Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
20 Dec, 2024
Vestimentaţia de-a lungul timpului
De-a lungul istoriei, costumul a avut multiple semnificaţii atât pentru regi, cât şi pentru oamenii de rând. Principala calitate în vechime era aceea de a simboliza puterea regală, autoritatea şi rangul. Mai târziu, costumele aveau rolul de a departaja ierarhiile sociale şi de a impune regulamente în interiorul claselor sociale.
François-Marie Grau scrie în „Istoria Costumului“, apărut la Editura Meridiane în 2002, că în mitologie, costumaţia s-a legat de cunoaştere şi de strânsa legătură a acesteia de roadele lumii reale, binele şi răul.
În perioada glaciară, omul de Cro-Magnon descoperă acele de cusut şi le foloseşte la coaserea pieilor pentru a se îmbrăca şi proteja de frig, dar are şi preocupări estetice, simbolice pentru acele vremuri: mărgele din fildeş, podoabe din dinţi de animale pe care le desena, iar la sfârşitul perioadei paleolitice semnificaţia socială şi religioasă începea să-şi intre în drepturi. Acum apar şi colorarea podoabelor şi ţesăturile din scoarţă şi fibre vegetale. Omul modern renunţă la vânătoare şi se apucă de agricultură şi creşterea animalelor. Înfloreşte comerţul şi nevoile devin diferite. De exemplu, în epoca de bronz, „bărbaţii poartă o rochie de lână, prinsă în talie cu o centură, căzând până la genunchi, sau, în unele cazuri, o fustă, o manta ovală aruncată pe umeri, precum şi o bonetă cilindrică sau o tichie de lână, iar femeile o fustă formată din împletituri atârnând de o bandă de ţesătură înfăşurată în jurul taliei sau o rochie lungă căzând până la glezne, un corsaj din lână mulat, cu mâneci ce ajung până la coate, un fileu împletit sau o mică pălărioară de lână în chip de acoperământ de cap, numeroase bijuterii de bronz sau de aur“. Aceste trăsături se păstrează sub diferite forme până în timpul Imperiului Bizantin care adaugă, sub influenţa Orientului, stofele.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, în Occident are loc o departajare între costumul bărbătesc şi cel femeiesc, singura piesă de îmbrăcăminte comună rămânând tunica: „Bliaud este tunica de deasupra, mai scurtă, cu mâneci lungi, ample sau strâmte, prinsă în talie cu o centură şi decorată cu broderii şi cu galoane“.
Mai târziu, Franţa avea să-şi pună amprenta asupra stilului şi eleganţei şi Versailles devine un „arbitru al eleganţei“. Păpuşi îmbrăcate la modă impun în toată Europa noutăţile vestimentare. Ludovic al XIV-lea, numit şi Regele-Soare, pune mare preţ pe modă şi se implică creativ în ţinuta doamnelor de la curte: „Mărturisesc, scria Ludovic al XIV-lea, potrivit doamnei de Sevigné, că sunt uimit când constat că, în ciuda autorităţii mele de rege, mi-am bătut gura degeaba, cerând să nu se poarte coafuri prea înalte; nici o persoană nu a avut nici cea mai mică dorinţă, din respect pentru mine, să le coboare. A trebuit să vină o necunoscută, o zdrenţăroasă din Anglia, cu o coafură mică, scundă; dintr-odată, toate prinţesele au trecut de partea cealaltă“.
Mai mult, aunci când regele Angliei, Carol al II-lea, dă ordin să se poarte vestonul şi speră că va impune şi Europei această modă, regele Franţei nu se lasă mai prejos şi ordonă valeţilor săi să poarte veston, ca să nu mai existe o diferenţă în ierarhie. A fost o ofensă pentru cel care voia să impună o modă şi nu lăsa la simpla alegere hainele potrivite. În timp, câştigă teren peruca şi pălăria, rochiile doamnelor se îmbogăţesc cu panglici şi bijuterii, se foloseşte trena, se adânceşte decolteul şi se foloseşte corsajul pentru a subţia talia. Ţăranii se îmbracă simplu cu cămaşă şi veston şi folosesc pălării din paie. Burghezia mică se inspiră vestimentar după aristocraţie, folosind veste şi cravate.
Moda contemporană, după François-Marie Grau, şterge diferenţele sociale. Oamenii nu se mai îmbracă după statutul social. Oamenii moderni se îmbracă în funcţie de chef şi de preocupări. Aceasta îl citează pe Bruno du Roselle care spune că forma, culoarea sunt folosite ca stil de expresie şi reflectă cel mai adesea starea interioară.
