Un vrednic slujitor al altarului şi al cărţii

Au trecut deja trei ani de când venerabilul arhimandrit Grigorie Băbuş, bibliotecar al Sfântului Sinod, a plecat în veşnicie. Pe părintele Grigorie îl întâlneam uneori, în zilele de vară, pe strada care vine de la Antim, mergând încet spre chilia sa de la Patriarhie. Drept şi impunător, cu barba şi părul alb, cu dulamă de culoare deschisă şi cu pălărie pe cap, crea în jur o impresie deosebită.

Nu bănuiam pe atunci că îi voi deveni ucenic şi urmaş în frumoasa şi bogata bibliotecă a Sinodului, din palatul de la Antim. Peste ani, l-am reîntâlnit stând la biroul său din lemn masiv, din camera cu manuscrise. Venea la birou zi de zi, nelipsind absolut niciodată. Adeseori îmi povestea din ofurile inimii sale, reuşitele sau întristările de care avusese parte. De la el am aflat despre marii profesori de la Cernăuţi sau despre preoţi şi monahi, inclusiv ierarhi de odinioară care făcuseră multă cinste Bisericii şi pe care îi cunoscuse personal (mitropoliţii Gurie Grosu al Basarabiei, Tit Simedrea al Bucovinei, Nifon Criveanu al Olteniei, Nicolae Popoviciu al Oradiei).

O viaţă închinată lui Dumnezeu

Arhimandritul Grigorie Băbuş era născut în ziua de 3 iunie a anului 1915, în comuna prahoveană Teişani. El era al treilea din cei 11 fraţi (6 băieţi şi 5 fete) din care cel mai mare era Ion (n. 25 dec. 1912), iar cel mai mic, Vladimir (n. 14 ian. 1937). La vârsta de 13 ani a plecat ca frate începător la Mănăstirea prahoveană Cheia, unde era stareţ unchiul său, arhim. Grigorie Georgescu. Aici a îndeplinit cu râvnă mai multe ascultări, printre care cea de paracliser. La vârsta majoratului, la 18 ani, s-a dus să susţină examenul de admitere la seminarul de la Mănăstirea Cernica, unde avea să îi cunoască pe cei ce îi vor deveni cei mai buni prieteni şi colegi, adormitul întru fericire patriarh Teoctist şi renumitul duhovnic şi stareţ al Mănăstirii Antim, arhim. Sofian Boghiu. În 1935, a depus la Cheia voturile monahale, închinându-şi viaţa lui Dumnezeu, iar doi ani mai târziu avea să primească hirotonia în ierodiacon. După seminar, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Ulterior, s-a înscris şi la doctorat.

Între anii 1940 şi 1942 a fost eclesiarh la Mănăstirea Antim, unde l-a cunoscut pe Bartolomeu Anania, cu care va lega o prietenie de o viaţă. Fiind înzestrat cu o voce deosebită, de bariton, a fost numit, pe rând, cântăreţ la Catedrala patriarhală (1942-1944), apoi ierodiacon (1944-1948) şi ieromonah (1948-1959), în această treaptă fiind hirotonit pe data de 22 februarie 1948 de către episcopul Iosif Gafton, când acesta i-a încredinţat şi stăreţia Mănăstirii Cheia. În 1950 a fost hirotesit protosinghel de către episcopul Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Patriarhul Justinian l-a luat la Bucureşti, unde l-a numit, o vreme, spiritualul Facultăţii de Teologie (1950-1953). În 1956, de Bunavestire, a fost hirotesit arhimandrit de către însuşi patriarhul Justinian, la Catedrala patriarhală.

