Să-L întrebăm pe Hristos!

Duhul tulburării, al revoltei, al scotocirii după noi probleme, al încurcării în polemici invadează zi de zi mediul online, cotropind mințile oamenilor. Prin lucrarea acestui duh lumea este tot mai divizată. Nici măcar în preajma Învierii nu a stat degeaba, ci după dictonul „divide et impera”, a agitat societatea civilă. Subiectul polemicii a fost data sărbătoririi Sfintelor Paști. Problema este veche și evident nu se rezolvă în presă, ci în Sinod, singurul îndreptățit să gestioneze asemenea subiecte, după cuvântul Evangheliei: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28).

Dar scopul de a tulbura pacea Bisericii a fost atins. „Pace vouă!” Unde este pacea dăruită de Hristos? Cine nu vrea să primim acest dar al Învierii? Iar presa continuă să tulbure zilele Patruzecimii. Oricum, problema reală nu este calendarul, ci comuniunea. Alini­erea calendarului, dacă nu este realizată de toată Ortodoxia, pune comuniunea cu celelalte confesiuni creștine mai presus de comuniunea cu celelalte Biserici Ortodoxe. Iar încercarea de a deznoda rațional nodul gordian este sortită eșecului, el trebuie tăiat cu sabia duhului.

Într-o conferință despre pro­blemele tinerilor, părintele Nicolae Tănase a fost întrebat de un student dacă poate să meargă la discotecă. Toată lumea se aștepta la un răspuns negativ, care desigur ar fi născut alte discuții. Părintele a tăiat nodul simplu, cu lumina Duhului Sfânt. I-a ­spus studentului să se ducă, să deschidă ușa discotecii și să spună: „Hristoase, după Tine!” Și dacă Hristos ar intra acolo, să intre și el. Un răspuns limpede, ca lumina lui Hristos ce lumi­nează tuturor.

Polemica iscată pe marginea calendarului deschide două pro­bleme. În primul rând ne amin­tește cum se iau deciziile bune: să fie întrebat Hristos. Voia lui Dumnezeu în toate, a nimănui altcuiva. În al doilea rând se ridică întrebarea: Care Hristos? Aici va fi nevoie de profesori de religie foarte bine pregătiți pe probleme interconfesionale, pentru lămurirea elevilor care con­si­deră că este un singur Dumnezeu, deci toate religiile sunt bune, cu atât mai mult confesiunile care sărbătoresc împreună Paștile.

Voia Domnului

Greu lucru. Dar esențial, după cuvântul părintelui Rafail Noica: „Vor fi la Judecată două tabere: cei care vor fi zis în viața lor lui Dumnezeu: Facă-se voia Ta! și cei cărora Dumnezeu le va zice la Judecată: Facă-se voia ta! Și dacă Dumnezeu îmi spune mie Facă-se voia ta! și eu mă voi duce să îmi fac voia mea, asta este iadul! Când vom înțelege, frați și surori, că singurul lucru de dorit, singurul Rai este să putem trăi Facă-se voia Ta, Doamne”. Și atunci este de o importanță capitală să îi învățăm pe elevii noștri să caute cu orice preț să afle și să împlinească voia lui Dumnezeu, pentru moment în viața lor, dar și pe mai departe, când poate vor fi în funcții de conducere lumești sau bisericești, în viața poporului lor. Fiindcă numai așa vor avea pace, atât în lume,  cât și veșnic, când se vor socoti și urmările faptelor celor ce au luat hotărâri în numele neamului din care se trag.

Sunt nenumărate locuri în pro­gramă în care elevii iau cunoștință de voia lui Dumnezeu, exprimată concret prin poruncile Sale, de la cea din Rai, de a nu gusta din pomul cunoștinței binelui și a răului, până la Legile morale ale Vechiului și Noului Testament, concentrate în Decalog și Fericiri. Apoi, o găsesc în contexte variate din ­Sfânta Scriptură, fie prin glasul profeților, fie prin situații de viață în care este vădită pronia sau judecata lui Dumnezeu. Părintele Sofronie Saharov arată că „este esențial să citim Evanghelia, cu care nu se poate compara nici o altă carte. Apoi, viața noastră va fi construită pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și vom începe să ne gândim și să luăm decizii în spiritul poruncilor divine”. Citirea Scripturii este o modalitate practică de a-i învăța să facă, după cuvântul părintelui Nicolae Tănase, voia lui Hristos în diferite situații din viață. În plus, lecțiile despre istoria Bisericii dezvăluie voia lui Dumnezeu expri­mată în hotărârile și canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, adoptate sub insuflarea Duhului Sfânt. Într-un articol recent am arătat că elevii pot afla voia Domnului prin glasul părintelui duhov­nic și prin cercetarea marilor ne­voitori contemporani.

