Medicina a dat ieri startul săptămânii în care sunt anunțați câștigătorii premiilor Nobel din acest an. Primii laureați din 2026 au fost, așadar, cei ai Premiului Nobel pentru Medicină: americanul Karl
Medicina a dat ieri startul săptămânii în care sunt anunțați câștigătorii premiilor Nobel din acest an. Primii laureați din 2026 au fost, așadar, cei ai Premiului Nobel pentru Medicină: americanul Karl
La iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale, la Palatul Cotroceni a fost lansat proiectul „Prevenţia începe în relaţie”, prima campanie de prevenire a adicţiilor construită în jurul relaţiilor din viaţa
Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,9 milioane, reprezentând 20,5% din populaţia rezidentă a ţării (19,041 milioane de persoane), arată Institutul
Prin ordin semnat joi de ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), în vigoare de la 1 octombrie, nu pot fi sancţionaţi dacă nu-şi duc
O parte dintre rezerviştii cu domiciliul în Bucureşti şi în judeţul Ilfov sunt chemați, între 6 și 12 octombrie, la unităţile stabilite pentru a participa, timp de o zi, la exerciții de evaluare, în cadrul
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Muzeul Colecțiilor de Artă din București propune iubitorilor de artă o nouă vizită ghidată gratuită pentru marți, 6 octombrie, de la ora 14:00. De data aceasta este vorba de prezentarea artei și
La Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe se va desfășura, în perioada 8-11 octombrie, cea de-a doua ediţie a „Zilelor Bartók”, eveniment menit „să apropie muzica clasică de public într-o formă
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Așezat cu fereală, pe coclauri și prin văioage, ocrotit cândva de codri adânci, satul Zăpodeni reprezintă una dintre cele mai interesante vetre etnografice ale Vasluiului. Un fel de imagine prototip pentru lumea
Ziua de duminică, 1 noiembrie 1925, i-a reunit la București pe toți ierarhii și demnitarii români, la care s-au alăturat oaspeții delegați ai Bisericii Ortodoxe surori. În seara zilei de 31 octombrie,
Pentru noi, cei care trăim această realitate provocatoare a prezentului, devine tot mai evident faptul că mântuirea nu poate veni decât în comunitate, în Biserica lui Hristos, şi că fiecare este răspunzător
Pelerini din întreaga ţară au venit ieri, 26 octombrie 2018, pe Colina Bucuriei din Bucureşti, pentru a-l cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, împărtăşindu-se totodată şi de
În timpul Primului Război Mondial, Bucureștiul era sub ocupație germană, iar populația suferea umilințe, neajunsuri, interdicții, sărăcie, chiar și exil. Oamenii așteptau cu resemnare, dar și cu speranță
Sfinţirea caselor credincioşilor cu Agheasma Mare, la praznicul Bobotezei, a prilejuit, la începutul acestui An Centenar, bucuria întâlnirii cu domnul colonel Paul Valentin Ştefanovici, combatant în cadrul
Profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au întrunit ieri, 17 octombrie 2018, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
Cum distingem argumentele științifice de cele ideologice atunci când apărăm viața copiilor nenăscuți, când vorbim despre pro-viață? Aceasta este întrebarea al cărei răspuns l-au aflat tinerii de la
Abandonul școlar înseamnă șomaj, excluziune socială, sărăcie, probleme de sănătate ş.a. Fenomenul este generat fie de cauze personale sau familiale, fie de dificultăți de învățare, de o situație socio-eco
Păzită de agitaţia vieţii cotidiene, la o distanță de 20 km de București, într-un loc binecuvântat, așezată între ziduri groase asemenea marelor lavre, dăinuieşte de veacuri Sfânta Mănăstire
La Iaşi „fiecare piatră vorbeşte despre trecut”, prin numărul mare de mănăstiri, muzee şi case memoriale. Aceste comori de istorie şi artă sunt mereu reînnoite prin generaţiile de tineri care studiază
Viața într-o parohie izolată poartă, paradoxal, în propria-i existență, o uriașă rază de speranță și bucurie. Mai ales dacă ea încă mai dispune de copii. Parohia Copăceana, din Protopopiatul Huși,
S-au împlinit azi, 5 octombrie, 25 de ani de când părintele profesor Dumitru Stăniloae a plecat la Domnul. Nepotul său, Dumitru Horia Ionescu, ne-a povestit amintiri din copilăria îndrumată de strălucitul bunic
Românii trebuie să îşi apere principiile fundamentale după care au vieţuit sute de ani, chiar peste un mileniu și jumătate, dacă vor să îşi păstreze conştiinţa etnică şi identitară. „Eu mă tem că
Românii trebuie să îşi apere principiile fundamentale după care au vieţuit sute de ani, chiar peste un mileniu și jumătate, dacă vor să îşi păstreze conştiinţa etnică şi identitară. „Eu mă tem că
Este vital să cunoaștem profunzimea tainei căsătoriei și fundamentele sacre ale unei familii, valorile ultime care au stat la baza Europei timp de milenii. S-a scris și s-a vorbit mult despre referendum. „Pe
La Mănăstirea Florești, din Episcopia Hușilor, nu istoria sau strălucirea așezământului fac locul memorabil, ci un „scurtcircuit” dureros, o întâmplare care îl marchează semnificativ, îl
Experții în neuroștiințe au găsit un mecanism care explică de ce adolescenții nu reușesc să evalueze riscurile în mod adecvat: „Au un creier care funcționează strălucit, dar nu prea știu ce să facă cu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit ieri, 25 septembrie, biserica Mănăstirii Măxineni din judeţul Brăila. Locaşul de cult, stăreţia şi zidul de incintă au fost
Creştinii ortodocşi români îl cinstesc astăzi pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei. Această sărbătoare este prilej de bucurie pentru clericii, monahii, monahiile
„Nu există o revelație mai profundă a sufletului unei societăți decât felul în care își tratează copiii”, spunea Nelson Mandela. Adevăr ce „trece” prin vremuri, marcând viitorul, căci, dacă pe
Academia Română a organizat marți, 18 septembrie, la Ateneul Român, conferința internațională „România şi evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea
Eroii neamului nu se plâng, ei doar se slăvesc, căci felul morţii lor este altul decât al celorlalţi muritori. Numele lor este înscris în cartea vieţii nepieritoare a neamului românesc şi Biserica îi va pomen
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din oraşul prahovean Buşteni şi-a sărbătorit ieri hramul. Bucuria obştii monahale şi a pelerinilor care au venit în frumoasa ctitorie de sub crestele Bucegilor a
„În vremea aceea, pe când era Iisus într-una din cetăți, iată, un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești!


