Reuniunea celor 16 delegaţii străine sub umbrela Formatului Bucureşti 9 (B9) a reprezentat un nou prilej de transmitere a mesajului de unitate pe flancul estic al NATO. Liderii europeni au reiterat că „Rusia
Reuniunea celor 16 delegaţii străine sub umbrela Formatului Bucureşti 9 (B9) a reprezentat un nou prilej de transmitere a mesajului de unitate pe flancul estic al NATO. Liderii europeni au reiterat că „Rusia
Comisia Europeană (CE) a prezentat noi norme care simplifică planificarea și rezervarea călătoriilor feroviare regionale pe distanțe lungi și transfrontaliere, în special pentru cele care implică mai mulți
O delegaţie condusă de Abdul Qahar Balkhi, purtătorul de cuvânt al talibanilor pentru afaceri externe, va fi primită în luna iunie la Bruxelles, după cum au confirmat oficialii UE pentru euractiv.com. De la
Președintele american Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping s-au întâlnit la Beijing în cadrul unui summit de două zile. Chiar dacă părţile au declarat că întâlnirea a fost un succes, marile
Ministerul Economiei din Germania a publicat raportul lunar potrivit căruia creşterea PIB-ului Germaniei, care a fost de doar 0,3% în primul trimestru, va fi probabil sever afectată de efectele războiului din Iran
În mod paradoxal (căci ce altceva este firescul lui Dumnezeu?), anul acesta singură Ortodoxia a avut o prăznuire neumbrită de conflictul din Orientul Mijlociu a celei mai însemnate sărbători ale sale.
Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București susţine inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII”, un demers amplu de sănătate publică desfăşurat duminică, 17 mai, în Parcul
În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale,
Echipa Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa judeţeană a competiţiei de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, care
Muzeul Mitropolitan Iași își va întâmpina vizitatorii, în 23 mai 2026, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, cu un program special, în intervalul orar 14:00-22:00. Pe lângă expoziția permanentă,
La Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei va avea loc, în 21 mai 2026, vernisajul expoziției de pictură „Melancolice”, semnată de artistul dornean David Croitor, un creator care tr
500 de evenimente, de la teatru, la arte vizuale, film, muzică, operă, dans, literatură se vor desfășura la Craiova, în perioada 21-31 mai 2026, în cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare”.
Pe esplanada Palatului Culturii din Iași se deschide mâine, 15 mai, Târgul Meșterilor Populari, manifestare organizată anual de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”
În Aula Academiei Române s-a desfășurat astăzi sesiunea festivă intitulată „45 de ani de la primul zbor cosmic al unui cetățean român”. Evenimentul a fost dedicat performanței științifice a
Cercetările din ultimii 20 de ani au aprofundat mult procesul inflamator, legătura acestuia cu bolile cronice și modul în care poate fi influențat de alimentație. Pe scurt, inflamația este răspunsul de
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Orice pelerin care merge la Mănăstirea Cernica este mânat de dragul Sfântului Ierarh Calinic, făcătorul de minuni. Alături de racla cu moaștele acestui mare sfânt, vieţuitor al obştii cernicane la începutul
Transformările rapide prin care trece lumea de astăzi fac tot mai necesară o reflectare atentă la actualele condiții de viață. Multe constatări subliniază faptul că aceste mutații profunde afectează
Cea mai mare încercare a creştinului de azi este să nu‑şi uite identitatea. Într‑o societate încărcată de rănile adânci ale deznădejdii şi nepăsării, cei mai mulţi dintre fraţii noştri au
Praznicele mari ale Bisericii și ale neamului sunt în mod deosebit simțite în parohia „Duminica Sfinților Români" din Dublin, care îmbracă haine de sărbătoare atunci, având la icoane ștergare românești m
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit ieri, 11 iunie 2015, paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din Capitală, închinat Sfinților
Educaţia creştină a copiilor preocupă părinţii care au în vedere nu doar instruirea celor mici, ci şi cultivarea virtuţilor sufleteşti ale acestora. An de an, acest subiect, cu toate valenţele sale, revine
În apropiere de Oneşti, judeţul Bacău, la doar câţiva kilometri de cunoscuta biserică a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Borzeşti şi de podul de piatră construit în apropiere tot din
Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat”, din Protopopiatul Sector 3 Capitală, a fost sfinţită ieri, 7 iunie. Slujba a fost oficiată de Preafericitul
„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor
Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin au suferit martiriul pentru Hristos în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251). Între creştinii care au fost arestaţi pentru credinţa lor în timpul domniei


