Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Expoziţie „Dacii din Curbura Carpaţilor“, la Sfântul Gheorghe
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe găzduieşte expoziţia tematică „Dacii din Curbura Carpaţilor“, la organizarea căreia au participat cinci muzee, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Muzeul Brăilei. Expoziţia reuneşte, pentru prima dată, piesele cele mai reprezentative descoperite în cinci staţiuni, situate de-o parte şi de alta a Carpaţilor de Curbură, respectiv la Cârlomăneşti - „Cetăţuia“, Pietroasa Mică - „Gruiu Dării“, Olteni - „Cariera de nisip“, Covasna - „Cetatea Zânelor“ şi Racoş - „Tipia Ormenişului“. Sunt incluse şi replicile a două tezaure dacice de la Surcea, judeţul Covasna, şi Sâncrăieni, judeţul Harghita. Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni până pe 10 octombrie 2009, iar apoi va fi mutată la Muzeul Judeţean Buzău. Până sâmbătă va avea loc şi colocviul ştiinţific internaţional cu tema „Civilizaţia geto-dacică. Cercetare - Prezervare - Integrare“. În prima parte a colocviului, specialişti din România, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova vor prezenta cele mai importante descoperiri şi stadiul cercetărilor privind civilizaţia geto-dacică. În cea de-a doua parte a manifestării se va organiza o dezbatere privind prezervarea siturilor arheologice şi integrarea lor în sfera serviciilor turistice.



.jpg)