„Asta înseamnă să fii un profesor bun: să ajungi la inima copilului”

Cetatea Iaşiului i-a cuprins în braţele-i primitoare pe miile de tineri care au participat la evenimentele prilejuite de Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Moldova (ITOM), o manifestare care promovează valori precum credința, familia, educația și cultura, sănătatea, dragostea de frumos, de ţară şi libertate. Toate aceste vlăstare, pentru a creşte în spiritul celor enumerate, au nevoie de modele: oameni, preoţi, profesori care să inspire, să-i atragă şi să-i convingă, după cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Au nevoie de profesori buni, ei înşişi conştienţi de propriile slăbiciuni, dar, în acelaşi timp, mereu disponibili pentru a se jertfi pentru binele aproapelui, capabili de autocritică şi autoperfecţionare.

Ieşenii care s-au intersectat cu grupurile de tineri ortodocşi sosiţi în capitala Moldovei pentru manifestarea ITOM au rămas impresionaţi de modestia şi buna purtare a acestora, semn că modelele nu le-au lipsit acestora nici în sânul familiei şi nici la şcoală sau în parohiile din care provin: îmbrăcămintea - potrivită cu evenimentul la care participau, cu unele semne distinctive privind locul de unde provin, tonul şi cuvintele - decente şi domoale, fără stridenţe inutile, fără bravări, băieţii - politicoşi cu fetele şi protectori. Pe scurt, fără excese de nici un fel.

Modelul de profesor echilibrat, deschis, nepărtinitor şi atent la nevoile şi, mai ales, la sufletul elevului, a fost adus în discuţie şi de părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, care a susţinut în cadrul ITOM o conferinţă la Grădina „Palas”.

„Vă recomand o carte extraordinară - «De la moarte la viaţă» a arhimandritului Paulin Lecca -, în care vorbeşte şi despre experienţa sa de profesor de religie la o şcoală din Transnistria, undeva între cele două războaie mondiale. Şi spune el acolo că nu avea decât hainele de pe el, casa care i-a fost dată cădea peste el, îl mâncau păduchii, hrană nici atât... mai găsea un cartof sau o sfeclă prin grădină şi o gătea. Iar la şcoală i-a fost încredinţată o clasă în care se găseau mulţi copii răzvrătiţi. Însă unul dintre ei, Vasilică, îi întrecea pe toţi. Ca să aveţi o imagine a ceea ce însemna acest lucru, Paulin Lecca ne zice că ultimul profesor dinaintea lui a fugit mâncând pământul de pietrele cu care aruncau copiii după el”. Aşa şi-a început istorisirea pr. Pimen Vlad.

Fără a spune cu ce inimă a intrat în acea clasă, arhimandritul Paulin Lecca surprinde două dintre virtuţile cu care profesorul ar trebui să fie înzestrat: arta dialogului şi răbdarea. „A intrat în clasă, i-a strigat pe fiecare pe nume şi a ajuns la «Vasilică» al nostru: un copil mai activ, dar isteţ. După ce a strigat catalogul, cu el a stat prima dată de vorbă, i-a pus întrebări şi a aşteptat răbdător răspunsurile. Unele chiar înţelepte. Şi la ore mereu îl lăuda, îl punea în prima bancă, îl solicita cu întrebări, până Vasilică a început a-l îndrăgi pe profesor”, a continuat părintele athonit.

Mai mult de atât, profesorul adus în discuţie de către acesta era capabil de smerenie, îndepărtând de la el slava deşartă, egoismul şi aroganţa, utilizând un limbaj accesibil: „Profesorul s-a coborât la nivelul lor de înţelegere, a transformat Sfânta Scriptură într-o poveste, pe care cu atâta emoţie o prezenta, încât nu doar el plângea, ci şi copiii. Încerca să se facă înţeles de copii şi aşa a ajuns la inima copiilor. Nu rezuma totul la relaţia aceasta formală, de la catedră la elev, ci mereu îi asculta, le spunea o vorbă bună, îi mângâia părinteşte. La finalul anului copiii au aruncat de această dată nu cu pietre, ci cu flori şi lacrimi. Iar mai tare decât toţi plângea... Vasilică. Asta înseamnă să fii un profesor bun. Să ajungi la inima copilului, să le poţi transmite că într-adevăr îţi pasă de ei, să te cobori la suferinţa lor, să-i asculţi”.

Dascălul care se roagă pentru elevii săi

Un alt model de dascăl apreciat de către elevii săi, spune părintele Pimen, este acela care se roagă pentru binele copiilor pe care îi îndrumă, care încearcă să-l aducă pe cel în cauză, împreună cu problema lui, în comuniune cu ceilalţi colegi de clasă pentru a cunoaşte, astfel, puterea credinţei, a rugăciunii împreună şi a solidarităţii dintre oameni.

„Vine des în muntele Athos un profesor din Atena, iar acesta îmi spunea că mereu a încercat să le asculte elevilor nevoile şi suferinţa, iar acestea să le împărtăşească şi colegilor care poate nu aveau habar prin ce necaz trece unul sau altul. Şi face acest lucru nu pentru ca ceilalţi copii să-l hulească, să devină bătaia de joc, ci pentru ca împreună să se roage pentru suferinţa celui în cauză, să-i fie alături şi să-l sprijine. Îi face astfel pe copii să aibă încredere în el, în Dumnezeu şi în rugăciunea spusă împreună, în ajutorul pe care îl poţi primi de la semeni dacă te destăinui şi cauţi ajutor. Copiii au sufletele curate, iar dacă se roagă cu adevărat, se înfăptuiesc minuni”.

Înainte de a transmite noţiuni, profesorii trebuie să fie capabili de compasiune, „să-i asculte, să le fie alături şi să-i ajute, mai ales în aceste vremuri cu multe provocări şi tentaţii de anturaj, cu probleme în familie...”, a mai sub­liniat pr. Pimen Vlad.

Şi părinţii sunt profesori

Tot profesori sunt şi părinţii, iar aceştia, spune părintele stareţ, trebuie să fie atenţi la înclinaţiile copilului, la ceea ce iubeşte el să facă şi să-l îndrume spre lucrurile care îi aduc bucurie. În ceea ce priveşte viitoarea profesie, copilului ar trebui să-i fie lăsată libertate totală de alegere: „Dacă îţi iubeşti copilul, stai de vorbă cu el, afli în ce direcţie vrea să meargă, iar dacă nu e spre droguri sau alte lucruri pierzătoare, nu-l opri. Să nu încercăm, ca părinţi, să impunem să facă ceea ce noi nu am realizat. Copilul trebuie lăsat liber să aleagă în funcţie de ce înclinaţii are şi în funcţie de ce îşi doreşte. Îl ghidezi, îi spui din experienţa ta ce ar fi bine şi ce nu, dar alegerea să-i aparţină lui fără să fie constrâns. Dacă îşi va lua o meserie pe care o face cu drag, niciodată nu se va plictisi, nu se va plafona, nu-i va fi greu... Şi atunci el va fi un om care nu doar va avea mulţumire sufletească şi împlinire profesională, dar va fi şi de folos familiei, cercului de prieteni şi societăţii. Altfel, se va afla într-o stare de permanentă nemulţumire şi niciodată n-o să-şi îndeplinească datoria”, a încheiat părintele Pimen Vlad.