Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Şcolile pot adopta scenariul roșu doar dacă se impune
Autorităţile trebuie să menţină şcolile deschise „atât de mult cât se poate”, după cum a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Totuşi, dacă într-o localitate rata de infectare depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori, şcolile vor trece în sistemul de învăţare on-line. În acelaşi timp, pe timpul stării de alertă, respectiv urgenţă, personalul din învăţământ ar putea primi un stimulent financiar „de risc” dacă şeful statului va promulga o lege adoptată marţi în Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că „autoritățile trebuie să mențină școala în funcţiune atât de mult cât se poate” şi recomandă nu doar respectarea tuturor măsurilor de siguranţă, ci şi evitarea „ştirilor panicarde”: „Trebuie să evităm știrile panicarde și descrierea unor situații extreme care, sigur, teoretic sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie să încerce să mențină școala în funcțiune atât de mult cât se poate. În măsura în care numărul de bolnavi crește peste o anumită limită, se va trece la învățământul on-line, dar nu peste tot și nu toți odată”, a declarat şeful statului, în cadrul unei conferințe de presă susţinute zilele acestea. Cursurile faţă în faţă sunt mult mai eficiente chiar dacă, adaugă preşedintele, „față de lunile martie-mai, s-au făcut progrese semnificative, iar directorii, profesorii și elevii au învățat cum să folosească on-line-ul pentru a nu pierde prea mult din lecții”.
În acelaşi timp, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că şcolile vor trece pe scenariul roşu, respectiv la învăţământ on-line, dacă într-o localitate se depăşeşte pragul de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis ca, la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în căminele de elevi şi studenţi, să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, „pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază”, se mai arată în Hotărârea nr. 49 din 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea CNSU mai menţionează că activitatea în creșe, grădinițe și afterschool-uri se va desfășura numai cu respectarea condițiilor şi măsurilor de prevenţie stabilite prin ordin comun al miniștrilor educației, muncii și sănătății.
Personalul din învăţământ ar putea primi, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus, un stimulent financiar „de risc”, ca urmare a adoptării de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a unui proiect de lege ce va merge spre promulgare la preşedintele Iohannis. Acesta a menţionat că va solicita Guvernului să precizeze dacă există bani în acest sens „şi vom lua decizii în consecinţă”.
Potrivit proiectului adoptat în Parlament, stimulentul de risc acordat cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior va fi în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă.
(Oana Nistor)