Prin intermediul programului organizat de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale și Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, adresat studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, am ajuns anul acesta în Sfântul Munte, unde am stat aproximativ trei săptămâni, împreună cu un alt coleg de facultate. În timp ce mergeam pe drum și ne apropiam de portul orașului Ierissos, simțeam o stare de bucurie și de pace mai aparte. Cred că era un semn de la Maica Domnului că ne apropiem de grădina ei, Sfântul Munte Athos.
Cu vaporul am ajuns repede și am putut observa cum Mănăstirea Vatoped răsare în fața noastră, semănând cu o mare cetate, oferind o priveliște unică. Este și o oarecare bucurie să știi că mulți domnitori români, printre care Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Neagoe Basarab, au făcut numeroase danii și au contribuit la construirea multor edificii din cadrul acestei mănăstiri athonite.
Nu ne-a luat mult timp să ne încadrăm în programul mănăstirii. La ora 4 eram prezenți la slujba de dimineață, care includea Miezonoptica, Ceasurile și Utrenia. Fiindcă eram cu ascultarea la Trapeză (adică la sala de mese), programul nostru nu ne permitea să stăm tot timpul la sfintele slujbe, astfel că, pe la ora 5, ne duceam pentru a pregăti masa, care începea în jur de ora 8 dimineața, întorcându-ne pe la ora 6 în Katholikon, adică în biserica principală. După terminarea Utreniei, Sfânta Liturghie urma să fie oficiată în multele dintre paraclisele mănăstirii. La ora 17 începea slujba Vecerniei, urmată de a doua masă de la ora 18, iar apoi se săvârșea slujba Pavecerniței, în Katholikon.
Desigur, după cum și părintele stareț Efrem ne spunea, cei care aveau ascultări în timpul slujbelor erau sfătuiți să rostească rugăciunea lui Iisus: „Κύριε Ιησού Χριστέ, ελέησόν με”/ „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, cu voce tare sau în șoaptă, tot timpul. De altfel, acesta era și tipicul mănăstirii, care a preluat rânduiala Sfântului Iosif Isihastul și care a fost continuată de ucenicul său, cuviosul Iosif Vatopedinul.
Interacţiunea cu monahi vatopedini
Am dobândit mult folos duhovnicesc în cadrul ascultării, deoarece am avut ocazia de a întâlni și interacționa cu monahi vatopedini care aveau o vădită trăire lăuntrică, care se oglindea în purtări și chiar pe chipul lor. Responsabilul cu ascultarea la Trapeză era părintele Herakleidios, un monah plin de dragoste și voie bună. Într-o împrejurare, ne-a povestit despre momentul mutării la cele veșnice a părintelui lor duhovnicesc, cuviosul Iosif Vatopedinul, despre cum după puțin timp, contrar unui om adormit de curând, pe chipul său se așternuse un zâmbet, vădindu-se astfel biruința Mântuitorului Iisus Hristos asupra morții. De asemenea, ne-a mai spus că, în momentul deshumării sfintelor moaște ale cuviosului, o bună mireasmă a împresurat tot locul. Impactul este cu mult mai mare atunci când auzi asemenea mărturii prin viu grai, tocmai de la un ucenic de-al părintelui. Cert este că aceasta m-a bucurat tare mult și m-a întărit în credință.
Mult ne-am folosit și din cuvântările părintelui stareț Efrem, care erau rostite de regulă la masa de seară, după ce la Trapeză se citea din Sfânta Scriptură sau dintr-o carte cu folos duhovnicesc. Cuvântările părintelui stareț vizau aproape de fiecare dată viața monahală și importanța dragostei, a smereniei, a trezviei, a lepădării de sine și a ascultării, dar desigur nu excludea nici îndrumări adresate mirenilor prezenți. Aceste cuvântări duhovnicești ne hrăneau, după cum ne amintește Mântuitorul: „Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei 4, 4).
O altă mare binecuvântare a fost aceea că am putut să ne închinăm și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Mănăstirea Vatoped, cunoscute sub diferite denumiri. Fiecare dintre acestea are o istorioară specială care merită să fie cunoscută. Icoanele făcătoare de minuni sunt în număr de șapte: „Vimatarissa”, adică „Altărița”, este cea mai renumită icoană, așezată chiar pe scaunul arhieresc din Sfântul Altar al Katholikonului; „Paramythía”, adică „Mângâietoarea”; „Pantanassa”, adică „Împărăteasa a toate”, cunoscută ca icoană vindecătoare de cancer; „Antifonitria”, adică „Împotrivă glăsuitoarea”; „Esfagmeni”, adică „Cea Înjunghiată”; „Elaiovrytissa”, adică „Izvorâtoarea de untdelemn”, și „Pyrovolitheisa”, adică „Cea Împușcată”, aceasta din urmă se află deasupra porții de intrare în mănăstire.