Un veghetor al tezaurului sinodal

Între anii 1957 şi 1959 a funcţionat ca bibliotecar la Biblioteca Centrală a Patriarhiei (Palatul patriarhal). În noaptea de 13 martie 1959 a fost ridicat de Securitate, care i-a confiscat şi puţinele lucruri. Vina adusă era aceea de duşmănie faţă de sistemul noii orânduiri comuniste, de factură sovietică. A fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea… Închis împreună cu părintele Stăniloae, prof. Teodor M. Popescu, poetul Radu Gyr ş.a., trecând, pe rând, prin groaznicele locuri - Aiud, Jilava -, părintele Grigorie a fost eliberat din închisoare în 1964, când patriarhul Justinian i-a dat sarcina de a se ocupa de organizarea Bibliotecii Sfântului Sinod, pe care o va sluji, aşa cum a făcut şi la altarul bătrânei Catedrale patriarhale, mai bine de 50 de ani. În ascultarea de care nu era străin s-a apucat cu zel să aşeze în rafturi pachetele cu cărţi interzise, din care dădea, pe ascuns, spre consultare profesorilor de teologie care aveau mare nevoie de documentare. A umblat personal prin anticariate şi case unde se aflau cărţi bune de achiziţionat, imediat ce afla că a murit vreo personalitate, telefona grabnic spre a se interesa de bibliotecă. Lui i se datorează înzestrarea Bibliotecii Sinodului cu fondurile de la: pr. acad. Nicolae M. Popescu, episcopul Nicolae Popoviciu, pr. prof. Vasile Gheorghiu, Cicerone Iordăchescu, prof. Teodor M. Popescu, pr. Dumitru Stăniloae, arhim. Sofian Boghiu, pr. Gh. Moisescu etc. Părintele Băbuş are marele merit că a păzit tezaurul sinodal de ochii lacomi ai diverşilor râvnitori care lucrau prin instituţii de stat.

Tristeţile şi bucuriile unei vieţi

Aşa cum se întâmplă odată cu trecerea anilor, se naşte dorul de rememorare a trecutului, de a relata diferite situaţii traversate. Părintele Grigorie îşi amintea cu drag de prietenii săi apropiaţi, patriarhul Teoctist şi mitropolitul Bartolomeu Anania. Bibliotecarul sinodului ascundea în el o lume întreagă pe care mulţi o părăsiseră, dar de care el nu se despărţise niciodată, deoarece făcea parte din ea. Experienţa de care povestea cel mai des era cea a întemniţării de către regimul comunist. Când pomenea de închisoare, bătăi, umilinţe şi de alte chinuri îndurate, nu vorbea niciodată despre sine, ci numai despre alţii. Deodată, izbucnea în plâns, de durere, pentru toate rănile şi mutilările de demult, mai ales pentru chinurile sufletelor. Când vedeai plângând un om trecut de 90 de ani, nu puteai decât să faci, ruşinat, acelaşi lucru. Prin viaţa destoinicului arhimandrit s-au perindat multe evenimente: a condus procesiunea cu sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, desfăşurată în iunie 1945, când era secetă şi foamete mare, trecând prin 38 de localităţi şi, de asemenea, a participat şi la a doua (din mai 1946) şi la a treia, pentru a se ruga împreună cu oamenii şi pentru a-l milostivi pe Dumnezeu să plouă pe pământ. Anul 1978 a constituit o mare binecuvântare şi bucurie pentru cel care slujise altarul culturii şi al Dumnezeirii cu credinţă, dar care avea încă sufletul îngreuiat de pătimiri. Între 5 şi 18 mai a vizitat Ţara Sfântă alături de monahia Eustochia, stareţa Mănăstirii Agapia, şi sora Niculina, ucenica ei. Din Israel au călătorit cu toţii spre Grecia, unde au vizitat timp de trei săptămâni o mulţime de locuri frumoase. Patriarhul Iustin i-a înlesnit în 1980 părintelui Grigorie şi o călătorie în Occident, în mai multe ţări, în perioada 17 iulie - 29 august. În acest periplu a fost însoţit de părintele-vicar Constantin Pârvu (cu soţia şi fiul), de preotul Sabin Verzan (consilier la Institutul Biblic), cu soţia, şi de un angajat de la Departamentul Cultelor (Crăciunescu).

