Școala on-line din mers, provocare acceptată

Dumnezeu mi-a arătat, întotdeauna, m-a ajutat să simt și să intuiesc cea mai potrivită alegere. Așa am simțit și în toată această perioadă tulbure, de izolare, greu de îndurat de către copii, care mai ieri alergau plini de energie pe holurile sau în curtea școlii, pe terenul de sport și care s-au văzut închiși în case, opriți de la a se manifesta firesc. Am simțit că trebuie să fac ceva, să mă adaptez, pentru că îmi lipseau, cum și lor le lipseau discuțiile noastre de suflet. Mai întâi, le-am transmis pe grupurile de WhatsApp dorința și îndemnul de a ne întâlni în rugăciune, în fiecare seară la ora 21:00. Le-am trimis Rugăciunea Părintelui nostru Patriarh, scrisă pentru această pandemie și mi-au mulțumit. Părinți și copii ne-am rugat și ne rugăm împreună și simțim o alinare binevenită. Dar era nevoie de încă ceva: să ne vedem, să vorbim în direct! 

Cu toate că, la ședințele cu părinții, recomandam acestora să-i țină pe copii cât mai departe de telefoane, să le stabilească un program strict pentru a nu-și distruge sănătatea, am purces acum la întâlniri on-line, de 30-40 de minute, cu elevii de gimnaziu. Desigur, doar cu cei care și-au permis acest lucru. Din 30 de copii din clasa a V-a, la care sunt dirigintă, doar 17 au putut participa la întâlnirile noastre. S-au bucurat să ne vedem, să fim față către față și, totodată, izolați, să schimbăm replici ca la școală, ceea ce ne-a făcut foarte bine din punct de vedere psihic. Spre finalul sesiunii întrebau: „Când ne mai vedem, doamna? Putem și mâine!?”

Pregătirea pentru a preda on-line

Eram eu pregătită pentru a folosi o astfel de aplicație? Deloc. Am fost nevoiți cu toții să ne adaptăm, să ne vedem săptămânal, să învățăm din mers. Noi, adulții, învățăm acum de la copii, mai pregătiți pentru digitalizare și mai receptivi. Am petrecut foarte mult timp să învăț cum stau lucrurile cu astfel de aplicații și platforme, necesare în această perioadă, apoi a trebuit să-mi „convertesc” lecțiile clasice în material ce poate fi predat on-line (utilizam și înainte metode moderne, dar pentru fracțiuni de lecție). Am stat cu ochii în ecranul laptopului mai mult decât aș fi crezut că pot rezista și m-am autodepășit. Am urmărit tutoriale despre aplicații, am întrebat colegii mai pricepuți, iar acum sunt sigură pe mine și, chiar dacă mai am multe de învățat, pot transmite elevilor mei o lecție completă, în direct sau pe o platformă agreată de Ministerul Educației. 

De dragul lor lucrez până târziu în noapte la materiale scurte, dar pline de învățături, creez rebusuri interesante, mă abonez la platforme ajutătoare fără să țin cont de costuri, caut teste încurajatoare, prin simplitatea și mesajul lor, mă rog să am inspirație, să găsesc ce caut și să fie exact ce au nevoie pentru a putea privi încrezători spre viitor. Consider că ar trebui să ne grăbim în a rezolva situația copiilor rupți de mijloacele moderne de comunicare de astăzi, a celor care nu pot învăța on-line din cauza lipsurilor materiale. Altfel, vom contribui la apariția unei noi categorii de copii, a celor needucați, abandonați, lăsați într-o prăpastie a indiferenței și a necunoaș­terii.

Este foarte trist când un părinte mă întreabă cum să procedeze cu trimiterea temelor sau cu primirea lecțiilor dacă nu are acces la gadgeturi și internet. În astfel de situații, sentimentul meu este că nu sunt un profesor complet, că nu-mi fac datoria așa cum trebuie, că undeva, izolat în neputința lui, un suflețel dezamăgit așteaptă conectarea cu școala, pentru că e singur, căci părinții sunt la serviciu. Și se vede acum ce rol important are școala pentru om, pentru copilul care trebuie să primească educație de la profesori anume pregătiți, nu doar de la părinți, pentru a fi un om complet. Și mi se pare o responsabilitate uriașă a socie­tății actuale, a noastră, a tuturor, dar mai ales a celor care pot decide viitorul și schimbarea necesară, căci vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care acești copii au rămas marcați pe viață.

O lecție despre jertfă

Da, avem și noi căderi, dar cumva trebuie să ne întindem mâna să ne ridicăm reciproc, să ne sprijinim unul pe altul și să nu-i lăsăm căzuți tocmai pe copii, de la care vine de obicei mare parte din energia noastră. Tocmai pe ei, care ne stimulează pentru a le apărea în față tot mai pregătiți, încărcându-ne sufletește cu ino­cența și căldura lor. Privind acum în urmă, îmi vine în minte cuvântul „jertfă”, pentru că am tot vorbit copiilor despre Jertfa Mântuitorului și nu pot să nu mă întreb: oare a vrut Dumnezeu să ne dea o lecție despre jertfă, pe care omenirea a uitat să o mai perceapă așa cum trebuie? Nu cumva ne-a forțat un pic pe noi la jertfirea cotidianului agitat și nebunesc ca să avem mai mult răgaz pentru a pricepe Jertfa lui Hristos? Poate fi considerat o jertfă efortul nostru de a ne petrece viața altfel, cu nesiguranța, teama, boala molipsitoare, restricțiile, izolarea, adaptarea? Privind înainte, tot la jertfă mă duce gândul, la cea a elevilor din anii terminali (având și eu unul acasă), la jertfa angajaților din sistemul medical, a slujitorilor Bisericii, a polițiștilor și militarilor, a cadrelor didactice, a tuturor celor nevoiți să circule spre folosul celorlalți. Oare e jertfă? Răspund cu un mare Da! Unii jertfesc timp, alții bani sau vacanțe, alții sănătate sau educație și n-ar fi rău dacă am putea învăța fiecare sensul real, profund, spiritual, al cuvântului jertfă, care în DEX are cea mai frumoasă definiție: „Om sacrificat pentru un scop înalt”. 

Așadar, am acceptat provocarea. Ne hrănim cu speranța că ne călăuzește Lumina lui Hristos, fără de care noi am orbecăi derutați și confuzi într-o lume plină de griji și pericole, de amenințări și tristețe. În perioada de pandemie pe care o traversăm, am primit cu toții lecții despre prietenie și trădare, durere, speranță și credință, materialism și valoarea banilor, empatie, milostenie, fidelitate și curaj, despre răbdare și dreptate, adevăr și minciună, despre sănătate și virtute. Și trebuie să transmitem copiilor cât se poate de convingător faptul că Dumnezeu, Care ne-a dăruit viața, familia, prietenii, sănătatea, natura, înțelep­ciu­nea de a le valorifica, pentru că este un Dumne­zeu al iubirii și al păcii, nu ne vrea triști sau suferinzi, ci buni, iertători și luminoși. „Un popor al Învierii”, după cum mărturisește pr. Constantin Necula într-una dintre cărțile sale.