Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Admiterea la liceu pentru elevii din ţară şi românii de pretutindeni

Admiterea la liceu pentru elevii din ţară şi românii de pretutindeni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Data: 10 Iulie 2026

Pe site-ul admitere.edu.ro a fost publicată ierarhia candidaților pentru admiterea la liceu, în care elevii sunt ordonaţi după media notelor de la examenele scrise (Limba și Literatura Română și Matematică) şi în funcție de criteriile de departajare care se aplică în cazul candidaților cu medii egale. Urmează, începând cu 13 iulie, completarea opţiunilor, iar pe 22 iulie va avea loc prima repartizare computerizată. Joi, 9 iulie, a debutat şi admiterea la liceu pentru românii de pretutindeni, înscrierea având loc exclusiv online.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, au fost publicate, astfel că ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut cu 0,1% faţă de rezultatele iniţiale, ajungând la 79,1%. Pentru absolvenţii de clasa a VIII-a urmează o nouă rundă de emoţii, respectiv admiterea la liceu. Ieri, pe site-ul admitere.edu.ro, a fost publicată ierarhia elevilor pe judeţe, ordonaţi după media obţinută la probele scrise la Evaluarea Naţională.

Cei care au obţinut aceeaşi medie au fost departajați, în ordine, în funcţie de următoarele criterii:  media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a; nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale; nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale; nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă.

Potrivit metodologiei de admitere, în perioada 13-20 iulie 2026, absolvenţii vor completa opţiunile în fișa de înscriere. Ministerul Educaţiei şi Cercetării atrage atenţia că „orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită, iar numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului”.

În data de 22 iulie 2026 va avea loc repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027.

Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi și pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă este programată în 16 iulie 2026, iar comunicarea rezultatelor candidaților se va realiza prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar judeţean/al municipiului Bucureşti.

Joi, 9 iulie 2026, a debutat şi procesul de admitere la liceu pentru românii de pretutindeni „pe locurile de studii fără plata taxelor de şcolarizare, cu bursă lunară”. În perioada 9-16 iulie vor fi transmise fişele de înscriere exclusiv online, iar în 21 iulie vor fi afişate rezultatele. Admiterea la studii preuniversitare a românilor de pretutideni este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, paşii pe care trebuie să-i urmeze candidaţii, oferta locurilor şi alte informaţii utile pot fi consultate pe site-ul ISJ Iaşi .

„Pentru candidaţii din Republica Moldova, Ucraina, Albania, Macedonia, Serbia, Ungaria, precum şi pentru românii de pretutindeni, absolvenţi de gimnaziu din România sau din alte state, care doresc să-şi continue studiile liceale în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din România, sunt repartizate 950 de locuri cu bursă la nivel naţional. Sunt oferite 1.122 locuri în clasa a IX-a şi 995 la clasa a X-a. Bursa lunară este egală cu bursa socială şi se acordă pe perioada cursurilor”, informează reprezentanţii ISJ Iaşi.

Pot studia în ciclul liceal din România candidaţii români de pretutindeni care au documente ce atestă domiciliul stabil în străinătate şi care prezintă acte de studii de absolvire a gimnaziului. (O.N.)

Citeşte mai multe despre:   Evaluarea Nationala