Duminică, 2 august, Parohia Rădeni, din Protopopiatul Târgu-Neamț, a trăit clipe de binecuvântare și bucurie duhovnicească prin prezența și slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, care a resfințit bis
Duminică, 2 august, Parohia Rădeni, din Protopopiatul Târgu-Neamț, a trăit clipe de binecuvântare și bucurie duhovnicească prin prezența și slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, care a resfințit bis
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a 9‑a după Rusalii, la Parohia „Sfinții
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a 9‑a după Rusalii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala
În Duminica a 9-a după Rusalii, 2 august, la Sfânta Liturghie a fost citit textul evanghelic în care este relatată minunea potolirii furtunii de către Domnul Iisus Hristos (Matei 14, 22-34). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale că, în esență, „Evanghelia acestei duminici ne spune că, de fapt, credința puternică în Hristos învinge dificultățile vieții”.
În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Confruntaţi cu valurile de căldură intensă din această vară, turiştii se îndreaptă şi către destinaţii mai răcoroase, scrie AFP, căutările de rezervări pentru Copenhaga, Danemarca, de exemplu, crescând
Banca Naţională a României a lansat, recent, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „Hortensia Papadat-Bengescu - 150 de ani de la naştere”. Potrivit băncii centrale, aversul monedei prezintă o
Comisia Europeană (CE) vrea să facă o prioritate din rezilienţa în faţa incendiilor de vegetaţie, în contextul arderilor majore care se manifestă în Franţa, Spania, Grecia și Italia, la care capacitatea de
Haosul provocat de intrarea forțată, săptămâna trecută, a zeci de mii de migranți în orașul autonom spaniol Ceuta din nordul Africii, care are graniță terestră cu Marocul, a declanșat un val de critici la ad
În urma scăderii record a apelor Dunării, guvernul ungar a decis închiderea temporară a centralei nucleare de la Paks și a cerut marilor consumatori de energie electrică și populației să-şi reducă în mod
Una dintre tehnicile de manipulare specifice acestor vremuri este „ceața informațională”, adică excesul de informație. Capacitatea omului de a prelucra un volum uriaș de știri, date și subiecte în mare
Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci, săli pentru servit masa sau cabinete medicale în containere speciale
Zeci de copii din două comunităţi rurale din județul Buzău iau parte la programe gratuite de robotică şi arhitectură, prin intermediul unor Şcoli de Vară STEAM organizate de Fundaţia Comunitară Buzău, în pa
România a obţinut trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Economie (OIE) 2026, desfăşurată la Shenzhen, China, cu participarea a 56 de echipe, potrivit Centrului Român pentru Excelenţă în
Peste 600 de elevi din ciclul primar au participat, în perioada februarie-iulie 2026, la proiectul de combatere a violenţei „Nu sunt un caz, sunt un exemplu pozitiv!”, implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Co
La Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București și la Complexul Naţional Muzeal „Astra”-Sibiu se va desfășura, în perioada 6-11 septembrie 2026, conferința Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din Europa
La Muzeul „Nicolae Gane” din Iași va avea loc, pe 4 august 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Architectures of Light. Lumină. Spațiu. Textură”, care reunește lucrările fotografilor Mihai Florea
La sediul Memorialului Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va avea loc, în 2 august 2026, începând cu ora 11:00, manifestarea culturală „Aripi colorate”. Potrivit informațiilor
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
Între compușii din alimente de care organismul uman are nevoie pentru a funcționa optim și a se menține într-o stare bună de sănătate se numără și antioxidanții. Acest termen desemnează un număr
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) au oferit vineri, 11 decembrie, 60 de pachete cu dulciuri, alimente și alte produse alimentare
În Parohia Valea Izvoarelor, Protopopiatul Târgu Mureș, s-a desfășurat duminică, 13 decembrie, un program cultural catehetic dedicat „Pastorației părinților și copiilor”. Părinții împreună cu copiii
Zilele de 9 și 10 decembrie 2020 au reprezentat pentru 10 enoriași ai Parohiei Stănișești, din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prilejul de a face o faptă bună pentru semeni necunoscuți, prin prezența la
Sâmbătă, 12 decembrie, un grup de tineri de la Paraclisul mitropolitan „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Metocul Maicilor din Iași s-au deplasat în satul Rafaila, comuna Rafaila, județul Vaslui, declarat acum
