Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Termenele de implementare pentru măsura care vizează mecanismul de licenţiere pentru unele importuri din Ucraina şi măsurile de combatere a creşterii preţurilor la alimentele de bază se prelungesc cu 7,
Cinci cazuri de trichineloză au fost confirmate, recent, în judeţul Bistriţa-Năsăud, dintre care trei la urs, unul la mistreţ şi unul la un porc domestic, potrivit şefului Direcţiei Sanitare Veterinare şi
Peste 800 de cultivatori de usturoi din judeţul Olt sunt eligibili pentru a primi sprijinul financiar de 1.500 de euro pe hectar, iar plăţile, în sumă totală de peste 13 milioane de lei, au început luni, potrivit
Grupul de lucru la nivel înalt pentru politica vitivinicolă a emis un set de recomandări menite să asigure viitorul sectorului vitivinicol al UE, informează Executivul comunitar. Recomandările au fost aprobate
Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Peste 170 de elevi olimpici, care au obținut medalii, premii și mențiuni la 24 de olimpiade internaționale, au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei, într-un cadru festiv desfăşurat la Palatul Copiilor
Doi elevi de la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale din apropierea orașului Koln (vestul Germaniei) au fost diagnosticaţi cu o nouă variantă a virusului mpox. Şcoala a fost închisă până la vacanţă,
În ultimii ani s-a constatat o tendinţă îngrijorătoare de deteriorare a sănătății mintale în cazul copiilor de vârstă școlară, potrivit unui studiu recent al OMS realizat pe baza unui eșantion de 280.000
În Tine a nădăjduit inima mea și a familiei mele! Ca profesori, și în mod deosebit ca profesori de religie, suntem deseori copleșiți de entuziasmul și de curăția sufletelor elevilor noștri, care ne pot da,
Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Foaierul expozițional al Muzeului de Istorie Suceava găzduiește, în perioada 17 decembrie 2024 - 15 ianuarie 2025, Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, ajuns la ediția a
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași găzduiește expoziția „Poetul cel dintâi”, care schițează în cheie documentară portretul spiritual și intelectual al Sfântului Ierarh
Cite de la Musique din Paris invită publicul să descopere istoria Boléro-ului lui Maurice Ravel (1875-1937), printr-un parcurs compus din obiecte inedite, imagini şi muzică, informează AFP, ideea fiind aceea de
Muzeul Național de Istorie a României împreună cu Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek, Polonia, prezintă la București expoziția „România-Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Józef Piłsudski și
Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Nevralgia intercostală și infarctul miocardic pot avea simptome asemănătoare, mai ales în fazele de debut ale bolii, şi anume dureri în zona coastelor. Invitați la o emisiune cu profil medical, Ștefan Busnatu,
O afecțiune încă incomplet cunoscută, denumită Boala X sau sindromul acut febril, dar foarte contagioasă, care a provocat mai mult de 140 de decese din cele circa 500 de cazuri înregistrate într-o regiune
Cercetătorii japonezi spun că ar fi găsit o soluţie pentru persoanele care au dinți lipsă. Ei sunt în curs de testare a unui medicament care ar putea să permită incisivilor și molarilor să crească din nou, no
Nu doar poluarea aerului ne poate afecta sănătatea, ci și poluarea fonică. Pe lângă riscul de a dezvolta diverse afecţiuni, inclusiv cardiovasculare și tulburări comportamentale, persoanele care locuiesc în
Transformările rapide prin care trece lumea de astăzi fac tot mai necesară o reflectare atentă la actualele condiții de viață. Multe constatări subliniază faptul că aceste mutații profunde afectează
Cu o tradiție și o istorie însemnată, Antibiotice SA Iași e astăzi una dintre prea puținele companii de stat ce se bat, de la egal la egal, cu performerii privați din industria românească. Despre regulile tăio
Cea mai mare încercare a creştinului de azi este să nu‑şi uite identitatea. Într‑o societate încărcată de rănile adânci ale deznădejdii şi nepăsării, cei mai mulţi dintre fraţii noştri au
Praznicele mari ale Bisericii și ale neamului sunt în mod deosebit simțite în parohia „Duminica Sfinților Români" din Dublin, care îmbracă haine de sărbătoare atunci, având la icoane ștergare românești m
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit ieri, 11 iunie 2015, paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din Capitală, închinat Sfinților
Educaţia creştină a copiilor preocupă părinţii care au în vedere nu doar instruirea celor mici, ci şi cultivarea virtuţilor sufleteşti ale acestora. An de an, acest subiect, cu toate valenţele sale, revine
În apropiere de Oneşti, judeţul Bacău, la doar câţiva kilometri de cunoscuta biserică a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Borzeşti şi de podul de piatră construit în apropiere tot din
Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat”, din Protopopiatul Sector 3 Capitală, a fost sfinţită ieri, 7 iunie. Slujba a fost oficiată de Preafericitul
Credincioșii Parohiei „Sfânta Treime", din municipiul Câmpina, județul Prahova, au o evlavie deosebită și pentru Sfântul Calinic de la Cernica, din a cărui lucrare sfințitoare se împărtășesc și astăzi.
Părintele arhimandrit Ilarion Urs, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului şi stareţul Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), a fost ales ieri, 3 iunie, în postul vacant de
De curând am avut bucuria de a fi printre românii ortodocși din Viena, unde preoți dăruiți de Dumnezeu cu mult har și cu neîntrecut spirit gospodăresc împreună cu vrednici enoriași au reușit să
Câteva sute de băcăuani, dimpreună cu preoţii din Protopopiatul Bacău, au participat duminică, 31 mai 2015, la „Marşul pentru viaţă“, desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După