11 noiembrie, ziua Sfântului Mina

Cu mulţi ani în urmă, o cunoştinţă a mea îşi lua într-o seară rămas-bun cu inima întristată de la sora ei, aflată pe patul de spital, cu spaima că a doua zi n-o s-o mai găsească în viaţă. Medicii îi mai dăduseră cel mult două zile. Ajunsă acasă, începu pregătirile pentru înmormântarea care urma inevitabil. Şi iată, noaptea a visat că la căpătâiul bolnavei se afla un tânăr soldat roman. Se trezi foarte nedumerită.

A doua zi, mergând dis-de-dimineaţă la spital, cu inima strânsă şi aşteptându-se la ce era mai rău, o găsi pe sora ei refăcută. Medicii nu-şi puteau explica vindecarea pe care au numit-o miraculoasă. Bolnava nu s-a mirat de visul surorii ei şi i-a arătat icoana pe care o avea în permanenţă la ea: un tânăr ostaş roman, tocmai cel văzut în vis. „E Sfântul Mina, mă rog mereu la el. El m-a făcut sănătoasă.“

Cunoştinţa mea era o fire foarte pozitivă, cadru universitar la Facultatea de Litere, cu o educaţie severă şi câtuşi de puţin înclinată spre reverii, spre o altă lume decât cea cunoscută, văzută, trăită. Ea a povestit şi altora ce se întâmplase, căutând o explicaţie. Explicaţie? Biserica cu hramul Sfântului Mina se afla vizavi de locuinţa noastră şi auzisem de la mulţi oameni pe care îi întâlneam acolo despre deznodăminte surprinzătoare, prompte, ca răspuns la rugăciunile lor. Răposatul părinte Leu, parohul de atunci, ne spunea şi el că veneau sute de persoane ca să se închine moaştelor Sfântului şi să mulţumească pentru ajutorul primit.

Pe noi, icoana Sfântului Mina ne-a scăpat dintr-un pericol iminent, pe care mulţi l-au trăit, în timpurile de tristă amintire, când viaţa şi libertatea omului nu valorau nimic. Şi pentru noi, ajutorul a fost imediat, uluitor de prompt şi de eficient. N-am fost surprinşi şi n-am căutat nici o explicaţie. Ştiam, eram convinşi că Sfântul Mina e totdeauna alături de cei aflaţi în necaz. Miile de oameni care îi cer ajutorul îngenunchind la racla cu moaştele sale de la biserica ce-i poartă numele numesc acest ajutor minuni.

Poate că sunt într-adevăr minuni. Să le numim astfel? Sfântul Mina ne este sprijin, o prezenţă permanentă, aplecându-şi urechea la rugăciunea noastră. Ne adresăm lui ca şi cum ne-am adresa unui prieten, pe care ştim că putem conta. Care intervine cu acel acut simţ al dreptăţii pe care l-a dovedit şi-l dovedeşte în toate minunile sale. Aşa cum citim în relatarea vieţii şi muceniciei sale, Sfântul Mina a protejat întotdeauna pe cei pe care necinstea unora îi păgubea. El n-a suferit înşelăciunea, minciuna, lăcomia, faptele celor care îşi însuşeau pe nedrept avutul altora, care îşi călcau cuvântul dat. El ajută şi astăzi celor păgubiţi, aşa cum odinioară a făcut dreptate păgânului prădat de un creştin, aşa cum l-a mustrat pe Eutropiu pentru înşelăciunea sa, pe neguţătorul din părţile Isauriei, sau pe ostaşul care a încercat să necinstească o femeie. Şi pe atâţia alţii…

Lumea noastră, lăsată nouă de Dumnezeu, nu se rezumă numai la cea accesibilă simţurilor noastre. Dincolo de cea văzută există o altă realitate care ni se revelează dacă ne dăm osteneala să o înţelegem. Nenumărate legi ale fizicii, pe care le considerăm absolute în enunţarea lor, prezintă abateri, devieri, care nu pot fi explicate decât printr-o realitate mai cuprinzătoare, mai largă, dincolo de cea imediată şi accesibilă simţurilor noastre. Ea este mult mai complexă, ea se compune dintr-o multitudine de realităţi, din adevăruri pe care le putem doar intui, dacă acceptăm că trăim într-un infinit care scapă posibilităţilor noastre de a-l defini. Dacă acceptăm deci că ceea ce putem noi pricepe, sesiza, defini, este doar o parte infimă a ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit în bunătatea Sa atotcuprinzătoare. Şi atunci fie că le numim minuni sau nu, trebuie să pricepem că trăim într-o lume a indicibilului, a atotputerniciei divine, care orânduieşte totul dincolo de ceea ce, în suficienţa noastră, considerăm că este cunoaştere totală. Nu, cunoaştere totală nu putem dobândi cu insuficienţa capacităţilor noastre.

Sfântul Mucenic Mina s-a născut în Egipt, în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (286-305), fiind ostaş în cohorta Rutalia, în ţinutul Frigiei. Fiind creştin, a părăsit armata şi a plecat în pustie, propovăduind pretutindeni legea Domnului. Ajungând în cetatea Cotiani, în timpul unor mari serbări în cinstea zeilor, a început să mărturisească cu îndrăzneală pe Hristos. A fost supus unor cazne cumplite, care i-au sfârtecat trupul şi apoi i s-a tăiat capul, pentru că a refuzat să se închine idolilor.

În timpul împăratului Constantin cel Mare, moaştele i-au fost aduse într-o biserică clădită anume în Alexandria. Minunile sale sunt nenumărate. Sprijinul său, spectaculos de prompt.

Astăzi, moaştele Sfântului Mare Mucenic Mina se află la biserica cu acelaşi nume din Bucureşti, plină zilnic de credincioşi.

Acolo miracolele sau rezolvările a tot felul de necazuri, cum vrem să le spunem, se petrec mereu. Pentru că ajutorul de la Dumnezeu vine totdeauna atunci când îl cerem. Nu este o poveste, nu este o figură de stil, nu este un rod al unei imaginaţii bogate. Ajutorul de la Dumnezeu este un fapt concret, real, pozitiv, el există cu adevărat. Trebuie doar să-l vedem, să-l descifrăm căci ne este dăruit prin aleşii Domnului, prin Sfântul Mina, prin alţi sfinţi, pe care El ni-i trimite, ca o dovadă a dragostei pe care ne-o poartă şi de care nu ne facem totdeauna vrednici.