Moș Crăciun a venit mai devreme anul acesta pentru peste 200 de copii din satele Vinețești, Oltenești, Târzii, Crasna, Mălăești, Gușiței, Poșta Elan, Hurdugi, Deleni și Oțeleni, din Protopopiatul Huși.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează miercuri, 23 decembrie 2020, începând cu ora 18:00, concertul caritabil on-line de colinde „Colindăm și ajutăm!” Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Fa
În apropierea sărbătorilor prilejuite de praznicul Naşterii Domnului, acţiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului s-au intensificat, aceştia desfăşurând mai multe activități
Parohiile vâlcene Mihăești I, Fedeleșoiu și Cernişoara au desfăşurat de curând, în colaborare cu Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, un proiect filantropic pentru
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit daruri miercuri, 16 decembrie 2020, persoanelor vârstnice găzduite la Așezământul social „Acoperământul Maicii Domnului” de
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie la parohia din centrul orașului Galați,
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, împreună cu părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul locașului de rugăciune, au donat miercuri, 9 decembrie 2020, pături și măști de
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, 40 de clerici și credincioși din cadrul Protoieriei Râmnicu Sărat au participat joi, 10 decembrie 2020, la o acțiune
Miercuri, 9 decembrie, trei familii nevoiașe au primit cheile caselor ridicate pentru ele din partea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, informează Biroul de presă al eparhiei. Ierarhul a oficiat
Caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor a poposit miercuri, 9 decembrie, la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, informează Biroul de presă al eparhiei. Preasfinţitul Părinte
Anul acesta, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iași a continuat activitatea sa filantropică şi cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, asociația s-a mobilizat cu donații materiale
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Parohia Sibiu-Hipodrom VI din municipiul Sibiu a pregătit prin credincioșii din parohie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, cadouri care au fost oferite atât
Parohiile Avrig I şi Avrig II, arondate Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” și „Sfântul Gheorghe” din orașul Avrig, județul Sibiu, au desfășurat în perioada 15 noiembrie - 6 decembrie
Cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Nicolae” din localitatea Nou, comuna Roşia, judeţul Sibiu, unde este preot paroh Constantin Eugen Ilincăi, au fost oferite 30 de pachete copiilor din familii devaforizate
În după-amiaza zilei de 5 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit noua locuință a familiei Bărăscu, acolo unde vor locui cei patru copii și
În seara zilei de 7 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit cu copiii din Centrul de zi al Așezământului social „Sfântul Ierarh Nicolae”-Fălciu, al Asociației
Voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au ajuns sâmbătă, 5 decembrie, la Parohia „Sfânta Parascheva” din localitatea Budești, județul Iași. Aceștia le-au adus copiilor din sat ghete, dulciuri
În cadrul Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca va funcționa un program after-school destinat copiilor nevoiași. Lucrările efectuate la noul corp de clădire au fost recepționate luni, 7
Cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Nicolae” din Parohia Bărcut din judeţul Braşov, copiii din localitate care au participat la activităţile catehetice au primit daruri constând în dulciuri şi jucării. A
La Biserica „Învierea Domnului” din Parohia Braşovul Vechi - „Învierea Domnului”, la fel ca în fiecare an de Sfântul Nicolae, la iniţiativa preoţilor Ionuţ Popa și Marius Uţă, slujitorii acestei
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pă
„În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai
Fraților, dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților? Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (†1964) s-a născut în Pojorâta, la 11 mai 1893. A primit la botez numele de Ioan. Din copilărie a simţit chemare spre viaţa monahală. În 1914 a fost luat în
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 118-119 „Sfântul Cuvios Vasile ieromonahul era de loc din nordul Moldovei, fiu de țărani iubitori de
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Chiar dacă rămâne nedeclarat, singurătatea este flagelul cel mai activ al societății noastre, care aruncă în vid multe suflete, pustiește vieți și naște cele mai surde suferințe, fără ca acestea să ne
Când ne gândim la monahism ne vine mai întâi în minte pustia Egiptului, enigmatica întindere uscată, făcută parcă mai degrabă pentru morți, decât pentru vii, sau Athosul, unde pustnici nevăzuți se pitesc
Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


