Nevoile și vulnerabilitățile copiilor supradotați

Copiii supradotați au un coeficient de inte­ligență (IQ) peste 130, constatat în urma unei testări. În funcție de vârstă, există mai multe tipuri de teste care se folosesc pentru aflarea IQ-ului, evaluările micuților putându-se realiza începând cu vârsta de 3 ani. Copiii supradotați sunt o provocare pentru părinții lor, familia trebuind să învețe despre vulnerabilitățile și nevoile lor. Ei trăiesc totul mult mai intens, gestionând cu dificultate emoțiile și relațiile cu persoanele din jurul lor.

Unii părinți observă la copiii lor manifestări foarte diferite față de comportamentul firesc pentru vârsta lor și, neștiind cum să procedeze, îi testează, în speranța că pot afla o explicație. Printre modurile de acțiune ale copiilor supradotați, Diana Mirea, specialist în educarea copiilor supra­dotați și profesor pentru învățământul preșcolar și primar, a enumerat: „Unii stau foarte retrași, nu răspund și nu-și fac prieteni. Alții ies în evidență prin violență verbală și emoțională, răspunzând când nu sunt întrebați, luptând pentru dominare cu profesorul. Unii cunosc cuvinte savante pentru vârsta lor și le folosesc în contexte potrivite. Mulți se joacă cu copii mai mari decât ei, având preocupări mature pentru vârsta lor”.

Trăire mult mai intensă

Prima reacție a părinților după ce află că propriul copil este supradotat este de confuzie. Mulți se întreabă adesea: „Și acum ce fac?”. Specialiștii recomandă mai multe direcții de lucru. Prima ar fi ca părinții să înceapă o consiliere parentală pentru a învăța cum să inter­acționeze cu un asemenea copil și să-i identifice în mod corect nevoile și vulnerabi­litățile. Apoi să-l introducă pe micuț într-un grup de suport specific nevoilor sale. „Un copil supradotat trăiește totul mult mai intens, fie că sunt sunete, atingeri, lumini sau emoții. El are nevoie de mai mult timp de gândire decât ceilalți copii, mai ales când trebuie să mediteze la ceva anume. De asemenea, unii au nevoie de suport pentru a se exprima verbal și atunci trebuie să le asigurăm un spațiu propice pentru a vorbi. În general, recomand părinților să le dezvolte acestor copii gândirea flexibilă și să nu mai insiste pe dezvoltarea părții cognitive, ci să lucreze pentru dezvoltarea armonioasă la nivel emoțional, unde ei sunt atât de deficitari”, a completat Diana Mirea.

Un copil supradotat se va dezvolta armonios pe toate palierele personalității sale dacă triunghiul părinte-elev-profesor lucrează eficient, căci dacă un singur palier dintre acestea lipsește nu se poate observa nici un progres. Conlucrarea constantă între părinți-copil-profesori este esențială pentru ca micuțul să aibă repere stabile în înțelegerea tuturor aspectelor cu care se întâlnește zi de zi. Despre acest aspect Diana Mirea a mai adăugat: „Acești copii au asincronie în dezvoltare, ceea ce înseamnă că partea cognitivă este mult mai dezvoltată decât partea lor emoțională. Practic, ei învață foarte mult rațional, verbal și matematic, dar nivelul emoțional nu ține pasul cu această amplă dezvoltare a cognitivului și atunci integrarea emoțiilor se face mult mai greu. Mulți părinți cad în capcana așa-zisei dezvoltări emoționale în mod rațional, vorbind despre emoții și nu punându-i pe copii să trăiască emoțiile așa cum sunt ele. De aceea este important ca unui copil să i se asigure un context sigur pentru experimentarea emoțiilor, în care adultul să-l asiste cu maximă înțelegere și acceptare. Și atunci copilul va înțelege și integra acea emoție”.

Este important ca un copil supradotat să nu fie pedepsit și învinovățit atunci când se exprimă diferit față de majoritatea copiilor, indiferent de context. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil ambii părinți ar trebui să-și integreze armonios propriile trăiri, astfel încât ei să fie sursă de armonie, înțelegere și acceptare pentru micuț, căci un copil nu va putea integra o emoție pe care adultul din preajma sa nu a reușit să o integreze.

