Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie De ce aleg să fiu bun

De ce aleg să fiu bun

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Ştefania Ciungu - 10 Ian, 2022

Auzim adesea de oameni răi, de haosul şi deznădejdea care se răspândesc în lume cu o viteză uimitoare, ne lăsăm copleşiţi de efectele dezastruoase ale gesturilor şi acţiunilor unora, printre ei, de multe ori, şi apropiaţi ai noştri, uitând uneori de scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu, de cea mai mare taină și poruncă divină: iubirea. Nu este un sentiment izolat, nici un concept abstract, inventat peste noapte, nici iluzie, opinie controversată, moft, ci este viaţa însăşi.

Dacă nu simţim iubire şi, implicit, dacă nu oferim iubire, nu putem lua cunoştinţă de frumuseţea ce se oglindeşte în lume, în noi şi în ceilalţi, nu putem simţi veşnicia. Gesturile mici, mărturisite prin daruri (fie şi numai un zâmbet, o încurajare, o apreciere etc.) sunt trainice, ne înalţă spre cer, cu un pas mai aproape de iubirea supremă, de Bunul Fiu, modelul mereu actual, Iisus Hristos.

De ce aleg să fiu bun? Pentru că binele ne bucură, binele ne inspiră, binele înseamnă dragoste, adevăr, dreptate, bunătate, blândeţe, sfinţenie. Binele e la îndemâna oricui. Din puţinul pe care îl oferim, binele se multiplică şi se aşază în inimi. Credinţa că omul bun e ucenic al lui Hristos rămâne o învăţătură trainică, nepieritoare. Îndemnul e să facem loc iertării în orice fel de circumstanţe. Să iubim necondiţionat, dezinteresat, cu un dor de nestăpânit pentru Învăţătorul Hristos. El ne-a grăit în pilde, astfel încât tot omul să-I înţeleagă Cuvântul, să-şi apropie comunitatea din care face parte şi să găsească sens în rostul faptelor bune fără de care mântuirea ar fi imposibilă.

De ce aleg să fiu bun? Pentru că suntem creaţie în orice clipă a existenţei noastre. Gândului bun i se adaugă mereu milostenie, fapte. Uitându-ne puţin în urmă, am trăit aşteptarea sărbătorilor. Copiii, mari şi mici, s-au pregătit de colinde în întâmpinarea lui Moş Crăciun. La ceas de seară, în Ajun, oamenii au devenit mai veseli şi parcă mai buni decât în restul anului. Şi-au făcut timp pentru cei dragi, şi-au făcut loc în suflete pentru a sărbători Praznicul Domnului, familii s-au reunit, aşezân­du-se la aceeaşi masă, porţile bisericilor s-au deschis larg şi oamenii au pătruns în ele, cu nădejdea că Dumnezeu e prezent în tot şi în toate şi mereu Se îndură să ne asculte rugăciunile. 

Gesturi de iubire creştină

Bucuria unor daruri oferite e la fel de profund simţită ca bucuria darurilor primite. Ori poate chiar mai mult, atunci când un chip de copil ne zâmbeşte fericit. Anul trecut, liceul nostru şi-a propus să fie partener la fapte bune cu Centrul Comunitar şi Magazin de caritate al Asociaţiei de Medicină pentru Sănătate Publică „La Taica Lazăr”, în cadrul căruia se derulează mai multe proiecte sociale, ajutând copii din spitale, din şcoli, din comunităţi, dar şi oameni fără adăpost. Încă de la prima vizită, am avut sentimentul că am păşit „pe tărâmul lui Moş Crăciun”, de la felul în care am fost primiţi în Magazinul de caritate până la modul de prezentare a activităţii, copleşindu-ne dragostea cu care ni s-a vorbit despre misiunea darurilor ce vor fi distribuite în mai multe locaţii din ţară. Într-adevăr, spaţiul şi modul de amenajare a darurilor sunt impresionante, dar şi entuziasmul unor oameni inimoşi, „spiriduşii Moşului”. Abia aşteptăm să revenim cu noi daruri: cărţi, rechizite, suvenire etc.

Exemplul celor care se implică în gesturi de iubire creştină va fi un reper pentru încă o mână de oameni, apoi tot aşa, alţii se vor alătura, vom fi uniţi în bunătate, în dragostea pentru Dumnezeu Tatăl, Cel care a iubit lumea, creaţia Sa, atât de mult încât pe singurul Său Fiu L-a dat, prin Jertfa Sa oferindu-ne tuturor Răscumpărarea, şansa îndreptării, a iertării.

Bunătatea e călăuzitoare, o alegere ce ne aduce linişte în suflet, motivaţia pentru a trăi intens, preţuind viaţa, uneori tânguindu-ne, împovăraţi în nevoi, neputinţe, alteori minunându-ne de propriile reuşite, învăţând din greşeli. Şi poate că nimic nu e întâmplător...  Bunătatea devine o deprindere, în timp, un mod de a fi, de a simţi, de a gândi, de a visa cu ochii deschişi, când privim cu luare-aminte la zidirea acestei lumi frumoase, lumea în care ne-am născut şi ne ducem zilele.

E uşor să te înconjori cu oameni de ispravă, de o bunătate inimaginabilă, mai ales dacă tu însuţi eşti un om bun. Pur şi simplu, oamenii se bucură că exişti, că le eşti prin preajmă, îşi vor deschide inima, împărtăşind lucruri, simţind în inimi bunătatea divină, Izvorul iubirii, căci, spune Mântuitorul, „unde se vor aduna doi sau trei în numele Meu, acolo voi fi şi Eu, în mijlocul lor”.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost, şi este întotdeauna, un prilej de bunăvoinţă, milostenie, trezire a conştiinţei, astfel încât să ne aducem aminte că suntem vremelnici, plămădiţi din lut „cu suflare de viaţă“ şi, la trecerea la cele veș­nice, vom fi primiţi în Împărăţia cerurilor dacă faptele noastre ne reprezintă ca fiind vrednici.

Bunătatea se simte în cuvânt, în ochi, în gând, în rugăciunile noastre. Binele e peste tot. Important e să îl observăm şi să îl apreciem cum se cuvine... Spre exemplu, într-o zi, recent, m-a surprins răspunsul unui elev de clasa a IV-a, când în manualul de religie era o întrebare legată de textul lecţiei: „Ce i-ai scrie lui Dumnezeu, dacă ar fi să te afli într-un moment greu?“ El a răspuns prompt, fără  ezitare: „I-aş scrie lui Dumnezeu să îi dea sănătate şi bucurii în viaţă celui ce mi-a pricinuit mie momentul greu“.

Binele şi răul sunt în antiteză. De multe ori, unii oameni se complac ori caută anumite compromisuri, dar se ştie că binele este cu adevărat calea dreaptă, după Cuvântul Domnului şi predica Bisericii creştine, calea tămăduitoare prin Jertfa Golgotei, „lumină din lumină“, sensul deplin al existenţei, speranţa în ziua de mâine, scopul final fiind cunoaşterea Creatorului nostru prin comuniune şi slavă.

Citeşte mai multe despre:   ora de religie