Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educația religioasă: îndoctrinare sau înnobilare?

Educația religioasă: îndoctrinare sau înnobilare?

Un articol de: Pr. Vasile Crețu - 06 Iun, 2015

Mi se adresează de multe ori următoarea întrebare: astăzi, într‑o epocă a zborurilor cosmice și a comunicațiilor ultrarapide, cine mai are nevoie de educație religioasă? Foarte mulți oameni continuă să opună Religia rațiunii, pledând pentru argumentul că Religia e ceva irațional, o iluzie, un delir, iar rațiunea este temeiul statornic, senin și indestructibil al unei vieți libere. Religia ar fi ceva obscur, depășit, o ignoranță cronică, în vreme ce rațiunea este lumina și singura garanție a cunoașterii. Ideea binomului Religie-rațiune este destul de veche, dar meritul de a o fi înrădăcinat puternic în convingerile noastre revine propagandei comuniste. Atunci, orice manifestare a Bisericii în spațiul public, orice aplecare a copiilor, a oamenilor obișnuiți asupra celor ce țin de credință erau înfierate, în numele doctrinei marxist‑leniniste, cu o retorică proletară ca fiind semne de „obscurantism” și „îndoctrinare”. Acum, într‑o epocă a democrației, același atac asupra vieții comunitare tradiționale este dus de pe pozițiile unei pretinse „neutralități”.

Umaniștii de azi se prefac a nu înțelege că rostul orei de Religie este nu atât instrucția, cât mai ales educația, formarea copilului. Nicide­cum manipularea, propaganda, fundamentalismul, fanatismul, supunerea oarbă sau spălarea pe creier. Într‑un cuvânt, îndoctrinarea. La drept vorbind, poți să îndoctrinezi predând orice obiect de învățământ („Limba și literatura română”, „Matematica”, „Istoria”) dacă selectezi doar anumite elemente de conținut și dacă această acțiune se bazează pe principiile manipulării și nu ale învățării. Chiar și programa disciplinei „Etică și cultură civică”, care se dorește insistent a fi o alternativă la ora de Religie, are ca obiectiv principal „prezentarea celor maiimportante doctrine și a valorilor morale de inspirație filosofică, științifică ori religioasă ale umanității”, precum se arată în propunerea de lege a unui cunoscut deputat independent. Pe considerentul că unora le place sau nu o materie ori că aceasta ar „încărca” sau „orienta” mintea copilului într‑o direcție sau alta, ar trebui să o relativizăm sau să o izgonim din școală?

În ultimul timp se observă cu ușurință că majoritatea es­te cea care trebuie să se su­pu­nă unei presiuni mediatice, psihologice sau ide­­ologice din partea minoritarilor. Scopul urmărit este ca majoritarii să se retragă în catacombe, iar minoritarii să de­fileze în cetate. Libertatea de a nu avea nici o credință nu se poate impune prin îngrădirea exprimării identității religioase a celorlalți. Majoritatea este obligată să se justifice și, pentru a nu leza minoritatea, să se retragă, să se replieze, să se explice. La ora actuală există o strategie clară de cucerire a centrului simbolic al României, adică a spațiului public, de creare a unui nou consens social, în care reperele sunt „valorile europene”, adică „noile drepturi ale omului” (gay rights) și „familiile alternative”.

Cum s-a ajuns aici? Simplu: prin activismul unei minorități care militează în numele drepturilor omului după principii leniniste. Firește, nu este vorba de drepturile fundamentale ale omului, care sunt universale, ci de anumite privilegii de atitudine, discriminatorii în sens invers, care sunt cerute insistent majorităților, spre culpabilizarea colectivă, cu ajutorul unui sofism de tipul următor: acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; nu îl acceptați, declarăm război, pentru că violați drepturile omului. Astfel, o atitudine marginală (pentru o stare dată a societății) este promovată ca să devină obligatoriu centrală; majoritățile cedează șantajului emoțional, eliberează centrul, iar în golul astfel creat se instalează, triumfătoare, atitudinea marginală.

Metoda de acțiune publică este deja verificată. Altfel spus, asociațiile de tip secularist și umanist vor încerca să redefinească neutralitatea ca decurgând din ateism, iar extremismul din credință. Consider că ateismul militant este mai periculos decât fundamentalismul religios nu pentru că aruncă în aer clădiri sau avioane, ci pentru că și‑a declarat ca obiectiv ridiculizarea și batjocorirea celorlalte credințe religioase. O miză importantă este transformarea rolului dreptului, în special al drepturilor omului. Dreptul nu mai este un instrument de protecție a ființei umane împotriva acțiunilor arbitrare ale autorităților statului, ci el devine o putere a cuiva asupra altcuiva. Astfel, dreptul se transformă într‑o armă de luptă în cadrul revoluției marxiste în drumul ei spre egalitate, care de această dată nu se mai realizează pe tărâm economic, între proletari și burghezie, ci pe tărâm social și cultural, între majoritari și minoritari.

Îndoctrinarea religioasă este o formă de schilodire a sufletului, de îndepărtare a oamenilor de la firescul meditației, al reflecției, al liberului arbitru. Copiii și tinerii care fac Religie nu devin habotnici din ceea ce învață la școală. Nici nu putem spune că li se spală creierele deoarece au acces la surse alternative de informare extrem de variate. Educația religioasă autentică și sănătoasă nu schimbă fața omului. Designul fizionomiei rămâne mereu același pe care îl avem din naștere. Dar chipul unui om cultivat iradiază bunătate, se înconjoară de un fel de noblețe ușor de recunoscut. Prin urmare, Religia predată în școală nu poate fi o formă de îndoctrinare nici dacă și‑ar propune, pentru simplul fapt că Religia nu e doctrină, ci în primul rând un mod de viață care aduce vigoare, împlinire și sens.