Dar, care Domn?

E o întrebare legitimă aceasta: care Hristos? Și esențială, pentru că mântuirea atârnă de El. Obișnuiam să le fac elevilor o schemă pentru a-i lămuri că, deși este un singur Dumnezeu, religiile monoteiste sau confesiunile creș­tine ni-L arată diferit. Puneam în centrul tablei un soare și pe margine mai mulți oameni care se uitau la el prin ecrane variate. Soarele era Dumnezeu, iar ecranele conțineau învățăturile de credință, adică filtrele prin care oamenii Îl cunoșteau. În prima etapă, schema încadra creștinis­mul în contextul marilor religii. Astfel, pe ecranul creștinului Me­sia era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind cel mai mare profet, Cel ce S-a revelat pe Sine. Pe ecranul ­iudeului, Mesia, Hristosul, este încă așteptat, cel mai însemnat profet fiind Moise, iar pe ecranul musulmanului Hristos este un profet, fiul Mariei, cel mai mare profet fiind Mohamed. Evident, prin faptul că în creștinism Îl cunoaștem pe Dumnezeu de la Însuși Fiul lui Dumnezeu arată că numai în această religie ecranul arată ade­vă­rul. În a doua etapă, soarele era Hristos, iar pe ecranele confesiunilor creștine erau învățături spe­cifice: pe al ortodoxului, conform Crezului niceo-constantinopolitan, pe cel catolic și pe cel protestant, cu filioque. Adăugam și alte elemente distinctive, spre exemplu că Maica Sa a fost concepută natu­ral, sau prin Imaculata concep­țiune, respectiv că nu trebuie cinstită în mod deosebit, apoi pro­blema „fraților Domnului”, pro­blema Euharistiei etc. Și aici, hotă­rârile și canoanele Sinoadelor ecu­menice, din perioada în care creș­tinătatea era una, arată clar că numai ecranul ortodox Îl arată pe Mântuitorul așa cum este, de a­ceea comuniunea euharistică in­terconfesională nu poate avea loc, pentru că nu se mărturisește a­celași Hristos. Deși de ani buni se solicită, în numele solidarității și al corectitudinii politice, să nu se mai studieze în amănunt pe di­fe­rențele interconfesionale, a­ceas­ta va deveni o necesitate atunci când forma va fi una (data Învierii), dar fondul va rămâne di­vers (învăță­turile despre Cel înviat). Altfel, vom avea o mare confuzie în sufletele elevilor.

Cuvinte lămurite

Revenind la polemica amintită, dacă manipularea mediatică se bazează pe crearea unor stări de teamă, de conflict, de mândrie sau negative pe marginea datei cele­brării sărbătorilor cu dată schim­bătoare, ieșirea de sub vraja ei se face urmând povețele părintelui Ghelasie de la Frăsinei care, ase­menea unor porunci, ne învață voia lui Dumnezeu: „să nu te alar­mezi, să nu te contrazici, nu îți arăta nevoința, nu blama răul”. Și știm că este voia Lui, pentru că așa a făcut Hristos: nu S-a temut, a fost blând și smerit cu inima și s-a rugat pentru cei ce Îl răstig­neau zicând: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac”. Cu adevărat nu știau ce fac, pentru că dacă ar fi cunoscut durerea păcatului, veșnic vie, nu l-ar fi făcut. Și aceasta pentru că nu L-au recunoscut pe Hristos ca Domn și Dumnezeu adevă­rat. Oare noi astăzi știm ce facem? Căci Domnul spune: „Se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci min­cinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi” (Marcu 13, 22).

De aceea, să ne rugăm să-L măr­turisim pe Hristos Cel adevărat și să facem ce vrea Dumnezeu în toate, atât noi, cât și mai-marii noștri. Să-i învățăm pe elevi ca în loc să comenteze sau să blameze întâistătătorii noștri bisericești și lumești să-și împlinească datoria de a se ruga pentru ei. Rugăciunea aceasta este un mod practic de a împlini voia Domnului și de a contribui la unitatea Bisericii, pentru că, după cuvântul părintelui Rafail Noica, „toate se leagă și se dez­leagă în duh și în nevăzut”.