Gestionare dificilă a emoțiilor și interacțiunilor

Principala vulnerabilitate a copiilor supra­dotați o reprezintă gestionarea dificilă a emo­țiilor și a interacțiunilor cu persoanele din jurul lor. Fiind perfecționiști, copiii supradotați sunt nemulțumiți de rezultatele lor, pe care doresc să le îmbunătățească, uneori la infinit. Acest aspect poate fi echilibrat prin dezvoltarea părții emoționale, așa încât să înțeleagă și să accepte perfecțiunea și imperfecțiunea unui anumit aspect din viața lor.

În cei 8 ani de când lucrează cu copiii supra­dotați, Diana Mirea a avut rezultate foarte bune, despre care ne-a mărturisit: „Lucrez mult cu copiii supradotați pe partea emoțională, interacțiune și senzorial. Aceste trei dimensiuni sunt cele mai importante. Am văzut multe schimbări în bine la copiii cu care lucrez. Rezultatul cel mai spectaculos l-am obținut cu un băiețel cu care am lucrat timp de 3 ani. Avea IQ-ul 156 și a fost o provocare pentru mine, căci genialitatea este greu de gestionat la un IQ peste 150. El se manifesta mult la nivel fizic fiind hiperkinetic, sărea foarte mult sau își freca mâinile, căci nu știa ce să facă cu emoțiile pe care le percepea. Am lucrat constant atât cu copilul, cât și cu părinții lui, încât acesta a ajuns la o dezvoltare armonioasă, în prezent fiind un merituos elev de liceu”.

Mulți părinți se sperie când află că micuțul lor este supradotat și puțini se bucură. Neștiind cum să procedeze, cei mai mulți îl vor îndemna să lucreze tot pe plan cognitiv, cumpărându-i încă o culegere la matematică sau trimițându-l la încă un concurs. Puțini părinți caută să se informeze despre cum îl pot ajuta corect pe copil și foarte puțini cer sprijinul unui specialist. Din păcate, în România există puține centre educative cu activități specifice pentru copiii supradotați și de aceea fiecare familie se descurcă așa cum consideră mai bine. Recomandarea specialiștilor este ca mai întâi părinții să fie îndrumați pentru a ști cum să facă față provocărilor unui copil supradotat, ulterior consilierul lucrând împreună cu părinții și copilul. Și abia apoi micuțul poate fi integrat în activități de echipă cu alți copii.

Expunerea la medii variate

Pe lângă competențele de consilier în edu­cația copiilor supradotați, Diana Mirea este și mama unui băiețel cu IQ 150 și ne-a împărtășit informații din propria experiență: „Pot spune că este foarte greu. Întâmpin multe dificultăți începând de la somn (adoarme greu și se tre­zește des noaptea) până la particularități legate de mâncare și gusturi, relația cu fratele mai mic și bunici etc. În același timp trebuie să fiu atentă la propriile trăiri, pentru a transmite cât mai puțină tensiune în jurul meu. Recomand, în general, părinților ca micuții să fie expuși la medii diferite, cum ar fi să meargă desculț prin iarbă sau pădure, să-i lase să se murdărească pe mâini și să facă diverse figurine din diverse materiale etc. De asemenea, este bine să le oferim cât mai multe feluri de mâncare preparate de persoane diferite, pentru că fiecare folosește alte condimente. Experimentarea mai multor mirosuri îi determină să devină conștienți de ceea ce percep”.

Fiind perfecționiști, copiii cu un IQ ridicat devin inflexibili și de aceea practicarea unor exerciții fizice ajută la flexibilizarea gândirii. Dezbaterile pe diverse teme le extind perspectiva asupra unui obiect, situații sau persoane. La nivel emoțional, se poate discuta în familie cu copilul despre emoțiile pe care le-a trăit în ziua respectivă, care a fost cea mai intensă și de ce. Mima este un joc important pentru partea emoțională, copilul, punându-se în pielea unor personaje sau mimând emoțiile acestora, dobândește perspective diferite. Curiozitatea este o caracteristică importantă a copiilor supra­dotați, când sunt mici, întreabă despre soare, stele, roboți, iar pe măsură ce cresc se vor interesa despre fizica cuantică, genetică, aspecte etice și morale. De aceea, educația unui copil supradotat trebuie realizată cu multă atenție pentru a pune în valoare darurile cu care s-a născut și pentru armonizarea perso­nalității sale.