Tudor Mușatescu și valsul titanic al dramaturgiei noastre

Una dintre cele mai frumoase piese de teatru românești, în care moravurile îmbogățiților peste noapte trezesc hilare și, totodată, tragice ambiții politice - „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu - ne apare actuală și astăzi. Personaje cu anvergură caracterială sau simpli „fripturiști” ai tranziției se desfășoară în fața spectatorilor sau telespectatorilor, într-o manieră apropiată zilelor noastre. Iată câteva elemente ale unei piese de teatru cu aromă de vals și ale vieții unui dramaturg de excepție.

Poate unul dintre cei mai iubiți umoriști ai românilor, și nu doar umorist, Tudor Mu­șa­­tescu a moștenit înclinația artistică a mamei sale în defavoarea unei posibile cariere avocățești, după modelul tatălui său. Tudor Mușatescu s-a născut în februarie 1903 la Câmpulung Muscel - loc unde se va desfășura intriga plină de savoare a uneia dintre piesele sale de teatru de succes, „Titanic vals”, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie, dar și ale Facultății de Drept, însă scrisul, pe care l-a început încă din anii de școală, l-a împlinit până la sfârșitul vieții. A abordat mai multe genuri - epigrame, romane, versuri, însă dramaturgia l-a făcut să se remarce în fața publicului. A fost atât de pasionat de scris, încât în tinerețe a realizat și reviste, fără ajutorul tiparului, reviste scrise... de mână, precum „Ghiocelul”, cu versuri, schițe, teatru, sau „Ardealul”. 

Pe măsură ce înainta în vârstă, Tudor Mușatescu s-a dedicat tot mai mult teatrului. A scris piese, a tradus, a fost director de scenă și chiar proprietar de teatru. Și-a făcut debutul la Paris, în anul 1923, cu piesa „Focurile de pe comori”. O parte dintre piesele sale de teatru („Titanic vals”, „...escu”, „Visul unei nopți de iarnă”) au fost traduse în mai multe limbi (franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă) și jucate în străinătate, iar altele au fost ecranizate s-au înregistrate pe discuri de vinil.

Ca și Caragiale, Tudor Mușa­tescu a practicat o dramaturgie a moravurilor, fiind un fin observator al tipologiilor umane, al situațiilor vieții în care, nu de puține ori, marile drame se împletesc în sufletele oamenilor cu umorul, mai mult sau mai puțin negru.

În „Titanic vals”, piesă scrisă de Mușatescu și ecranizată, în anul 1964, de Paul Călinescu, ne întâlnim cu o temă atât de actuală românilor - cea a îmbogățiților peste noapte, a căror cultură și educație sunt mult depășite de ambiții de tot felul. În urma dramei scufundării Titanicului, familia obișnuită a unui funcționar din Câmpulung Muscel se trezește moștenind o avere fabuloasă, care trezește în majoritatea membrilor ei cele mai ridicole dorințe. Modestul funcționar Spirache Necșulescu (jucat în film într-un mod genial de Grigore Vasiliu Birlic) se trezește deodată împins de soție și mamă către scena politică, deși acesta nu voia decât o viață liniștită. Se vede însă că banii nu i-au adus fericirea lui Spirache, care deodată a trebuit să îmbrace haina deputăției, omul acceptând în cele din urmă candidatura. Însă planul său secret era să scape cu ajutorul sincerității totale, afișate la discursul politic, prin care a recunoscut că nu are nici un fel de calitate pentru o mare funcție politică. Însă - fatalitate! - auditoriul a apreciat în mod deosebit sinceritatea omului de rând ajuns candidat și astfel Spirache a adus fericirea, fără să vrea, între ambițioșii membri ai familiei sale.

În film joacă și cea care a fost soția lui Tudor Mușatescu, Kitty Stroescu, aceasta apărând în rolul Dacia. Ecranizarea piesei „Titanic vals” a adus în fața publicului actori de excelență: Ion Dichiseanu (Gigi Stamatescu), Ion Finteș­teanu (Primarul), Coca Andronescu (în rolul Sarmisegetuzei), ­Mi­tzura Arghezi Ca­meniță (Gena), Lucian Dinu (Traian), Liviu Bădescu (Decebal), Mihai Fotino (Dinu), Ion Lucian (Rădulescu Nercea), Horia Căciulescu (Flaș­ne­tarul), Constantin Rauțchi (Un funcțio­nar la primărie), Tamara Buciuceanu (Doica), Ștefan Mihăilescu Brăila (Un bătăuș electoral), Silvia Fulda (Chiria­chița).

Alte piese scrise de Tudor Mușatescu sunt: „Panțarola” (1928), „Sosesc deseară” (1931), „...escu” (1933), „Visul unei nopți de iarnă” (1937), „Țara fericirii” (1946), „Madona” (1947), „Profesorul de franceză” (1948), „A murit Bubi” (1948), „Geamandura” (1950), „Burtă Verde” (1952), „Trenurile mele”.

Așa tată, așa fiu...

Tudor Mușatescu nu a dăruit artei românești, în general, și teatrului în special doar piesele sale. Fiul său, actorul Bogdan Mușatescu, moștenind ceva din vibrația artistică a tatălui său, a jucat ani buni pe scena Teatrului Național din București (TNB), rămânând în amintirea colegilor săi ca un adevărat artist și un caracter frumos. Ne-a părăsit de curând, în luna ianuarie a acestui an. Bogdan Mușatescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, promoţia 1964, clasa profesor Jules Cazaban. A jucat în aproape 50 de spectacole pe scena TNB, a fost asistent de regie şi a avut roluri în teatrul radiofonic şi în spectacole de televiziune. La data morții sale, colegul său, actorul Mihai Mălaimare, scria pe pagina sa Facebook: „Anul începe rău, cu moartea colegului meu de Național, Bogdan Mușatescu, un om de o rară frumusețe sufletească, om care a îndurat cu o extraordinară demnitate povara celebrității numelui său și care a câștigat bătălia pe care a dus-o permanent cu sine. Într-o echipă de tineri, cum eram noi la Național, Bobi făcea legătura dintre generații și dintre noi înșine. Să-l aibă Dumnezeu în grija sa!”