Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Tuşa binecuvântată a lui Horea Paştina

Tuşa binecuvântată a lui Horea Paştina

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Dan Stanca - 25 Martie 2013

Până pe 14 aprilie, la Sala Dalles este deschisă o expoziţie-eveniment aparţinând unui remarcabil artist plastic al zilelor noastre. Este vorba de Horea Paştina, a cărui creaţie a fost întotdeauna prilej de admiraţie şi de reflecţie. Horea Paştina face parte dintre artiştii care, aşa cum a spus un critic, nu inventează nimic în tablourile sale.

Ceea ce uimeşte la această expoziţie deschisă timp de o lună este, dacă am putea spune aşa, cantitatea. Sunt zeci de lucrări de varii dimensiuni care umplu Galeria Dalles şi-l copleşesc pe privitor. Pur şi simplu asaltat de atâtea tablouri, nu mai ştii încotro să-ţi îndrepţi privirea şi trăieşti astfel câteva clipe de derută şi de derivă, dar acestea, în sensul cel mai bun al cuvântului. Apoi îţi tragi respiraţia şi iei expoziţia „la pas“, zăbovind în faţa fiecărei lucrări. Te fascinează de fiecare dată o luminozitate de ordin spiritual care înseninează sufletul şi te convinge că tuşa în pictură nu este numai ocazie de manifestare a unui expresionism sălbatic, ci poate pleca dintr-o sursă a binecuvântării. Tuşele sale sunt simple, fireşti, fără nici un efort al contorsiunii. De aceea, nimic torturat, într-o pictură care nu caută cu orice preţ imposibilul. Dimpotrivă. Tablourile sale par că vin de la sine, „curg“ din mâna artistului condusă de o voinţă şi o iubire supreme. Înţelegem astfel că peisajul pe care el ni-l propune este aproape un spaţiu al epifaniei, doar că este vorba de un miracol care nu pune între paranteze legile dezvoltării naturale.

Horea Paştina ne învaţă că lumea este frumoasă aşa cum a fost lăsată de Creator, iar noi nu avem nici un drept s-o alterăm. Florile sale desfăşoară o diafanitate superbă şi astfel, precum nişte ferestre, conduc privirea spre transparenţe fără cusur. Centrul spaţiului expoziţional este dominat de reprezentarea unei mese pe care sunt aşezate nişte obiecte de uz cotidian. Lumina însă care inundă tabloul are o calitate cerească şi realizează o transfigurare prin care tot ce aici este luat în stricta sa materialitate printr-o asemenea viziune capătă o certă semnificaţie simbolică. Şi astfel atingem caracteristica principală a picturii lui Horea Paştina. Puţini artişti au acest har de-a ne arăta că întregul cosmos este o hieroglifă arborescentă, citită în etaje şi trepte până ajungem la lumina primordială. Primul „căţărător“ este chiar artistul care ştie pe propria piele ce înseamnă bucuria unei asemenea ascensiuni. Noi, umili privitori, îi urmăm exemplul şi la rândul nostru ne lăsăm cotropiţi de miresme şi viziuni care de care mai îmbătătoare. Astfel, în pofida tendinţei sale permanent ascensionale sau tocmai prin aceasta, Horea Paştina rămâne un terestru în sensul în care pentru el pământul este o terra lucida. Dacă se spune că în Paradis pământul era transparent, iar primul om căpăta astfel o vedere până în profunzimi, tot aşa artistul de care ne ocupăm desfiinţează opacităţi şi obstacole şi ajunge să descopere cerul din interiorul pământului. De altminteri, acesta şi este sensul fundamental al simbolului. Simbolul nu „traduce“ o realitate invizibilă, ci o încorporează tocmai prin elementele care se află în imediata noastră vecinătate. Chipul unei ţărănci este de aceea de o simplitate şi de o frumuseţe deconcertante. Altfel spus, ce aveţi nevoie de practici de înfrumuseţare când ce e cu adevărat frumos se află lângă voi şi abia aşteaptă să ridicaţi marama care protector îl acoperă?

Lecţia de artă a lui Horea Paştina este magistrală, fiind aşadar lecţia unui maestru care de fapt nu are nevoie de admiratori guralivi, ci de discipoli tăcuţi gata oricând să continue munca sa de vrednic iluminator.