Ultimul film

În creația marilor cineaști, ultima peliculă are valoarea unei pecete de neșters. Sau este ca un ultim suspin dacă ar fi să citez titlul cărții de memorii tot a unui cineast, Luis Bunuel. Ultimul film este cu adevărat o ultimă respirație, în care se adună toată esența vieții. Am în vedere, spunând acestea, două producții: „Inocentul” al lui Luchino Visconti și „Dezastru” de Louis Malle. Sunt filme reprezentative în care geniul celor doi se exprimă intens. Voluptate și disperare, nostalgie și spasm, visare și țipăt, acestea sunt reperele care caracterizează arta unor mari cineaști aflați la sfârșitul carierei lor. Actori precum Jeremy Irons și Juliette Binoche, de o parte, şi Gian Carlo Giannini și Laura Antonelli, de cealaltă, încununează aceste creații. Parfumul decadenței este covârșitor, dar nu trebuie să ne seducă. Ultimul film este, în ciuda aparențelor, pur, fără nici un accent supărător. În cinematografia noastră, din câte știu, nu avem asemenea exemple. Cineastul român, la final, se dovedește obosit și fără putere. Nu-și mai poate aduna ultimele resurse pentru a pune în imagine ceea ce ar fi până la urmă însuși cifrul vieții, metafora sinteză, obsesia fundamentală. Tarkovski în „Sacrificiul” a realizat o asemenea condensare, la fel Bergman sau Antonioni. Noi avem exemple lamentabile. Fără a da nume, observăm că cineastul român pleacă tare la drum, dar pe parcurs slăbește și devine din ce în ce mai neinteresant. Sau face concesii prostului gust. De la „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” și până la „Poker”, un reputat cineast contemporan nu a făcut dovada unei cumplite involuții? Fără comentarii. Sau de la „Nunta de piatră” la transpunerea filmică a Crailor de Curte veche observăm același regres întristător. Ultimul film este așadar ultimul suspin al unei inimi care până atunci a ars cu o flacără vie. Dacă nu a ars, atunci nu există nici cenușa care să răscumpere. Desigur, nu mai e vorba de forță, ci de grație. Nu-i putem cere celui bătrân performanțe atletice, în schimb dorim de la el finețe și melancolie. Filmele pe care le-am amintit arată tocmai așa ceva. Sunt curios ce se va întâmpla peste ani cu tinerii noștri talentați și premiați de acum.