Trei generaţii de artişti în căutarea identităţii

Expoziţia "Identităţi - artişti români contemporani" uneşte pe un palier expoziţional artişti diferiţi din punct de vedere stilistic, din trei generaţii: "Noul val" (Roman Tolici, Zoiţa, Gina Ster, Matei Enric, Mirela Iordache şi Jan Albu), "Optzecişti" (cuplul Valeriu Mladin şi Carmen Paiu), ajungând până la arta Almei Redlinger, continuatoare a filonului avangardist al profesorului Max Herman Maxy.

La intrarea în expoziţie ies în evidenţă imensele tablouri ale lui Valeriu Mladin, care îşi alege ca mod de reprezentare portretul, cel mai greu de redat, după cum afirmă chiar artistul. Instantaneele surprinse în portretele hiperrealiste divulgă pasiunea sa pentru fotografie. Adesea ironic, penelul său ilustrează diferite stări de spirit.

Făcând pandant cu lucrările viguroase ale lui Valeriu Mladin, picturile soţiei sale, Carmen Paiu, se înscriu pe o traiectorie sinuoasă, iar sensibilitatea lor trimit către arta haiku-ului. Artista ilustrează aripi de înger, pe care le îmbracă în haina minimalistă a reprezentării, creând senzaţia unei spaţialităţi asemănătoare lucrărilor italianului Lucio Fontana.

În imediata vecinătate a portretelor lui Valeriu Mladin se află amplasate picturile lui Roman Tolici. Treptat, descoperim în spatele lucrărilor sale analiza profundă a realităţii ca abordare cinematografică. Cele două scene din "Nobody" (women) şi "Nobody" (men) - lucrări expuse anul trecut la Târgul de Artă de la Budapesta - dezvăluie înstrăinarea individului în societatea contemporană.

Expresii plastice diverse

Gina Ster şi Zoiţa fac parte din grupul "Art 738", care urmăreşte o integrare în peisajul social. Dacă sensibilitatea şi măiestria tehnicii picturale a Zoiţei pot fi uşor observate în ciclul de lucrări intitulat "Tranzitoriu", Gina Ster schiţează rapid o siluetă, într-un contrast cromatic puternic între roşu şi negru. Chiar şi atunci când încearcă o reprezentare cât mai apropiată de realitate, Zoiţa nu se îndepărtează prea mult de gestualismul artei lui Jean Dubuffet. Ciclul de trei tablouri intitulat "Tranzitoriu" propune un limbaj vizual compus din arhaismul formelor, dar şi a foiţei de aur. Dincolo de imaginea creată de aceasta, stăruie o poveste, iar şirul ei este redat prin expresii plastice contemporane. De la spaţiul tranzitoriu al Zoiţei, simeza ne prezintă expresia picturală a artistului Matei Enric. Dacă artista potenţează valenţele foiţei de aur într-un joc decorativ ce împovărează sau despovărează pânza, Matei Enric este mai puţin interesat de aspectul formal, cât mai mult de simbolistica imaginii. Dacă "Sfinxul" său aminteşte de forma, coloritul şi hieratismul artei etrusce, picturile "Desmărginirea" şi "Inovaţia" trimit către o simbolistică ortodoxă. Ca absolvent al Secţiei de restaurare, Matei a învăţat tehnici picturale, găsindu-şi expresia plastică personală în combinaţii de lemn, pânză şi tempera preparată după reţeta iconarilor medievali. Amprenta personală este în lucrări pictate pe ansambluri din bucăţi de lemn. Interesant şi totodată original, ansamblul din bucăţi de lemn este format din piese ce sunt mai întâi şlefuite, arse şi mai apoi patinate. Matei Enric utilizează metodele picturii bizantine, dar îşi găseşte surse de inspiraţie plecând de la arta arhaică, ajungând la cea medievală. Mai ales ca absolvent al Facultăţii de Teologie este legat de filonul ortodox. Copacul în cerc din tabloul "Inovaţie" reiterează parcă mitul perfecţiunii şi al păcii din grădina Raiului, unde nimic nu tulbură armonia peisajului celest. Ca şi în tabloul anterior, "Desmărginire" pare a ilustra un moment de pace totală, după crucificarea Mântuitorului, când lumea este recuperată, restaurată prin jertfa Hristică.

Dacă în lucrările lui Matei Enric simbolistica depăşeşte nivelul percepţiei formale, congenera sa Mirela Iordache (alături de care expune foarte des) juxtapune cele două planuri, creând între ele o delimitare clară.

Un alt artist ale cărui repere culturale se găsesc în Antichitate este Jan Albu. Discursul său mitologic pleacă de la acea legendă a minotaurului, căreia îi oferă diferite valenţe, într-un spaţiu oniric, utilizând o gamă cromatică restrânsă.

Şi pentru că din expunere fac parte atât artişti din "Noul val", cât şi "Optzecişti", sunt expuse câteva lucrări ale Almei Redlinger, eleva lui Max Herman Maxy, unul din iniţiatorii avangardismului românesc. Alma Redlinger face parte din generaţia de artişti care asigură continuitatea dintre pictura interbelică şi pictura contemporană. Merge în opera sa pe linia deschisă de profesorul Maxy, sintetizând continuu între cubism şi constructivism. Desenul liber, planurile dure ale formei şi contrastele cromatice violente îi caracterizează discursul artistic.

Expunerea de faţă pare a da o notă de ambiguitate, mai ales la un prim contact, ca în cele din urmă lucrurile să se clarifice, înţelegând motivul alegerii artiştilor din cele trei generaţii.