Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a încheiat de la începutul acestui an 60 de parteneriate cu medici de familie din Iași, în vederea sprijinirii femeilor
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a implicat în salvarea copiilor născuți prematur, donând miercuri, 17 martie, Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” din R
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au donat miercuri, 17 martie, aparatură medicală și instrumentar chirurgical Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), filiala Craiova, se alătură celei de a doua ediții a Campaniei Naționale de Donare de Sânge, organizată de ASCOR București sub genericul „Uniți
În perioada decembrie 2020 - martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a oferit, cu sprijinul unor buni creștini, 430.000 de măști de
În urmă cu câteva zile am adus la cunoștința parohienilor noștri situația specială a unei mame care, părăsită de soț, își crește singură cei șapte copii. Parohia Timișoara-Iosefin și fundația
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale continuă acțiunile de sprijinire a persoanelor vulnerabile, din mediul rural și urban, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, demarată
Este cunoscut faptul că martie este luna speranței și a bucuriei. În acest sens, pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au vizitat Centrul de
În ultimele zile, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au continuat acțiunile de ajutorare a persoanelor aflate în situații de risc. Astfel, aceștia s-au deplasat joi, 4 martie, în câte
Duminică, 7 martie, după terminarea Sfintei Liturghii, la Parohia Trăisteni din cadrul Protopopiatului Câmpina, judeţul Prahova, a avut loc întrunirea membrilor departamentului de tineret. În cadrul acesteia,
Departamentul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului a oferit daruri celor 150 de beneficiari ai serviciilor oferite de trei unităţi socio-medicale din Sibiu luni, 8 Martie. Au fost oferite pachete cu alimente,
O fetiță cu grave probleme de sănătate din localitatea Glodeni, județul Dâmbovița, a fost ajutată cu suma de 10.000 de lei de preoți din cadrul Protoieriei Pucioasa. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Parohia „Izvorul Tămăduirii”, comuna Izvoarele, Protoieria Vălenii de Munte, judeţul Prahova, a organizat la finalul săptămânii trecute un atelier de confecționare a mărțișoarelor. Deși evenimentul a
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au sprijinit marţi, 2 martie 2021, 24 de familii defavorizate din localităţile prahovene Nucet, Chiojdeanca, Trenu şi Tisa. Acţiunea social‑filantropică face
În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă campaniile pentru ajutorarea spitalelor şi a altor unităţi medicale prin oferirea de echipamente şi produse specifice necesare în desfăşurarea actului medical. În
În apropierea Zilei Internaționale a femeii, 50 de doamne din cadrul Asociației Nevăzătorilor din Dâmbovița au primit joi, 4 martie 2021, daruri din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei, prin intermediul
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din municipiul Cluj-Napoca a dăruit Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Cimișlia, Republica Moldova, 18 paturi, 10 cadre, 3 fotolii rulante, 3
O nouă acţiune filantropică din cadrul campaniei de ajutorare „Implică-te! Împreună reuşim mai mult!” s-a desfăşurat sâmbătă, 27 februarie 2021, în patru localităţi prahovene. Un număr de 27 de
O fetiță de 6 ani din Parohia Lungulețu I, Protoieria Titu, județul Dâmbovița, diagnosticată cu o boală gravă și cu nevoie urgentă de tratament, a fost ajutată de către comunitate. Cu binecuvântarea
Departamentul Pro Vita al Episcopiei de Bălţi a oferit sâmbătă, 27 februarie, daruri unei familii sărace cu cinci copii din satul Știubei, raionul Căușeni, informează Biroul de presă al
Miercuri, 24 februarie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. În cadrul acesteia, 24 de familii de
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor propune persoanelor care vor să dăruiască mărțișoare să contribuie și la activitățile desfășurate în sprijinul femeilor î
Odată cu reluarea cursurilor în format fizic la nivel primar, în Parohia Cernu, Protopopiatul Moinești, județul Bacău, programul „Școală după școală” a revenit la formatul inițial conceput în 2019 cu
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale s-au aflat marți, 23 februarie 2021, în localitățile prahovene Slănic și Vărbilău, unde au venit în sprijinul a 25 de familii defavorizate, cu mulți copii sau
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


