele de tradiţie greco-clasică ale Imperiului Roman; al doilea stil, cel policrom, include piesele împodobite cu pietre preţioase şi semipreţioase ale tezaurului, care nu este gotic sau germanic, ci a luat naştere în părţile de răsărit ale Imperiului Roman; din cea de-a treia categorie fac parte piesele simple, cum este colanul cu incripţie runică, realizate în ateliere mai primitive.
Gheorghe V. Cârlan, autorul lucrării „Tezaurul de la Pietroasa şi prințesa Khnumet”, are altă ipoteză. Tezaurul nu a aparţinut nici vizigoţilor, nici ostrogoţilor, ci traco-romanilor. Istoricul îl citează, în lucrarea sa, pe Nicolae Densuşianu, cu cartea „Dacia preistorică”, în care acesta afirmă că modul de formare a poporului roman şi a limbii române nu este cel de romanizare a dacilor de către romani, în cei 165 de ani. Dimpotrivă, acești doi autori susţin că românii existau pe aceste meleaguri înainte de venirea romanilor. În prezent, Tezaurul „Cloşca cu puii de aur” se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. El are 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kilograme de aur. Piesele care compun tezaurul sunt: o fibulă mare în formă de vultur (care poartă pe piept marele caboson oval, mărginit simetric, în cruce, de patru cabosoane mici şi rotunde), o fibulă mică, două fibule mijlocii, o tavă, o cană-oenoche, o pateră, două coşulețe poligonale, un colan cu inscripţie, un colan simplu, un colan cu balama. Între 1917 şi 1956, tezaurul a fost la Moscova.