A-L ispiti pe Dumnezeu: „cea mai necuprinsă nebunie“

Nu pentru multă vreme vă va răbda pământul pe voi, care aţi ajuns la atât de nemăsurată trufie, că îndrăzniţi a cerceta, ca pe ceva cu totul de nimic, aceea ce ar trebui numai să slăviţi şi să adoraţi?

Aşa, Pavel, care era plin de multă înţelepciune, privind neasemănată măreţie a lui Dumnezeu şi josnicia firii omeneşti, se porneşte împotriva acelora care voiau să cerceteze temeiurile lui Dumnezeu, şi, în indignarea lui, strigă cu tărie: „În adevăr, omule, cine eşti tu să răspunzi lui Dumnezeu? Cine eşti?“ Cugetă mai întâi la firea ta - nici nu s-ar găsi cuvinte care să-ţi arate josnicia.

Dar - veţi zice - om sunt şi sunt cinstit cu bună voie. Aţi primit această cinste, dar nu pentru a o folosi greşit, împotrivindu-vă lui Dumnezeu, ci pentru a vă bucura de cinstea aceasta, dând ascultare celui care v-a dăruit-o. Dumnezeu nu v-a cinstit ca să-L jigniţi, ci ca să fie slăvit de voi. Căci a-L jigni înseamnă a-I cerceta cuprinsul. Dacă, aşadar, cinstim pe Dumnezeu, crezând în El, a nu dori să crezi este o jignire care cade pe capul celui ce a săvârşit-o. Apostolul, apoi, vrea să arate ce depărtare este între om şi Dumnezeu. N-a putut s-o facă pe cât trebuia, dar pilda dată ne îngăduie să ne facem o idee despre o deosebire cu mult mai mare încă. Ce spune? „Vasul va întreba pe cel ce l-a făcut: «De ce m-ai făcut aşa?». Olarul care potriveşte lutul n-are, oare, putinţă ca din acelaşi lut să facă fie un vas de cinste, fie unul de ocară?“

Ce ziceţi? Trebuie să mă supun lui Dumnezeu, ca lutul, olarului? „Da“ - răspunde apostolul - căci deosebirea care desparte pe om de Dumnezeu este tot una cu aceea dintre lut şi olar, şi încă nu tot una, ci cu mult mai mare. Lutul şi olarul au acelaşi conţinut, cum este scris la cartea lui Iov: „Las pe cei ce sălăşluiesc în casele de lut, de vreme ce noi înşine suntem alcătuiţi din aceeaşi plămadă“.

Dacă omul este mai mult decât lutul şi mai arătos, deosebirea nu vine de la o schimbare de cuprins, ci de la priceperea lucrătorului. Voi nu vă deosebiţi câtuşi de puţin de lut, iar de nu vreţi să credeţi, ascultaţi ceea ce vă învaţă mormintele şi urnele funerare - mergeţi şi cercetaţi mormintele celor mai dinainte ai voştri - şi veţi vedea dacă am dreptate.

Aşadar, între lut şi olar nici o deosebire nu-i. Dar între Dumnezeu şi om, atât de mare e deosebirea, de cuprins, că nici cuvintele nu o pot arăta, nici gândirea a o măsura, ci lutul ascultă de mâna olarului, ori în ce fel îl potriveşte sau îl împietreşte. Tot asemenea voi, fiţi tăcuţi ca lutul, când voia lui Dumnezeu este de a lua o hotărâre sau alta. Pavel n-a grăit aşa, ca să ne lipsească de libertatea noastră (Domnul fie slăvit!), nici ca să ne stânjenească voia noastră cea liberă, ci ca, din vreme, să ne înfrâneze îndrăzneala. De vreţi, să mai luăm în seamă încă ceva: Ce voiau să ştie acei pe care Pavel îi înfrâna? Chiar să cerceteze cuprinsul cel dumnezeiesc? Deloc - nici unul dintre ei nu a avut o asemenea îndrăzneală. Ceea ce căutau ei a cerceta era ceva cu mult mai puţin: planurile lui Dumnezeu, ca de pildă: de ce acela este pedepsit, iar celălalt află milostivire? De ce cutare este scutit de pedeapsă - şi celălalt este atât de nefericit? De ce unul este iertat şi altul nu? Şi altele asemenea acestora. Astfel, Pavel înfrânează pe cei care se îndeletniceau cu neîngăduite cercetări asupra gândurilor lui Dumnezeu. Nici aceasta chiar nu le-o îngăduie, iar când voi îndrăzniţi cu neruşinare a ispiti însuşi cuprinsul cel dumnezeiesc, care hotărăşte şi îndrumă toate, nu credeţi că sunteţi vrednici de pedeapsă? Nu-i aceasta cea mai necuprinsă nebunie? (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)