De asemenea, în fiecare zi, după masa de seară, în Katholikon sunt scoase spre închinare următoarele sfinte odoare: Sfântul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, o bucată din trestia de la Răstignirea Mântuitorului, cinstitele capuri ale Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Evdochim Vatopedinul și moaștele Sf. Iosif Isihastul. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie bucuria duhovnicească, dar și o oarecare teamă care te cuprinde închinându-te la aceste sfinte odoare.
Alte puncte de vizitat din mănăstire au fost biblioteca și muzeul. Biblioteca se află în „Turnul Maicii Domnului” și deține un foarte mare număr de cărți, aproximativ 40.000 de exemplare și 310.000 de documente, dar și cele mai multe documente românești, în număr de circa 14.000. În muzeu sunt păstrate cele mai importante icoane ale mănăstirii, printre care două icoane, una cu Sf. M. Mc. Dimitrie și una cu Sf. M. Mc. Gheorghe, hrisoave ale împăraților bizantini, manuscrise antice și scrisori ale domnitorilor din Moldova și Muntenia, dar și obiecte bisericești.
În timpul liber, ne-am putut duce la chiliile românești din preajmă, adică la chilia Sf. Ipatie, care este la 15-20 de minute de mers pe jos, sau la Colciu, unde s-a nevoit cuviosul Dionisie Ignat, propus spre canonizare. La chilia Sf. Ipate am putut poposi mai mult și am primit un cuvânt de învățătură de la monahul Dionisie. De asemenea, la Schitul Colciu am discutat cu monahul Siluan despre ceea ce înseamnă viața monahală.
Am avut și ocazia de a participa la o mare sărbătoare a mănăstirii, dedicată Sfinților Vatopedini, în număr total de 66. A fost o priveghere mai lungă, care a durat de la ora 21 până la 3 dimineața și am putut să ne închinăm la mai multe sfinte moaște, care nu sunt scoase în mod obișnuit, cum ar fi moaștele Sf. Grigorie Palama și a mai multor cuvioși vatopedini.
Am primit binecuvântarea părintelui stareț de a participa și la hramul Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, de la Schitul românesc Prodromu, unde privegherea a durat aproximativ 12 ore. Acolo am văzut pentru prima dată Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ale căror chipuri sunt pictate prin minune dumnezeiască. Totodată, în preajma schitului se află și peștera unde s-a nevoit Sf. Athanasie Athonitul, pe care am vizitat-o. Drumul către peșteră este unul nemaiîntâlnit.
Cu o zi înainte de plecare am participat și la o frumoasă priveghere, urmată dis-de-dimineață de o procesiune dedicată Sf. Proroc Ilie Tesviteanul. A fost puțin ostenitor, deoarece privegherea s-a încheiat la ora 1 noaptea, iar la ora 5 dimineața începea procesiunea, care a durat aproximativ două ore, timp în care Icoana „Vimatarissa” a fost scoasă din Sfântul Altar și împreună cu icoana Sf. Ilie am făcut un înconjur al mănăstirii, trecând pe la paraclisele din afară mai importante, cum ar fi cel al Sf. Nectarie, sau locul unde s-a nevoit părintele Iosif Vatopedinul, părintele duhovnicesc al obștii mănăstirii, sau chiar prin arsanaua (portul) mănăstirii, unde s-au rostit rugăciuni de venire a ploii.
Nu în ultimul rând, chiar înainte de a pleca cu vaporul spre Ierissos, am primit ca binecuvântare din partea părintelui stareț Efrem câte un metanier, ca îndemn la rugăciunea neîncetată, dar și un sfat, acela de a face multă răbdare și a ne pune nădejdea numai în Dumnezeu.
Nu pot să spun că am simțit vreo întristare atunci când am plecat, deoarece am dobândit mult folos duhovnicesc în această perioadă și, totodată, am avut încredințarea că o să revin. Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această binecuvântare!