"După suflet eu v-o spun/ E duhovnicul meu bun"

În 1986, pe un volum de "Poeme", poetul Pan M. Vizirescu îl numea "spirit înalt, slujitor luminos al Domnului şi apărător al Sfintei noastre Biserici, cărturar distins cu larg orizont al cunoaşterii". Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania i-a închinat mai multe poezii semnate autograf, printre care "Peregrinul", datată 23 februarie 1948, texte pe care eu le-am găsit însemnate prin unele manuscrise mai vechi ce au aparţinut bibliotecii părintelui Grigorie. Poetul Radu Gyr, glasul suferinţelor din temniţele comuniste, i-a dedicat câteva catrene de suflet duhovnicului său, arhimandritul Grigorie: "După straie e monah/ După nume e valah/ După suflet eu v-o spun/ E duhovnicul meu bun./ Stăm privind pe gânduri duşi/ De la Babeş la Băbuş,/ Unde-i ploaie sau ninsoare,/ Altu zâmbet e şi soare./ Eu mă-ntreb: au cum făcuşi,/ Că deşi îţi spun Băbuş,/ Şi la suflet şi la minte,/ veşnic eşti, părinte!"

Pe arhimandritul Grigorie Băbuş îl căutau ierarhi, preoţi, profesori, medici, avocaţi. Cu unii se ştia din închisoare - pe mulţi îi şi spovedea - cu alţii copilărise ori fusese coleg de şcoală. Mulţi dintre ierarhii şi preoţii profesori de azi "i-au trecut prin mână", când îşi întocmeau tezele de doctorat. Există drept mărturie scrisori de mulţumire şi cuvinte alese, adresate de cei pe care părintele Grigorie îi susţinuse.

Din activitatea părintelui Grigorie nu lipsesc preocupările cărturăreşti. El a scris mai multe articole şi studii inedite, pe teme liturgice. Reţinem şi câteva cărţi, printre care: "Izvoare liturgice şi pastorale" (studii de liturgică, 2002), "Bibliografia tipăriturilor psaltice ale lui Anton Pann" (2002), "Lumină pentru suflet-predici" (2002), toate apărute sub îngrijirea profesorului Alexandru Dimcea. Pentru înaltele sale merite, părintele Grigorie Băbuş a primit şi Crucea patriarhală.

"Bardul de la Cheia"

La vârsta de 85 de ani (pe 16 dec. 2000) a făcut cerere de pensionare pe care patriarhul Teoctist a aprobat-o "cu mare preţuire pentru îndelungata, statornica şi fructuoasa activitate la Sfânta Patriarhie". După toate acestea, părintele Grigorie s-a retras la Cheia, mănăstirea sa de metanie, în 2006. Pe 7 februarie 2008, la venerabila vârstă de 92 de ani, a trecut în veşnicie, în chiar ziua de naştere a iubitului său coleg şi prieten, patriarhul Teoctist, care plecase la cer, înaintea lui, pe 30 iulie 2007. Acum, "Bardul de la Cheia", cum îl numea un poet într-un sonet, îşi doarme somnul sub veghea muntelui Ciucaş, aşteptând învierea, alături de celălalt Grigorie, unchiul său. De la părintele Băbuş a rămas o bibliotecă bogată. Încă din anii studenţiei avea peste 800 de volume de literatură teologică şi beletristică, alături de cărţi vechi, legate frumos în piele aurită, moştenite de la unchiul său, arhimandritul Grigorie Georgescu. Nu era lucru puţin pentru vremea aceea. În timp, comoara de carte a crescut la câteva mii, din care am cules rarităţile şi le-am adus de la Cheia, la biblioteca Sfântului Sinod, unde le era şi locul. Un cabinet de lucru sau o sală de lectură de la bibliotecă vor primi numele celui care a oblăduit-o cu credincioşie o jumătate de veac.